BVB Acţiunile SIF au trecut cu bine peste amînarea privatizării BCR

Valentina Cosma
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 septembrie 2006

După ce s-a anunţat amâ-narea privatizării BCR, brokerii se aşteptau ca şedinţa de ieri să aducă scăderi mai mari în sectorul SIF. Conform aşteptărilor lor, acţiunile SIF au scăzut, însă, deprecierea a fost mai mică decât cea aşteptată.

Şi ieri indicii bursieri au evoluat în acelaşi sens, dar de această dată negativ. Cel mai mult a pierdut indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare BET FI (-0,35%). A urmat BET C (indice care urmăreşte evoluţia preţurilor tuturor titlurilor listate) care a scăzut cu -0,25% şi BET (indice care urmăreşte evoluţia preţurilor celor mai active şi lichide acţiuni listate) care a scăzut cu -0,12%.

Silviu Turc, de la SSIF "Broker", consideră că ieri a fost din nou o şedinţă dominată de sectorul SIF. Domnia sa apreciază că acţiunile SIF s-au comportat destul de bine având în vedere evenimentele petrecute miercuri (amânarea finalizării privatizării BCR). Au fost transferate volume importante de acţiuni aparţinând acestui sector. De asemenea, acestea au făcut faţă destul de bine fără să înregistreze o scădere accentuată a cererii de cumpărare. Silviu Turc este de părere că în următoarele zile vom asista la noi aprecieri în acest sector. Brokerul citat ne-a spus că în rest lichiditatea a fost slabă la Bursă.

Mai important de notat ar fi că ieri s-a realizat o tranzacţie pe piaţa deal cu titluri SNP "Petrom", la preţul de 0,54 lei/acţiune. S-au transferat 3.700.000 titluri, pentru valoarea totală de 2.016.500 lei.

Se pare că acest titlu a ieşit din umbră, a subliniat Silviu Turc, şi momentan asistăm la o perioadă de acumulare pe SNP.

Şi titlul BRD se află în acumulare, cotaţia rezistând bine la 18,5 lei/acţiune. Ieri transferurile cu titluri BRD s-au realizat la preţuri cuprinse între minimul de 18,4 lei/acţiune şi maximul de 18,6 lei/acţiune.

SIF 5 "Oltenia" a avut cel mai important aport la formarea valorii totale: 11.314.271 lei. Titlul a cumulat o depreciere de -0,4% până la finalul sesiunii, iar preţul de închidere a fost de 2,75 lei/acţiune.

A doua societate ca valoare a acţiunilor tranzacţionate a fost ieri SIF 2 "Moldova" cu 8.558.896 lei, fiind totodată şi singurul SIF al cărui preţ a încheiat şedinţa în creştere: +1,36%. În timpul şedinţei cotaţia a avut o evoluţie cres-cătoare, ultima tranzacţie perfectându-se la preţul maxim (2,24 lei/acţiune).

Următorul loc în top lichiditate a fost ocupat de SIF 3 Transilvania, cu o valoare transferată mai mică (3,84 milioane lei) şi o depreciere de -0,45%.

La fel ca şi în cazul SIF 2, cotaţia acţiunii SIF 3 a început să crească încă de la deschiderea şedinţei. La preţul maxim înregistrat ieri au fost perfectate două transferuri, ambele spre sfârşitul şedinţei.

Cel mai activ titlu a fost ieri RRC "Rompetrol Rafinare" Constanţa : 9.790.300 titluri transferate, cu o valoare totală de 847.463 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb