BVB / ÎN ULTIMA ŞEDINŢĂ A SĂPTĂMÂNII TRECUTE, Acţiunile "Banca Transilvania" şi BRD au dominat topul lichidităţii

S.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 septembrie 2017

Acţiunile "Banca Transilvania" şi BRD au dominat topul lichidităţii

Rulaj de 24,25 milioane de euro, pe fondul continuării trendului descrescător al indicilor

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, o lichiditate de 111,49 milioane de lei (24,25 milioane euro), mai mare decât cea înregistrată joi (47,23 milioane lei), în contextul în care opt din indicii bursieri au încheiat în teritoriu negativ. Şedinţa a fost dominată, din nou, de tranzacţiile cu acţiuni bancare, titlurile "Banca Transilvania" şi "BRD - Groupe Societe Generale" fiind cele mai lichide.

Brokerii de la "Prime Transaction" notează, în raportul zilnic al companiei: "Săptămâna s-a încheiat cu o nouă şedinţă negativă, indicele BET depreciindu-se cu 1,46%, cea mai mare scădere a săptămânii. Acţiunile băncilor au avut din nou evoluţii slabe, cu un minus de 2,2% pentru Banca Transilvania (TLV). De data aceasta, în topul scăderilor au mai fost şi titlurile Fondul Proprietatea (FP), -2,46%, OMV Petrom (SNP), -2,18%, Electrica (EL), -1,84% şi Transgaz (TGN), -1,79%. Indicele fondurilor de investiţii, BET-FI, a mers din nou cel mai bine, cu o creştere de 0,04%, datorată acţiunilor SIF Muntenia (SIF4), +1,77% şi SIF Oltenia (SIF5), +1,72%. De asemenea, acţiunile Romgaz (SNG) s-au apreciat cu 1,46% după ce statul a propus acordarea unui dividend suplimentar din profitul reportat. Valoarea tranzacţiilor a avut o creştere semnificativă, până la 24,2 milioane de euro, dintre care 24 milioane pe piaţa de acţiuni şi aproape 200.000 pe cea de certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 32,35 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,225 lei/unitate.

Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au încheiat şedinţa de tranzacţionare în depreciere cu 0,8%, la preţul de 12,36 lei/titlu, în urma unui rulaj de 13,64 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate titluri SNG de 11,56 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 31,25 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "OMV Petrom" (SNP), cu un rulaj de 10,28 milioane de lei, cotaţia SNP terminând şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,292 de lei.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, nouă tranzacţii.

Şase dintre acestea, însumând 9,21 milioane lei, au fost realizate cu titluri BRD, la preţul unitar de 12,2 lei, cotaţia emitentului coborând cu 2,09%.

Au mai fost încheiate două transferuri "deal" cu titluri "Digi Communications N.V." (DIGI), totalizând 5,1 milioane de lei, la preţul de 39,1 lei/acţiune, în scădere cu 0,76%.

De asemenea, s-a înregistrat un schimb de 0,23 milioane lei, cu acţiuni SNP, încheiat la preţul unitar de 0,29 lei, în depreciere cu 2,85%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o corecţie de 1,44%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 1,07%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,44%.

Topul celor mai mari scăderi

1. "Comelf" (CMF): -4,82%

2. "OMV Petrom" (SNP): -2,85%

3. "Oltchim" (OLT): -2,8%

4. "Fondul Proprietatea" (FP): -2,46%

5. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -2,27%

Topul celor mai mari creşteri

1. "Ropharma" (RPH): +2,63%

2. "SIF Muntenia" (SIF4): +1,77%

3. "SIF Oltenia" (SIF5): +1,72%

4. "Conpet" (COTE): +1,61%

5. "Romgaz" (SNG): +1,46%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb