Bursele europene au încheiat săptămâna în scădere

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 octombrie 2009

Acţiunile de pe pieţele europene au scăzut, vineri, în condiţiile în care rezultatele financiare anunţate de "General Electric" Co. (GE) şi "Bank of America" Corp. au dezamăgit investitorii.

Titlurile "Siemens" AG, cea mai mare companie de inginerie din Europa, au scăzut cu 2,8%, la 66,56 euro. GE, cel mai mare producător mondial de motoare pentru avioane, a anunţat că şi-a redus vânzările cu 20% în trimestrul al treilea, la 37,8 miliarde dolari.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană au scăzut cu 2,8%, la 54,83 euro. Titlurile "Commerzbank" AG, a doua bancă germană, au coborât cu 3%, la 8,38 euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,6%, la 5.190,24 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,5%, la 3.827,60, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,5%, la 5.743,39.

Statele Unite, dezamăgite de rezultatele companiilor

Acţiunile tranzacţionate la bursele americane au scăzut, vineri, ca urmare a rezultatelor financiare anunţate de GE şi "Bank of America".

Titlurile GE au scăzut cu 4,2%, la 16,08 dolari. Acţiunile "Bank of America" au coborât cu 4,6%, la 17,26 dolari. Banca a anunţat pierderi de un milliard de dolari pentru trimestrul al treilea.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 1,5%, la 829,83 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,3%, la 8.097,40, Nasdaq Composite - cu 1,2%, la 1.471,67.

Declin şi în Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut, vineri, după ce "LG Display" Co. a raportat un profit sub aşteptările analiştilor, iar, joi, rezultatele anunţate de "Goldman Sachs Group" Inc. şi "Citigroup" Inc. din SUA i-au dezamăgit pe unii investitori.

Titlurile "LG Display", al doilea producător mondial de monitoare LCD, au coborât cu 4,2%, la 31.850 woni. Acţiunile liderului mondial în domeniu, "Samsung Electronics" Co., au scăzut cu 3,7%, la 746.000 woni.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au scăzut cu 3,1%, la 470 yeni.

Acţiunile "Japan Airlines" Corp. (JAL), compania aeriană niponă care are nevoie de sprijin financiar de la stat, au scăzut cu 11%, la 101 yeni. JAL ar putea renunţa la planul de vânzare a unei participaţii la "JALways" Co., dacă obţine bani de la instituţii financiare, anunţă Kyodo News. Taro Namba, purtător de cuvânt al JAL, a refuzat să facă vreo declaraţie în acest sens.

Indicele Kospi al pieţei din Seul a scăzut cu 1,1%, la 1.640,36 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo a urcat cu 0,2%, la 10.257,56.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb