BVB Debut "roşu" de săptămână la bursa noastră

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 iulie

Debut "roşu" de săptămână la bursa noastră

Acţiunile Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul valorii tranzacţiilor

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte scăderi, în prima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în constrast cu aprecierile pieţelor europene.

Indicele BET, ce grupează cele mai lichide douăzeci de titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a avut o scădere de 0,4%, la 18.588 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 0,05%, până la 3.464 de puncte.

În Europa, indicele Stoxx 600 avea o creştere de circa 1%, la ora 18:30, în vreme ce la Frankfurt, indicele DAX se aprecia cu 1,35%, într-un context marcat de mişcările din peisajul politic din Statele Unite, unde Joe Biden a renunţat la candidatura pentru un nou mandat de preşedinte şi a anunţat că o susţine pe Kamala Harris, actualul vicepreşedinte al SUA, în cursa către Casa Albă.

La Bucureşti, valoarea tranzacţiilor realizate la BVB s-a ridicat la numai 61,5 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 137,7 milioane lei, aproape 90% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 15,2 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 1,91%, la preţul unitar de 28,25 lei.

Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Electrica (EL), ce au stagnat, la preţul de 16,26 lei, pe fondul unor schimburi de şase milioane lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au încheiat ziua la preţul unitar de 0,7825 lei, în scădere cu 0,19%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,4 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 5,2 milioane lei, acţiunile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua în scădere cu 0,39%, la 127,3 lei.

În piaţa "deals" a avut loc o tranzacţie cu acţiuni Hidroelectrica, în valoare de 6,4 milioane lei, schimbul fiind încheiat la preţul unitar de 127,4 lei, cu 0,31% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,08%, până la 60.939 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,23%, la 1.329 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,42%, până la 1.052 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Mecanică Fină" (MECE): +6,50%

2. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +5,77%

3. "Bermas" (BRM): +5,52%

4. "Electroargeş" (ELGS): +5,29%

5. "Comelf" (CMF): +4,80%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -11,30%

2. "Aages" (AAG): -6,80%

3. "Comcm" (CMCM): -4,02%

4. "Altur" (ALT): -2,35%

5. "Banca Transilvania" (TLV): -1,91%

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Pare a fi inceputul unor scaderi serioase

    1. SFG la 30 ar putea sa fie super, SNP la 0.6

      n-ai sa mai prinzi snp la asa pret

      in plus, si snn va creste in perioada urmatoare in pofida estimarilor multor anali*sti!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb