Piaţa bursieră a totalizat ieri 70,59 milioane RON, mai mult cu 133% decît în şedinţa de ieri, pe fondul creşterii cotaţiilor la majoritatea titlurilor. Ca urmare, toţi cei trei indici bursieri s-au apreciat, cea mai mare creştere, de 3,01%, fiind înregistrată de BET-FI, indice care reflectă lichiditatea societăţilor financiare de investiţii. "Creşterea pragului de deţinere la SIF-uri a sporit interesul investitorilor pentru aceste titluri" este de părere Emanuela Băsii, agent de bursă la "Est Invest" Focşani. De altfel, spune domnia sa, şedinţa de ieri este o dovadă că investitorilor le-a revenit speranţa. Şi ceilalţi indicii bursieri au cunoscut majorări semnificative, de peste 2,5% (BET - 2,83%, BET-C - 2,79%, ROTX - 2,55). Interesul investitorilor s-a manifestat în principal în două direcţii, respectiv domeniul petrolier şi cel farmaceutic.
În primul dintre cazuri, cel mai relevant exemplu este cel al titlurilor "Rompetrol Rafinare" Constanţa (RRC), a căror cotaţie a crescut cu 7,5%. Acţiunile RRC se remarcă şi prin rulajul mare, de peste 3,9 milioane RON (cea mai mare valoare de tranzacţionare de la categoria a doua).
Şi acţiunile "Petrom" Bucureşti (SNP) au atras atenţia investitorilor, cu peste 4,2 milioane acţiuni tranzacţionate pentru 2 milioane RON. Şedinţa s-a deschis la minimul zilei, de 0,467 RON/acţiune, pentru ca apoi cotaţia să crească la un maxim de 0,486 RON/acţiune. Preţul de închidere, mai mare cu 3% decît cel din şedinţa precedentă, s-a situat la 0,484 RON/acţiune.
Cea mai spectaculoasă creştere la prima categorie au avut-o titlurile "Astra" Ploieşti (ASP) - 14,9%. Emanuela Băsii ne-a declarat că în ultimele zile a remarcat un interes deosebit pentru acţiunile ASP: "La sfîrşitul şedinţei nu mai erau ordine de vînzare în piaţă".
Interesul pentru titlurile din sectorul farmaceutic este confirmat de evoluţia "Antibiotice" Iaşi (ATB) şi "Sicomed" Bucureşti (SCD). Acţiunile ASP au crescut cu 5,9%, preţul de închidere situîndu-se la nivelul de 0,72 RON/acţiune. Cotaţia titlurilor SCD a crescut cu 11,8%, pe fondul unui volum ridicat, de peste 2 milioane acţiuni tranzacţionate.
Cea mai mare creştere la categoria SIF-urilor au înregistrat-o titlurile SIF 2 "Moldova" Bacău şi a fost de 4,2%, care a avut, de asemenea, şi cel mai mare rulaj din piaţă, de 4,2 milioane RON. Cele mai multe ordine din piaţă, 658, au avut loc tot sub simbolul SIF 2, concurate doar de cele RRC (în număr de 652). Un rulaj ridicat l-au avut şi acţiunile SIF "Oltenia" Craiova, 4 milioane RON, care s-au apreciat cu 2,9%.
• "Rompetrol Rafinare" Constanţa
Cea mai spectaculoasă evoluţie a zilei de ieri au avut-o acţiunile RRC, care au crescut cu 7,5%. Şedinţa a fost deschisă la un preţul minim al zilei, de 0,0883 RON/acţiune. În prima parte a şedinţei au fost transferate două pachete a cîte un milion de acţiuni. Cotaţia s-a apreciat pe parcursul sesiunii de tranzacţionare, şedinţa fiind închisă la maximul zilei, de 0,949 RON/acţiune. Cel mai mare pachet tranzacţionat ieri a fost transferat în cea de-a doua parte a şedinţei şi a înglobat peste 1,4 milioane acţiuni. Au fost tranzacţionate ieri peste 42 milioane de titluri RRC.