Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide 20 de titluri ale pieţei noastre, a urcat cu 0,3%, până la 13.039 de puncte, în timp ce indicele BETAeRO, al companiilor prezente în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a apreciat cu 0,19%, la 902 puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 65,3 milioane lei, sub media zilnică a anului, de 158 milioane de lei, aproape 90% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni. Trebuie spus că media zilnică a urcat puternic în ultima perioadă, pe fondul ofertei Hidroelectrica şi a celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis.
Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilinic: "Uşoră creştere astăzi (n.r. ieri) pentru aproape toţi indicii BVB, care au variat între -0,25% în cazul BET-FI şi +0,41% pentru BET-BK. Valoarea tranzacţionată a fost de 13,2 milioane euro, în scădere faţă de ziua precedentă. În continuare Hidroelectrica (H2O) şi OMV Petrom (SNP) au fost cei mai tranzacţionaţi emitenţi de la BVB, cu un rulaj cumulat de 39,08 milioane lei. Emitenţii din cadrul indicelui BET au avut evoluţii preponderent pozitive, cu aprecieri de până la 6,28% în cazul Teraplast (TRP) dar şi cu scăderi de până la -0,37% pentru OMV Petropm (SNP)".
În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica, ce au cumulat schimburi de 31,6 milioane lei, titlurile H2O încheind ziua în creştere cu 0,73%, la preţul unitar de 109,8 lei.
Acţiunile OMV Petrom s-au depreciat la preţul de 0,5325 lei, pe fondul unor tranzacţii de 7,5 milioane de lei.
Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au coborât cu 0,21%, până la preţul de 1,918 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 4,8 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) s-au apreciat cu 1,67%, până la preţul de 39,65 lei, pe fondul unor schimburi de 3,6 milioane de lei.
În piaţa "deals" nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.
Indicele BET-NG, ce reuneşte companiile din sectorul energetic şi de utilităţi, a avut un avans de 0,37%, până la 978 de puncte, în timp ce indicele BET-XT, ce grupează cele mai tranzacţionate acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,26%, până la 1.127 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Socep" (SOCP): +14,92%
2. "Energo petrol" (ENP): +10,47%
3. "Prefab" (PREH): +7,19%
4. "TeraPlast" (TRP): +6,28%
5. "Sinteza" (STZ): +5,10%
------------------------------------
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Dafora" (DAFR): -7,41%
2. "Artego" (ARTE): -3,57%
3. "UAMT" (UAM): -2,99%
4. "Electroargeş" (ELGS): -2,81%
5. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -2,04%