Pieţele acţiunilor din Europa au crescut ieri, investitorii speculând că Grecia va ajunge la un compromis cu partenerii săi europeni în privinţa finanţării.
Titlurile "National Bank of Greece" SA, ea mai mare bancă elenă, s-au apreciat cu 5,9%, la 1,25 euro, iar cele ale "Piraeus Bank" SA - cu 3,7%, la 59,6 eurocenţi.
Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă britanică, au urcat cu 0,4%, la 604,9 pence, deşi Procuratura din Geneva a anunţat că a ordonat percheziţii la sediul local al acestei instituţii financiare.
Titlurile "Eni" SpA, producător de ţiţei din Italia, au crescut cu 2,8%, la 16,16 euro, chiar dacă acesta a raportat pierderi în creştere pentru ultimul trimestru din 2014, pe fondul declinului cotaţiilor petrolului brut. Pierderea netă a crescut la 2,34 miliarde euro în cele trei luni încheiate în decembrie 2014, de la 647 milioane euro în intervalul similar din 2013.
Acţiunile companiei auto franceze PSA "Peugeot Citroën" au câştigat 5,1%, ajungând la 14,18 euro. Societatea anunţă pierderi mai mici pentru 2014, în baza vânzărilor solide din China şi a reducerii costurilor: 555 milioane de euro, de la 2,23 miliarde euro în 2013.
La ora 16.55 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 6.883,59 puncte, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 0,8%, la 4.792,06.
La New York, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, după anunţul privind creşterea sub aşteptări a producţiei industriale americane.
Titlurile băncii "Citigroup" Inc. au coborât cu 0,4%, la 51,50 dolari.
Acţiunile "Goldman Sachs Group" Inc. au pierdut 0,2%, ajungând la 189,65 dolari. Banca de investiţii va recurge la toate căile legale împotriva Băncii Centrale a Portugaliei, după ce aceasta a confirmat o decizie în baza căreia banca de pe Wall Street va suferi pierderi dintr-un împrumut.
La ora 10.03, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.097,24 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 18.007,76.
La bursele din Asia, acţiunile au crescut ieri, investitorii speculând că Grecia va ajunge la un compromis cu creditorii săi.
Titlurile companiei auto "Toyota Motor" Corp., cea mai mare la nivel global, au câştigat 2%, atingând 7.959 yeni.
Acţiunile "Sony" Corp., producător nipon de electronice, au consemnat un avans de 1,6%, la 3.174,5 yeni. Compania ţinteşte să obţină un profit operaţional de 500 de miliarde de yeni (4,2 miliarde de dolari) peste trei ani, prin concentrarea pe creşterea unor sectoare, precum cele de dispozitive, jocuri şi divertisment.
Titlurile "Toll Holdings" Ltd., companie australiană de transport şi logistică, au crescut cu un record de 47,2%, la 8,95 dolari australieni. "Japan Post Holdings" Co. a decis să cumpere "Toll Holdings" pe 6,5 miliarde dolari australieni (5,1 miliarde dolari SUA), creând una din cele mai mari companii de logistică la nivel global. "Japan Post" se pregăteşte să obţină 33 de miliarde de dolari din privatizare, anul acesta.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,2%, la 18.199,17 puncte (cel mai ridicat nivel din iulie 2007 până în prezent), S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1%, la 5.915,68.
1. Compromis?
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 19.02.2015, 11:25)
Nu mai exista compromis. Exista doar santaj. Iar europenii conducatori stiu ca nu mai exista cale de iesire. Adica falimentul Greciei este recunoscut. Acum ramane doar ca mass-media sa obisnuiasca investitorii cu situatia data, iar concuderea Troikai sa prelungeasca agonia putin pana isi pun banii deoparte cine trebuie, adica fondurile mari de investitii. Iar bursele exact asta arata. Variatia de +/-3% din ultima vreme este exact ceea ce inseamna o iesire a capitalurilor profesionale din piata. Si chestia cu QE-ul european este o contrabalansare a falimentului si iesirea Greciei. Se spera ca iesirea din actiuni si falimentul bancar grecesc sa fie sustinuta de emisiunea de euro. Daca facem calcului, aproximativ 500 miliarde euro se vor duce pe apa sambetei. Adica 500 pentru ca pe langa cei 420 mai sunt inca vreo 70 dati acum si inca vreo 30-40 mai pe sleau, catre sistemul bancar, care trebuie sa reziste inca 2-3 luni la avalansa de deponenti care-si scot banii din bancile grecesti si din tara. Deci, lucrurile sunt cam parafate. Nici nu putea fi altfel, dealtfel. Grecii sunt cum sunt, nu s-au schimbat, doar hotii lor s-au mai experimentat putin. Bogatii lor sunt tot acolo, tot nu platesc impozite, tot nesimtiti sunt. In final, de ce sa participe ei activ la rezolvarea situatiei? De furat au furat si fura si acum, iar Europa le da bani in continuare. Ce, ii urmareste fiscul grecesc pe undeva?