Bursele europene au urmat un curs mixt vineri, în urma unui discurs al premierului britanic Theresa May privind ieşirea ţării sale din UE. Premierul Marii Britanii a propus o perioadă de tranziţie de doi ani, după 2019, pentru implementarea deplină a Brexitului.
Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc din Marea Britanie s-au apreciat cu 0,7%, la 262,30 pence, iar cele ale "Barclays" Plc - cu 0,6%, la 191,55 pence.
Acţiunile grupului siderurgic german "Thyssenkrupp" AG au scăzut cu 0,7%, la 25,03 euro. Mii de angajaţi din sectorul siderurgiei au protestat vineri, în vestul Germaniei, faţă de planul de fuziune dintre "Thyssenkrupp" şi gigantul indian "Tata Steel" Ltd.
Titlurile companiei auto germane "Daimler" AG au pierdut 0,2%, ajungând la 66,70 euro. "Daimler" intenţionează să investească un miliard de dolari pentru a începe producţia vehiculelor electrice Mercedes-Benz la fabrica sa din Alabama (SUA).
Acţiunile producătorului francez de cosmetice "L'Oreal" SA au urcat cu 2,5%, la 180,95 euro, în urma anunţului privind decesul moştenitoarei şi proprietarei grupului, Liliane Bettencourt, la vârsta de 94 de ani. Traderii cred că "Nestle" SA îşi va majora deţinerea la "L'Oreal". Titlurile companiei alimentare elveţiene "Nestle" s-au depreciat cu 0,2%, la 80,55 franci.
Acţiunile gigantului german "Siemens" AG au înregistrat un minus de 0,6%, la 116,90 euro. Compania este în negocieri avansate privind combinarea activităţilor sale feroviare cu cele ale grupului francez "Alstom" SA, într-o tranzacţie care ar putea fi anunţată în 26 septembrie, a anunţat, vineri, publicaţia franceză Le Monde. Titlurile "Alstom" au avut un preţ de 33,01 euro, mai mare cu 4,1% faţă de ziua precedentă.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 7.310,64 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 5.281,29, DAX al Bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,1%, la 12.592,35.
• SUA, în urcare
Acţiunile de pe pieţele americane au urcat uşor vineri, pe fondul avansului din sectorul petrolier şi tehnologic.
Titlurile gigantului petrolier "Exxon Mobil" Corp. s-au apreciat cu 0,04%, la 79,92 dolari.
Acţiunile "Hewlett Packard Enterprise" Co. au crescut cu 3,4%, la 14,26 dolari. Compania tehnologică plănuieşte să elimine circa 10% din personalul său, adică aproximativ 5.000 de angajaţi, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.
Titlurile grupului industrial "General Electric" Co. (GE) au consemnat un avans de 0,5%, la 24,87 dolari. GE este pe punctul să încheie un acord pentru vânzarea diviziei de soluţii industriale companiei elveţiene de inginerie ABB Ltd., într-o tranzacţie în valoare de 2,5 - 3 miliarde de dolari, conform unor surse citate de Bloomberg.
Acţiunile "JPMorgan Chase & Co." au pierdut 0,2%, ajungând la 94,83 dolari. Cel mai mare grup bancar american a ales Varşovia pentru a găzdui un nou centru global de operaţiuni, care va avea câteva mii de angajaţi în următorii ani, a anunţat, vineri, Mateusz Morawiecki, adjunctul premierului polonez.
Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,1%, la 2.502,22 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 6.426,92, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,04%, la 22.349,59.
• Curs negativ în Asia
În Asia, acţiunile au urmat un curs negativ vineri, din cauza noilor temeri legate de Coreea de Nord, după ce agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap l-a citat pe ministerul de externe nord-coreean afirmând că ţara sa ar putea lansa un test cu bomba cu hidrogen în Oceanul Pacific.
Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., producător de minereu de fier din Australia, au pierdut 1%, atingând 5,12 dolari australieni, după ce preţul acestei materii prime a scăzut. Acţiunile celui mai mare grup minier din lume, "BHP Billiton" Ltd. au coborât cu 0,2%, la 25,95 dolari australieni, însă cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. au urcat cu 0,7%, la 65,97 dolari australieni. "Rio Tinto" a anunţat un program adiţional de răscumpărare de acţiuni în sumă de 2,5 miliarde de dolari.
Titlurile grupului siderurgic nipon "JFE Holdings" Inc. au scăzut cu 4,7%, la 2.128,5 yeni, iar cele ale "Mitsui Mining & Smelting" Co. - cu 3,1%, la 555 yeni. Acţiunile producătorului japonez de oţel "Kobe Steel" Ltd. s-au depreciat cu 3,3%, la 1.298 yeni, iar cele ale POSCO din Coreea de Sud - cu 3,2%, la 306.500 woni.
Titlurile "Seven West Media" Ltd. s-au apreciat cu 2,1%, la 0,73 dolari australieni, în condiţiile în care compania australiană a pus punct negocierilor cu societatea regională de televiziune "Prime Media Group" Ltd., purtate în vederea combinării activelor lor într-o singură entitate media. Cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord. Acţiunile "Prime Media" au coborât cu aproape 12%, la 0,42 dolari australieni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 20.296,45 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,7%, la 2.388,71, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a urcat cu 0,5%, la 5,682,14.