BVB Apatie caracteristică verii

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iulie 2011

Apatie caracteristică verii

Schimburile înregistrate, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au totalizat 31,9 milioane de lei (7,5 milioane de euro), tranzacţiile cu acţiuni cumulând 31,1 milioane lei (7,3 milioane de euro).

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a înregistrat, ieri, o creştere de 0,68%, ajungând la 5.508 puncte. Indicele BET-C, care arată evoluţia preţurilor tuturor companiilor listate pe piaţa reglemetată BVB, a scăzut cu 0,26%, ajungând la 3.312 puncte. Indicele BET-FI care indică evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi ale "Fondului Proprietatea" (FP), a scăzut cu 0,72% la 22.552 puncte. Indicele BET- NG, al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, s-a depreciat cu 0,58% la 771 puncte.

Mihai Chişu, broker la "IFB Finwest" este de părere că în ultimul timp, "piaţa a fost caracterizată de o apatie cu care aproape ca ne-am obişnuit, şi pe care am întâlnit-o şi în anii trecuţi în perioada verii". Domnia sa a adăugat că apatia este generată, în parte de apropierea unei perioade de vacanţă, precum şi de faptul că acţionarii au fost mai precauţi din cauza măsurilor de austeritate impuse de guvernul elen. Mihai Chişu ne-a declarat că şi indicatorii par a se îmbunătăţi, datorită rezultatelor economice bune anticipate pentru anul acesta pentru ţara noas-tră.

Cotaţia "Fondul Proprietatea"(simbol FP) a înregistrat, ieri, o scădere de 0,83%, la 0,535 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 17,5 milioane de lei în 610 de tranzacţii.

Titlurile "SIF Transilvania" (simbol SIF3) s-au clasat pe locul al doilea în topul lichidităţii, încheind şedinţa la preţul de 0,5130/acţiune, pe fondul unui rulaj de aproape 3,6 milioane lei. În total, au fost schimbate 7 milioane acţiuni SIF3, la preţuri cuprinse între 0,509 lei şi 0,5185 lei/titlu. O singură tranzacţie specială cu titlurile SIF3 a fost încheiată, ieri, la 0,5050 lei/titlu. Mihai Chişu ne-a declarat că titlurile SIF3 se caracterizează printr-o lichiditate extrem de mare de o săptămână. Domnia sa a adăugat că tranzacţiile cu acţiuni SIF3 arată că există vânzători care doresc să îşi lichideze participaţiile, dar şi cumpărători care rezistă şi achiziţionează titluri SIF3.

Cotaţia titlurilor "Banca Transilvania" (TLV) s-a apreciat cu 4,08% la 1,25 lei/titlu pe fondul unui rulaj de 1,7 milioane lei. Potrivit lui Mihai Chişu, acţiunile TLV s-au remarcat pentru că "este posibil ca aprecierea să aibă legătură cu închiderea de trimestru a băncii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb