Şedinţa bursieră de ieri a fost caracterizată prin corecţii negative ale cotaţiilor, pe fondul unui aflux de ordine de vînzare. Spre finele sesiunii bursiere au avut loc uşoare creşteri de preţ ceea ce a făcut ca nivelurile indicilor, la închiderea şedinţei, să înregistreze scăderi foarte mici raportat la nivelurile aferente şedinţei anterioare.
Valoarea totală a tranzacţiilor efectuate ieri a fost de peste 704,5 miliarde de lei. Investitorii s-au arătat interesaţi şi de obligaţiuni. Astfel, au fost efectuate tranzacţii cu acţiuni municipale Alba Iulia, Oradea şi Timişoara. De asemenea, au fost efectuate două tranzacţii cu 90 de obligaţiuni "Raiffeisen Bank" în valoare totală de 469,2 milioa-ne de lei. Drepturile de preferinţă de la "Impact" au fost transferate în număr de peste 2,9 milioane. Preţul de închidere al acestora, de 738 lei/acţiune, a fost cu 2,9% mai mic decît ultimul preţ de miercuri.
• "Sicomed" Bucureşti
Acţiunile SCD au înregistrat ieri un volum ridicat de tranzacţionare, numărul total al titlurilor transferate fiind de pes-te 18,2 milioane. Pe parcursul şedinţei au fost efectuate 11 tranzacţii speciale cu 18 milioane acţiuni SCD, la preţul de 7.600 lei/titlu, preţ cu mult mai mic decît cel de pe piaţa regular. Brokerii cred că s-ar putea ca vînzătorul să fie acţionarul majoritar al companiei,"Venoma Holdings Ltd", care săptămîna trecută a vîndut 2,4 procente din cele 58,4 deţinute. Cursul titlurilor SCD a înregistrat ieri un minim de 8.750 lei/titlu şi un maxim de 9.000 lei/titlu, acesta din urmă fiind şi maximul de tranzacţionare al ultimului an.
• SIF "Oltenia"
În prima parte a şedinţei de tranzacţionare de ieri, acţiunile SIF au înregistrat creşteri ale cotaţiilor pe fondul unor volume ridicate de cumpărare, însă, de la jumătatea şedinţei, trendul s-a inversat. Astfel, preţurile de închidere înregistrate ieri de titlurile SIF au fost în jurul nivelurilor minime.
Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la "Est Invest" Focşani, consideră că mare parte dintre investitori şi-au marcat profiturile şi au început să vîndă din titlurile deţinute. În acest context, respectiv pe fondul ordinelor mari de vînzare, preţurile de tranzacţionare au suferit corecţii negative.
• "Rompetrol Rafinare" Constanţa
Evoluţia de ieri a cursului acţiunilor RRC reflectă, în opinia brokerilor, eforturile de menţinere a cotaţiei acestor titluri la un nivel care să facă interesantă subscrierea acţiunilor nou emise în vederea majorării capitalului companiei. Astăzi este ultima zi în care mai pot fi subscrise acţiuni RRC la preţul de 1.000 de lei/titlu.
Cursul acestor acţiuni a înregistrat, pe parcursul şedinţei bursiere, un maxim de 1.090 lei/acţiune şi un minim de 1.020 lei/acţiune. Preţul maxim este şi cel la care a fost perfectată ultima tranzacţie ieri, acesta fiind cu 2,8% mai mare decît preţul de închidere de miercuri.