BVB Evoluţii lente şi lichiditate modestă

ALEXANDRA MARIŞ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 aprilie 2006

Valoarea totală a transferurilor perfectate ieri pe piaţa bursieră s-a cifrat la 16,3 milioane RON, uşor în creştere faţă de şedinţa precedentă. Analiştii "Prime Transaction" susţin însă că "şedinţa a fost marcată de evolutii lente la nivelul emitenţilor de talie mare". Cei trei indici bursieri au închis la niveluri puţin reduse comparativ cu şedinţa precedentă: indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece titluri de pe piaţă, a pierdut -0,16%, în timp ce BET-C a scăzut cu -0,14% iar cotaţiile din sectorul SIF-urilor s-au depreciat în medie cu -0,09%.

Ce mai tranzacţionat emitent de la categoria întâi a Bursei a fost "BRD-GSG", comparativ cu şedinţa precedentă cînd acţiunile emitentului bancar nu au făcut obiectul interesului investitorilor. Valoarea totală a transferurilor perfectate cu titlurile BRD s-a cifrat la peste 2,1 milioane RON. Cotaţia acţiunilor s-a situat pe o pantă ascendentă în prima parte a zilei, atingînd maximul de 17,8 RON/titlu în jurul prânzului. Deoarece nu a existat susţinere la cumpărare, cursul a început să piardă teren, închizînd la 17,5 RON/actiune, în scădere cu -0,6% comparativ cu şedinţa precedentă.

Acţiunile "Banca Transilvania" au înregistrat în şedinţa de ieri o apreciere a cotaţiei de +0,7%. Cotaţia a urcat pînă la 1,47 RON/acţiune în condiţiile în care volumul total de acţiuni TLV transferate a depăşit pragul de un milion de titluri.

Cotaţiile emitenţilor din sectorul petrolier au înregistrat evoluţii divergente, fără a fi afectate de creşterea puternică a preţului petrolului de pe pieţele internaţionale. În cazul acţiunilor "Rompetrol", cîteva ordine de cumpărare care au pătruns la deschidere pe piaţă au urcat cotaţia pînă la un maxim de 0,0992 RON, după care a urmat o stabilizare a cursului. Preţul de referinţă la finalul şedintei s-a situat în apropierea maximului, la 0,0986 RON/titlu, în creştere cu 1,2% faţă de cotaţia de luni. Titlurile "SNP Petrom" au înregistrat o uşoară depreciere a cotaţiei, închizînd la 0,5350 RON/titlu, în scădere cu 0,9% faţă de prima şedinţă a săptămînii.

Acţiunile SIF au înregistrat un start de şedinţă bun, majoritatea cotaţiilor din sector situîndu-se pe o pantă ascendentă. Spre mijlocul zilei însă au avut loc anumite corecţii iar preţurile de referinţă au fost similare celor de luni. Cel mai transferat emitent din acest sector a fost SIF5 "Oltenia", cu un rulaj total de 2,1 milioane RON. Investitorii nu se prea încumetă să investească în acţiuni SIF, fiind în aşteptarea unor veşti în legătură cu "ordonanţa 1%". Brokerii susţin că această ordonanţă va fi promulgată de preşedintele Băsescu dar efectele din piaţă nu vor fi foarte puternice, problema pragului de deţinere afectînd în timp preţul titlurilor SIF.

"Zimtub" Zimnicea

Cotaţia titlurilor ZIM a înregistrat o apreciere de peste 10% în şedinţa de ieri. Această creştere semnificativă s-a datorat unui ordin de cumpărare mare care a apărut pe piaţă la deschiderea şedinţei şi a dus cursul pînă la 3 RON/titlu (+10,3%). Pe ansamblul şedinţei, lichiditatea titlurilor ZIM a fost neglijabilă, valoarea totală a transferurilor perfectate fiind de numai 42.952 RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb