Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs negativ ieri, pe fondul temerilor legate de riscurile politice regionale.
Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, s-au depreciat cu 4,5%, la 12,52 euro. "UniCredit" a lansat, ieri, o majorare de capital record pentru o bancă Italiană, de 13 miliarde de euro.
Acţiunile producătorului suedez de electrocasnice "Electrolux" AB au coborât cu 2,2%, la 226,80 coroane. "Electrolux" cumpără furnizorul de gadgeturi de gătit "Anova" din Statele Unite ale Americii, urmărind să se dezvolte pe segmentul dispozitivelor conectate la smartphone-uri, destinate bucătăriilor.
Titlurile producătorului olandez de bere "Heineken" NV au scăzut cu 0,4%, la 71,63 euro. Compania este aproape de realizarea achiziţiei a circa 1.900 de pub-uri în Marea Britanie.
Acţiunile operatorului britanic de telefonie "Vodafone Group" Plc au înregistrat un declin de 1%, la 192,20 pence. Turiştii britanici vor continua să plătească tarife de roaming atunci când vor călători în Uniunea Europeană, după ieşirea ţării din blocul comunitar (Brexit), chiar dacă în UE aceste tarife vor fi eliminate în iunie 2017, potrivit unui document al Parlamentului European, consultat de cotidianul britanic The Guardian.
La ora 16.32 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 7.170,83 puncte, AEX al celei din Amsterdam - cu 0,5%, la 482,98.
În SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, motivele fiind aceleaşi cu cele de pe pieţele europene.
Titlurile "JPMorgan Chase & Co."; cel mai mare grup bancar din SUA, au coborât cu 0,3%, la 86,91 dolari.
Acţiunile grupului petrolier "Chevron" Corp. s-au depreciat cu 0,5%, la 112,97 dolari, iar cele ale "Exxon Mobil" Corp. - cu 0,2%, la 83,40 dolari, ca urmare a declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil.
La ora 09.56, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.293,81 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 5.660,34.
În Asia, acţiunile au crescut ieri, investitorii fiind optimişti cu privire la relaxarea normelor din industria financiară americană.
Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă niponă, au urcat cu 3,4%, la 754,7 yeni, după ce aceasta a raportat creşterea cu 17% a profitului în trimestrul încheiat în 31 decembrie 2016.
Acţiunile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. s-au apreciat cu 1,6%, la 4.485 yeni, iar cele ale "Commonwealth Bank of Australia" - cu 0,3%, la 81,81 dolari australieni.
Titlurile "Yahoo Japan" Corp., divizia niponă a grupului american de media "Yahoo!" Inc., au câştigat 15%, ajungând la 529 yeni. Compania a raportat rezultate financiare peste aşteptări pentru trimestrul octombrie-decembrie 2016.
Acţiunile "Global Logistic Properties" Ltd., companie imobilară chineză, au consemnat un avans de 4,6% pe piaţa din Singapore, la 2,74 dolari singaporezi. "Blackstone Group" LP şi alţi ofertanţi au lansat propuneri pentru preluarea "Global Logistic Properties".
Indicele Nikkei al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,3%, la 18.976,71 puncte, Straits Times al pieţei din Singapore - cu 0,5%, la 3.056,91.