BVB Indicii revin pe trend ascendent

Valentina Cosma
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 iulie 2006

Iulian Panait, preşedintele "KTD Invest", ne-a declarat că, în cadrul şedinţei de ieri, s-a recuperat ce s-a pierdut în ziua precedentă. Domnia sa a mai adăugat că şedinţa de miercuri în care s-au înregistrat scăderi după cele cinci zile de creştere, a fost mai curînd o şedinţa de consolidare a bursei, decît de scădere, şi aşa se explică în mare parte faptul că multe cotaţii evoluează strîns. Ieri au avut loc creşteri normale iar în zilele următoare s-ar putea să mai existe corecţii însă nu de amploare, a mai scos în evidenţa domnul Panait.

Liviu Avram, de la "Prime Transaction", subliniază că, ieri, imediat după deschidere, majoritatea acţiunilor au scăzut, însă spre finalul şedinţei cea mai mare parte dintre acestea şi-au revenit. Domnul Avram este de părere că în zilele următoare vom asista la o stabilizare a bursei şi că este de asemenea posibil să existe creşteri, chiar dacă acestea nu vor fi neapărat semnificative.

Dintre indicii bursieri, cel mai mult s-a apreciat BET (+1,58%) care urmăreşte evouţia preţurilor celor mai lichide şi active zece titluri tranzacţionate la Bursă. Apoi a urmat BET- FI care a crescut cu +1,45% şi BET-C (reflectă evoluţia preţurilor tuturor acţiunilor cotate la BVB) cu +1,24%.

Ieri, transferurile au totalizat 19,5 milioane RON, mai puţin cu 34% faţă de şedinţa precedentă. Ca şi cu o zi în urmă, cea mai mare pondere la formarea acestei valori au avut-o ieri societăţile de investiţii financiare (64%). În şedinţa de ieri s-a înjumătăţit volumul total al titlurilor transferate, cel mai tranzacţionat emitent fiind tot "Rompetrol Rafinarie" Constanţa (RRC) cu 38% din total.

Primele cinci titluri care au avut o contribuţie importantă la formarea valorii totale (SIF 2, SIF 5, TLV, SIF3 şi SIF 1) au început şedinţa printr-o depreciere a cotaţiilor. SIF 2 "Moldova" care a înregistrat cea mai mare valoare transferată în cadrul şedinţei de ieri, a atins preţul maxim spre mijlocul şedinţei (1,82 RON/ acţiune). La fel s-a întîmplat şi cu SIF 5 "Oltenia" şi SIF 3 "Transilvania"care au ajuns la cotaţia maximă tot spre mijlocul şedinţei cu 2,18, res-pectiv1,98 RON/acţiune.

"Banca Transilvania"

Acţiunile TLV au avut din nou o evoluţie strînsă a cursului între 1,03 si 1,08 RON/acţiune. La finalul şedinţei de ieri, acestea au cumulat o apreciere de +1,9%. Marcel Murgoci, de la "Estinvest", ne-a explicat că acţiunile TLV sunt dintre cele mai stabile de pe piaţă. Domnia sa a mai adăugat că, în general, aceste titluri, atunci cînd ajung la un preţ, se aşază în jurul acestuia şi nu mai au loc variaţii foarte mari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb