BURSELE DIN LUME Scăderi în Europa, înaintea deciziei de politică monetară a Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 31 iulie 2019

Scăderi în Europa, înaintea deciziei de politică monetară a Fed

Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, în aşteptarea deciziei de politică monetară a Federal Reserve (Fed) din SUA, care va fi anunţată astăzi.

Acţiunile Leoni AG, companie producătoare de cabluri din Germania, au pierdut 1,4% la ora locală 15.10, ajungând la 12,25 euro. Reprezentanţii Leoni au început să se întâlnească cu potenţiali cumpărători ai diviziei sale, care produce fire şi cabluri (WCS), o tranzacţie menită să îmbunătăţească situaţia sa financiară, conform unor surse citate de Reuters.

Titlurile grupului francez de utilităţi Engie SA au scăzut cu 1,5%, la 14,10 euro, deşi acesta a anunţat că profitul său s-a redresat în trimes-trul al doilea din 2019, după rezultatele slabe din primele trei luni ale acestui an, datorită reluării activităţii tuturor reactoarelor sale din Belgia şi a îmbunătăţirii soluţiilor pentru clienţi.

Acţiunile companiei auto franceze Renault SA au consemnat un declin de 2,4%, la 50,67 euro. Alianţa Renault - Nissan - Mitsubishi a pierdut titlul de cel mai mare producător mondial în funcţie de vânzări, în primul semestru din 2019, fiind depăşită de rivalele Volkswagen AG şi Toyota Motor Corp.

Titlurile companiei petroliere britanice BP Plc au urcat cu 3%, la 542,90 pence. BP a informat că, în trimestrul al doilea din anul curent, a obţinut un câştig peste aşteptări, în baza creşterii producţiei de ţiţei şi gaze, care a compensat preţurile mai slabe de pe piaţa de profil.

Acţiunile grupului petrolier francez Total SA s-au depreciat cu 1,8%, la 47,22 euro, iar cele ale grupului anglo-olandez de profil Royal Dutch Shell Plc au urcat cu 0,1%, la 28,57 euro.

La ora 16.30 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 7.659,51 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,6%, la 5.512,73, DAX al Bursei din Frank-furt - cu 2,2%, la 12.148,94.

Bursele din New York, în declin

Pieţele americane au scăzut ieri, în deschidere, în condiţiile în care SUA şi China au reluat discuţiile comerciale.

Acţiunile producătorului de copiatoare Xerox Inc. au înregistrat un minus de 2,9%, la 32,92 dolari. Xerox şi-a modificat ieri, în sens negativ, estimările pentru vânzările anuale, aducând ca argument schimbările de la nivel organizaţional, în principal în America de Nord.

Titlurile Uber Technologies Inc., furnizor de servicii de transport la comandă, s-au depreciat cu 1,5%, la 43,22 dolari. Uber a anunţat concedierea a 400 de angajaţi ai departamentului de marketing, ceea ce reprezintă o treime din cei aproximativ 1.200 de salariaţi din acest serviciu.

Acţiunile Exxon Mobil Corp., cel mai mare grup petrolier american, au urcat cu 0,007%, la 75,34 dolari. Compania are în plan să accelereze vânzarea de active.

La ora 09.54, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,5%, la 3.006,75 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 0,3%, la 27.138,37, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 8.249,21.

Asia, în urcare

La bursele din Asia, acţiunile au urcat ieri, în majoritate, după ce Bank of Japan a decis să-şi menţină nemodificate dobânzile care se află la niveluri foarte scăzute.

Acţiunile grupului bancar japonez Sumitomo Mitsui Financial Group Inc. au crescut cu 0,2%, la 3.844 yeni, iar cele ale rivalului mai mare Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. au avut un preţ neschimbat: 529 yeni. În acelaşi sector, titlurile Australia & New Zealand Banking Group s-au apreciat cu 0,5%, la 28 de dolari aus-tralieni, iar cele ale Commonwealth Bank of Australia - cu 0,2%, la 83,40 dolari australieni.

Titlurile gigantului tehnologic chinez Tencent Holdings Ltd. au câştigat 0,3% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 373,20 dolari HK. Compania a anunţat, luni, un parteneriat cu societatea americană Qualcomm Inc.

Acţiunile Toyo Tire & Rubber Co. au înregistrat un plus de 0,2%, la 1.468 yeni. Producătorul nipon de anvelope intenţionează să deschidă o facilitate de producţie în Serbia - o inves-tiţie de 390 de milioane de euro care va majora veniturile statului balcanic, a anunţat preşedintele ţării europene, Aleksandar Vucic.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,4%, la 21.709,31 puncte, S&P/ASX 200 Sydney - cu 0,3%, la 6.845,10, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,1%, la 28.146,50.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb