BVB Indicii, în scădere, cu un rulaj de aproape 23 milioane de lei

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 aprilie 2017

Titlurile "Romgaz", cele mai lichide

Şapte dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 22,9 milioane de lei, mai mare decât cel de luni, de 17,25 milioane lei.

Brokerii de la "Prime Transaction" notează, în raportul zilnic al companiei: "Aproape toţi indicii s-au depreciat astăzi (n.r. ieri), BET terminând şedinţa cu un minus de 0,44%. Scăderea indicelui de referinţă a avut la bază evoluţiile slabe ale titlurilor Nuclearelectrica (SNN), -1,30% şi Banca Transilvania (TLV), -0,72%. Dintre acţiunile cu evoluţii mai bune s-au remarcat cele ale Conpet (COTE), +1,66%, Erste Bank (EBS), +1,38% şi SIF Moldova (SIF2), +1,08%. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 5 milioane de euro, dintre care 4,8 milioane pe piaţa de acţiuni".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Romgaz" (SNG), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 3,70 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri SNG a fost de 30,7 lei/unitate, în scădere cu 0,49% faţă de închiderea din şedinţa precedentă.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au coborât cu 0,78%, la 0,892 lei/titlu, în urma unui rulaj de 3,46 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri TLV de 2,84 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,76 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor SIF2, cu un rulaj de 2,21 milioane de lei, preţul de închidere fiind 0,843 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie cu titluri SNN, în valoare de 0,69 milioane de lei, la preţul unitar de 6,85 lei.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o scădere de 0,47%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,13%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,31%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,01%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Prodplast" (PPL): +8,12%

2. "Socep" (SOCP): +1,74%

3. "Sinteza" (STZ): +1,70%

4. "Artego" (ARTE): +1,69%

5. "Prefab" (PREH): +1,67%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -8,11%

2. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): -4,15%

3. "New Europe Property Investments" (NEP): -4,14%

4. "Oil Terminal" (OIL): -3,08%

5. "Zentiva" (SCD): -2,22%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb