Şaşe dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 39 milioane de lei (8,6 milioane euro), mai mare decât marţi (17,25 milioane lei).
Brokerii de la "Prime Transaction" notează, în raportul zilnic al companiei: "Aproape toţi indicii s-au depreciat astăzi, BET terminând şedinţa cu un minus de 0,27%. Scăderea indicelui de referinţă a avut la bază evoluţiile slabe ale titlurilor Nuclearelectrica (SNN), -1,30% şi Banca Transilvania (TLV), -0,72%. Dintre acţiunile cu evoluţii mai bune s-au remarcat cele ale Conpet (COTE), +1,66%, Erste Bank (EBS), +1,38% şi SIF Moldova (SIF2), +1,08%. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 8,6 milioane de euro, dintre care 8,4 milioane pe piaţa de acţiuni".
Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, ne-a transmis: "Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua în scădere, în ciuda unui început de zi puternic pozitiv pe bursele din SUA în aşteptarea anunţului Casei Albe privind planul de reformă fiscală. Indicele BET a pierdut 0,27% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,31% (ROTX) şi +0,25% (BET-FI). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 8,1 milioane euro, sub media de 8,72 milioane euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Zentiva S.A. (SCD) cu +3,64% pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni aflat mult peste media ultimului semestru, în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor Electrica S.A. (EL) a avut cea mai bună evoluţie (+1,94%), în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat semnificativ peste media ultimelor 6 luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile TMK-Artrom (TMK) cu -2,15%, volumul tranzacţionat fiind modest în termeni absoluţi şi aflându-se sub media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile BRD - Groupe Societe Generale S.A. (BRD, -1,44%) pe fondul unui volum aflat aproape de media ultimelor 6 luni".
Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 8,6 milioane de lei. Cotaţia TLV a coborât cu 0,54%, la preţul de 2,745 lei/unitate.
Acţiunile "Romgaz" (SNG) au stagnat la 30,70 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4,5 milioane de lei.
Tot ieri, au fost schimbate titluri "OMV Petrom" (SNP) de 3,5 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,32 lei/unitate, în depreciere cu 0,93%.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Electrica" (EL), cu un rulaj de 2,1 milioane de lei. Cotaţia EL a crescut cu 1,94%, la preţul de 14,7 lei/unitate.
Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, două tranzacţii cu titluri "Banca Transilvania" (TLV) , însumând 8,53 milioane lei, la preţul unitar de 2,755 lei, cotaţia emitentului coborând cu 0,18%.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o scădere de 0,23%.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,25%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,20%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un avans de 0,02%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Zentiva" (SCD): +3,64%
2. "Electrica" (EL): +1,94%
3. "OIL Terminal" (TBM): +1,59%
4. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +1,49%
5. "Cemacon" (CEON): +1,25%
•
Topul celor mai mari scăderi
1. "TMK - Artrom" (ART): -2,15%
2. "Turbomecanica" (TBM): -1,75%
3. "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD): -1,44%
4. "Ves" (VESY): -1,43%
5. "Alro" (ALR): -1,33%