BVB Creşteri pe linie pentru toţi indicii pieţei

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 septembrie 2017

Creşteri pe linie pentru toţi indicii pieţei

Ovidiu Dumitrescu, "Tradeville":"Creştere de 3,33% pentru SNN, pe fondul unui volum situat peste media ultimelor şase luni"

"Prime Transaction": "Investitorii se aşteaptă ca şi în cazul SNN să apară propunerea pentru distribuirea dividendelor suplimentare"

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost marcată, în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, de evoluţia pozitivă atât a cotaţiilor, cât şi a rulajului, volumul consemnat fiind de 61,92 milioane de lei, superior celui din şedinţa anterioară, de 48,9 milioane de lei.

Referitor la evoluţia pieţei de ieri, Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct "Tradeville", ne-a transmis: "Toţi indicii BVB au încheiat ziua în creştere, pe fondul unei evoluţii pozitive la nivelul burselor vest-europene. Indicele BET a câştigat 0,38% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între +0,15% (BET-NG) şi +0,82% (BET-FI). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 13,22 milioane euro, peste media de 10,41 milioane euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Casa de Bucovina-Club de Munte SA (BCM), cu +12,64%, în condiţiile tranzacţionării unui volum de acţiuni mult peste media tranzacţiilor din ultimele şase luni, în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor Nuclearelectrica (SNN) a avut cea mai bună evoluţie (+3,33%), în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat în mod notabil peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Uztel S.A. (UZT), cu -7,14%, volumul tranzacţionat fiind peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile CONPET S.A. (COTE, -1,40%), pe fondul unui volum aflat peste media ultimelor şase luni".

Şi brokerii societăţii Prime Transaction au detaliat, în raportul zilnic al companiei, evoluţia de miercuri a pieţei: "Indicele fondurilor de investiţii a fost ajutat de acţiunile SIF Moldova (SIF2), +2,39 şi de cele ale SIF Banat-Crişana (SIF1), +1,07%, dar şi de Fondul Proprietatea, a cărui apreciere a fost de 1,19%. Cele mai mari creşteri ale zilei au venit, însă, din zona companiilor energetice de stat, cu un plus de 3,33% la Nuclearelectrica (SNN) şi +1,92% la Transelectrica (TEL), după ce, în cazul celei de-a doua, a fost propus un dividend suplimentar de către Stat, iar în cazul primei, investitorii se aşteaptă să apară o propunere similară".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 17,26 milioane de lei, preţul de închidere al transferurilor cu titlurile societăţii bancare fiind de 2,26 lei/unitate, în creştere cu 0,44%.

Acţiunile FP au terminat şedinţa de tranzacţionare la preţul 0,852 lei/titlu, în urma unui rulaj de 9,93 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) în valoare de 6,51 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 12,94 lei/acţiune, în scădere cu 0,15%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Transgaz" (TGN), cu un rulaj de 4,38 milioane de lei, cotaţia închizând la valoarea de 401 lei/unitate, în apreciere cu 0,25%.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate două tranzacţii cu titluri TLV, însumând 6,23 milioane de lei, la preţul unitar de 2,26 lei, în urcare cu 0,44%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,35%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,39%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,44%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): +12,64%

2. "Oil Terminal" (OIL): +4,70%

3. "Sinteza" (STZ): +4,36%

4. "Nuclearelectrica" (SNN): +3,33%

5. "Oltchim" (OLT): +2,63%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Uztel" (UZT): -7,14%

2. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -4,26%

3. "Petrolexportimport" (PEI): -3,43%

4. "Turism Felix" (TUFE): -3,36%

5. "Electroaparataj" (ELJ): -2,63%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb