Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri cu 1,02%, într-o piaţă în care investitorii au urmat linia descendentă a burselor externe şi au introdus mai multe ordine de vânzare, în special pentru acţiunile SIF-urilor, care au coborât cu până la 4,6%.
Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare la BVB au plasat încă de la deschidere ordine de vânzare la preţuri în scădere uşoară, după ce bursele externe au coborât, influenţate de avertismentul S&P că ar putea reduce ratingurile a 15 ţări din zona euro.
Astfel, piaţa a scăzut cu aproape 0,9% în primele minute, însă spre mijlocul zilei a început să revină uşor spre nivelul de la finalul şedinţei precedente.
În cazul acţiunilor celor cinci SIF-uri, investitorii au plasat mai multe ordine de vânzare în a doua parte a şedinţei, la preţuri cu peste 3% mai reduse, deşi ordinele au fost pentru volume reduse.
La finalul şedinţei, acţiunile SIF-urilor consemnau scăderi cuprinse între 3,45% şi 4,63%.
Astfel, indicele BET-FI a încheiat ziua în coborâre cu 3,05%, scăderea fiind încetinită de titlurile Fondului Proprietatea, care au consemnat o corecţie de 1,17%.
Directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod, crede că majoritatea investitorilor care vizează acţiunile SIF-urilor încă păstrează titlurile respective în portofoliu, deşi încep să îşi piardă răbdarea după amânările repetate a dezbaterii proiectului de creştere a pragului de deţinere de la 1% la 5% din titluri.
"Din păcate, amânarea sine die a unei decizii în privinţa creşterii pragului la SIF-uri nu a fost primită prea bine de către investitori. Probabil că acesta ar fi fost singurul stimul care ar mai fi putut dinamiza bursa pe final de an, în lipsa altor evenimente majore care să poată mişca piaţa. Spre exemplu, am avut creştere economică foarte bună în al treilea trimestru, însă piaţa nu a reacţionat. Probabil că majoritatea investitorilor au luat poziţii long (în care estimează că preţurile vor creşte -n.r.) pe SIF-uri, iar acum aşteaptă o decizie, fie pozitivă, fie negativă, pentru a decide ce au de făcut", a declarat Tod, citat de Mediafax.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,51%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,59% sub ziua precedentă.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a încheiat şedinţa în coborâre cu 1,33%. Indicele include primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP.
Investitorii prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni de 31,1 milioane lei (7,1 milioane euro), sumă cu 36% mai redusă decât lichiditatea şedinţei precedente, de 49 milioane lei (11,2 milioane euro).
Titlurile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 22,2 milioane lei (5,1 milioane euro), şi au asigurat 72% din rulajul pieţei acţiunilor. Cea mai mare parte a rulajului a fost asigurată de trei deal-uri cu 0,32% din titlurile FP, în valoare de 19 miloane lei (4,3 milioane euro).
Tranzacţiile negociate au fost realizate la acelaşi preţ, de 0,425 lei, preţ cu 0,47% sub ultima cotaţie de luni, iar pe piaţa principală cotaţia a scăzut cu 1,17%, la 0,422 lei.
"Din păcate, la nivelul întregii pieţe, se simte din ce în ce mai mult lipsa investitorilor străini, care se concentreză mai mult pe problemele din ţările lor şi mai puţin pe piaţa din România. Până la finalul anului nu cred că va fi nimic special dacă nu se decide ceva cu pragul la SIF-uri. Eventual vom asista la nişte mutări de pachete pe final de an pentru cosmetizarea portofoliilor", a mai spus Tod.