Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din Europa au crescut ieri, după ce Irlanda a vândut cu succes obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro. La rândul său, Spania a vândut titluri de 7 miliarde de euro, ţinta maximă stabilită.
Titlurile "Bank of Ireland" Plc au urcat cu 2,5%, la 66,5 eurocenţi. Acţiunile "Allied Irish Banks" Plc au crescut cu 2,9%, la 63,1 eurocenţi.
Acţiunile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au câştigat 1,9%, ajungând la 55,71 euro. "Goldman Sachs Group" Inc. a modificat în sens pozitiv calificativul acordat titlurilor BNP: "cumpără", de la "neutru". În plus, directorul executiv al BNP, Baudoin Prot, a declarat, citat de cotidianul Les Echos, că banca nu are nevoie de o majorare de capital pentru alinierea la noile reguli Basel III.
În schimb, acţiunile băncii franceze de inves-tiţii "Natixis" au scăzut cu 4%, la 4,38 euro. "Goldman Sachs Group" Inc. recomandă vânzarea de acţiuni "Natixis".
Titlurile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriană din Europa, au urcat cu 1,7%, la 11,56 euro, după ce IATA a estimat că, anul acesta, operatorii de profil ar putea înregis-tra un profit total de 8,9 miliarde de dolari.
Acţiunile "Wellstream Holdings" Plc, furnizor britanic de servicii pentru industria petrolieră, au crescut cu 29%, la 785 pence, după ce compania a anunţat că a fost contactată de mai multe părţi interesate să lanseze oferte pentru preluarea sa.
Acţiunile "Safran" SA, producător francez de motoare de avioane, au urcat cu 6,5%, la 21,72 euro. "BofA Merrill Lynch Global Research" îndeamnă la achiziţia de titluri "Safran".
Titlurile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au scăzut cu 3,2%, la 7,62 euro, pe fondul informaţiilor potrivit cărora compania finlandeză amână livrarea noului smartphone N8. "Nokia" a negat zvonurile din presă, iar purtătorul de cuvânt al companiei, Doug Dawson, a declarat că N8 va apărea pe piaţă până la finele lunii, aşa cum era planificat.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,5%, la 5.630,36 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,9%, la 3.821,21, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,6%, la 6.329,45.
• Oscilaţii în SUA
Acţiunile de pe pieţele americane au fluctuat ieri, în deschidere, între câştiguri şi pierderi. Sectorul tehnologic a urmat un curs descendent, în timp ce creşteri au fost înregistrate pe segmentul de consum.
Acţiunile "Microsoft" Corp., cel mai mare producător mondial de software, au scăzut cu 1%, la 25,17 dolari. Titlurile "International Business Machines" Corp. (IBM), cel mai mare furnizor mondial de servicii IT, au coborât cu 0,3%, la 131,37 dolari.
Titlurile "Home Depot" inc., cel mai mare distribuitor american de amenajări interioare, au crescut cu 0,3%, la 30,75 dolari.
La ora 9:38, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,1%, la 1.141,49 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 10.744,38, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 2.349,7.
• Asia: declin în sectorul auto şi cel minier
Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, în principal cele din sectorul auto japonez şi cel minier, ca urmare a aprecierii yenului, respectiv a declinului preţului cuprului.
Titlurile "Honda Motor" Co., a doua companie auto din Japonia, au scăzut cu 0,5%, la 3.000 de yeni, după ce yenul a ajuns la 85,53 unităţi/dolar, de la 85,69 unităţi/dolar în prima zi a săptămânii curente. Un yen mai puternic reduce veniturile realizate de exportatori în afara graniţelor.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător auto din lume, au coborât cu 0,5%, la 3.070 yeni.
Titlurile "Sony" Corp., al doilea producător mondial de bunuri de larg consum, au pierdut 1,5%, afişând un preţ de 2.637 yeni.
Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au coborât cu 4,4%, la 29,49 yuani. Titlurile "Hindalco Indus-tries" Ltd., producător indian de cupru şi aluminiu, au scăzut cu 1,7%, la 190,6 rupii.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 0,2%, la 38,8 dolari australieni. Acţiunile "Newcrest Mining" Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, au coborât cu 1,5%, la 40,9 dolari australieni.
Acţiunile "Powerchip Technology" Corp., producător de cipuri de memorie, au urcat cu 6,4%, la 8,09 dolari taiwanezi. Guvernul taiwanez a anunţat, luni, o creştere peste aşteptări a comenzilor de export ale ţării.
Titlurile "Asus-tek Computer" Inc., producător taiwanez de laptopuri, au câştigat 1,1%, ajungând la 229,5 dolari taiwanezi. Acţiunile "Advanced Semiconductor Engineering" Inc. au urcat cu 1,4%, la 24,85 dolari taiwanezi. Creşterea a urmat anunţului făcut, luni, de IBM privind preluarea "Netezza" Corp. pentru 1,7 miliarde dolari.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 9.602,11 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,3%, la 4.617,50, Shanghai Composite al pieţei din Shanghai a urcat cu 0,1%, la 2.591,55.