Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au apreciat, în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, în contrast cu scăderile din pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide 20 de acţiuni ale bursei noastre, a avut un avans de 0,52%, până la 13.354 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,4%, la 49.421 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 70,7 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a acestui an, de 148 milioane lei, în condiţiile în care, în piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb. Ecartul apare şi pentru că, recent, media zilnică a urcat puternic, pe fondul ofertei Hidroelectrica şi a celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Start de săptămână pozitiv pentru piaţa locală de capital. Creşterile indicilor au fost cuprinse între 0,2% pentru BET-BK şi 0,64% în cazul indicelui BET-NG. BETAeRO a închis şedinţa de tranzacţionare cu o scădere de 0,12%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 14,3 milioane euro, lichiditatea menţinându-se sub media anului curent (...). Din indicele BET, topul creşterilor a fost format din acţiunile: OMV Petrom (SNP), 1,39%, Banca Transilvania (TLV), 1,23% şi Romgaz (SNG), 1,11%. La polul opus, doi emitenţi s-au corectat cu peste un procent: One United Properties (ONE), -1,94% şi Alro (ALR), -1,28%".
În piaţa "regular", clasamentul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat schimburi de 34,7 milioane lei, titlurile FP încheind ziua în scădere cu 0,52%, la preţul unitar de 1,928 de lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H20) s-au apreciat cu 0,18%, până la preţul de 112,9 lei, pe fondul unor tranzacţii de 13,4 milioane de lei.
Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile Banca Transilvania (TLV), ce au urcat cu 1,23%, până la preţul de 21,4 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 6,3 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) s-au apreciat cu 1,11%, până la preţul de 40,95 lei, pe fondul unor schimburi de 1,7 milioane de lei.
Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 0,52%, la 1.986 de puncte, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni ale pieţei noastre, s-a apreciat 0,49%, până la 1.152 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Socep" (SOCP): +6,77%
2. "Prebet" (PREB): +4,85%
3. "SIF Muntenia" (SIF4): +4,32%
4. "Electroargeş" (ELGS): +3,47%
5. "Aerostar" (ARS): +3,01%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Bermas" (BRM): -4,96%
2. "Altur" (ALT): -4,79%
3. "Carbochim" (CBC): -3,29%
4. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): -2,54%
5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -2,44%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.09.2023, 10:23)
Vinde vinde fp eu cumpar
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.09.2023, 11:23)
ne ai dat o Bolosica....cu ranjetul tau fals, de pnl-ist adevarat, cocosezi cu taxe si impozite bancile. Esenta curentului liberal = taxe cat mai multe pe capital. V-au incalecat ciolacii si bolosica nechezi (ranjesti) de fericire cand vorbesti sa impozitezi cat mai mult orice business. Luati taxe si impozite cat mai mari, mariti cat mai mult impozitele pe tranzactionare, pe dividende, puneti taxe sa cocoseze orice business....si apoi rutati banii catre firmele de casa cu respectarea de forma a legilor (ca mai explodeaza buteliile si mor oameni, ca politia prinde niste drogati si ii lasa liberi sa omoare alti oameni...vrajeala...collateral damage...). Ca la altii se maresc impozitele de ex pe banci da este adevarat doar ca la aia taxele si impozitele se vad in infrastructura, sistem medical, sistem de invatamant....la voi se vad numai in profitul firmelor de casa, arondate politic la conducta de bani publici.
2.1. corect (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de cristi în data de 05.09.2023, 12:25)
Asta nu inteleg banditii de la putere. Ca ne-am saturat sa platim taxe peste taxe, mari, mici, nici nu conteaza, atata timp cat nu se vede absolut nimic, tot ce se mai face se face din banii europeni. In rest, sanatatea, groapa fara fund, invatamantul, la pamant, transporturile si infrastructura, groapa Marianelor, apararea, inexistenta, internele colcaie de coruptie.....acest stat si mafia care-l patroneaza nu merita nimic.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.09.2023, 17:18)
600k cumparat fp mai
cumpar
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2023, 00:00)
Mai bine cumpărai pe 7 sept după ce o sa scadă cu mai mult decât valoarea dividendului.