Valoarea tranzacţiilor în-che-iate în şedinţa bursieră de ieri s-a ridicat la 47,01 miliarde de lei, mai puţin de jumătate din cea raportată în şedinţa precedentă. Brokerii consideră că lichiditatea a fost totuşi ridicată, menţinîndu-se peste un milion de euro. Tendinţa generală a cotaţiilor a fost de stagnare. Brokerii cred că investitorii aşteap-tă rezultatele financiare preliminate ale companiilor. Ei sus-ţin că performanţele financiare ale companiilor pentru 2003 ar putea să determine variaţii mai puternice ale preţurilor acţiunilor.
Indicii BET şi BET-C au înregistrat la finalul şedinţei de ieri noi maxime istorice. Indicele BET-FI, care a-rată evoluţia preţurilor ac-ţiunilor SIF, a scă-zut ieri cu 0,68% faţă de miercuri, pe fondul reducerii cotaţiilor a trei dintre societăţile de investiţii. Brokerii susţin că o parte dintre investitori îşi vînd acţiunile SIF ca să poată cum-păra titluri ale băncilor şi ale companiilor cu rezultate financiare bune în 2003.
• "Banca Transilvania" Cluj Napoca
Lichiditatea acţiunilor TLV s-a menţinut ridicată şi în şedinţa de ieri, fiind transferate aproape 3 milioane de titluri. Pe fondul cererii ridicate, cursul a crescut pînă la 5.700 lei/acţiune, valoare la care a fost realizată şi ultima tranzacţie. Brokerii cred că investitorii care au cumpărat în ultimele două şedinţe bursiere acţiunile TLV sînt fonduri străine de investiţii. Ei consideră că preţul titlurilor ar mai putea creşte dacă cererea pentru acţiunile TLV se va menţine ridicată.
• "Banca Română pentru Dezvoltare"
Cursul acţiunilor BRD a fost ieri relativ stabil, cele mai multe tranzacţii fiind încheiate la 26.900 lei/acţiune. Lichiditatea titlurilor BRD a fost ridicată, ieri fiind transferate 127.580 de ac-ţiuni. Brokerii cred că investitorii cumpără acţiunile BRD în speranţa că rezultatele financiare ale băncii pentru 2003 îşi vor menţine ritmul de creştere raportat pentru primele nouă luni ale anului trecut.
• "Impact" Bucureşti
Pe fondul cererii ridicate, cursul actiunilor "Impact" a crescut ieri pînă la 5.450 lei/acţiune, cu 1,9% faţă de miercuri. Aprecierea preţului acţiunilor IMP a fost însoţită şi de o lichiditate ridicată, ieri fiind încheiate tranzacţii în valoare de 2,23 miliarde de lei. Brokerii cred că investitorii achiziţionează acţiunile constructorului bucureş-tean în speranţa că societatea îşi va majora capitalul social cu o parte din profitul anului trecut, conducerea făcînd deja publică capitalizarea rezultatului net.
• "Oltchim" Rîmnicu Vîlcea
Cotaţia acţiunilor "Oltchim" a evoluat ieri pe un trend descres-cător. Preţul a scăzut de la 1.060 la 1.000 lei/acţiune, pe fondul numărului ridicat de ac-ţiuni la vînzare. Scăderea cotaţiei acţiunilor OLT a fost în-soţită şi de o lichiditate ridicată, valoarea transferurilor încheiate fiind de 1,15 miliarde lei. Unii brokeri consideră că preţul ac-ţiunilor OLT ar putea să mai crească în situaţia în care APAPS va anunţa lansarea la privatizare a combinatului.