BVB, la cumpărături... de burse

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 aprilie 2011

BVB, la cumpărături... de burse

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti vrea să pună deoparte, în Bugetul pe anul acesta, cinci milioane de euro destinaţi achiziţiilor de participaţii la burse vecine, a declarat, ieri, Valentin Ionescu, directorul general al BVB, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii. Directorul BVB a precizat că există unele discuţii între conducerea BVB şi reprezentanţii unor burse din regiune, subliniind că Bursa de Valori Bucureşti nu a renunţat încă la ambiţiile să devină un jucător regional.

"Avem unele discuţii, dar nu putem să dezvăluim mai multe atâta timp cât ele nu sunt încheiate. Pot să vă spun doar că o să fiţi surprinşi în curând dacă se finalizează discuţiile, posibil săptămâna viitoare. În Bugetul pe anul acesta, am pus deoparte suma de cinci milioane de euro pentru astfel de inves-tiţii", a precizat Valentin Ionescu.

Planurile BVB de a se extinde la nivel regional datează de acum câţiva ani, de când bursa a făcut o propunere pentru cumpărarea Bursei de la Ljubljana, dar a trebuit să renunţe în faţa ofertei mult mai tentante depusă de Bursa din Viena.

Săptămâna trecută, planurile de extindere regională ale BVB păreau să fi fost periclitate de cererile mai multor acţionari ai Bursei pentru reducerea valorii nominale a titlurilor BVB şi distribuirea diferenţei ca dividend extraordinar.

Octavian Molnar, membru în Consiliul Bursei, a protestat atunci faţă de posibilitatea decapitalizării BVB, atrăgând atenţia că societatea are nevoie de bani ca să îşi pună în practică planurile de achiziţie ale unei alte burse.

În acelaşi timp, surse din piaţă susţineau că în cadrul Consiliului BVB s-a discutat despre posibilitatea ca bursa să achiziţioneze circa 5% din Sibex ca să câştige un atu în cadrul discuţiilor de fuziune cu instituţia sibiană. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a ridicat deja interdicţia care nu dădea BVB posibilitatea să cumpere acţiuni la Sibex.

"Fuzionăm cu Sibex-ul, mai luăm două-trei burse din regiune, facem alinierea tehnicilor de tranzacţionare şi decontare la nivelul instituţiilor occidentale şi, peste doi-trei ani, ajungem la volume zilnice de 60 de milioane de euro, peste cele de la Budapesta sau Praga", a expus, ieri, Valentin Ionescu perspectiva domniei sale asupra dezvoltării BVB.

Directorul general al Bursei a precizat că nu există discuţii pentru o eventuală vânzare a unor pachete importante din BVB către instituţii similare din străinătate.

"Cei care au vrut să îşi facă exitul din societate au putut să vândă mult mai uşor odată cu listarea Bursei. Vă spun că au intrat acţionari foarte interesanţi. La data de referinţă, aveam 1.333 de acţionari, numărul lor crescând de la listare, când erau 331", a mai spus Valentin Ionescu.

Domnia sa a precizat că rămâne în sarcina preşedintelui CA, Stere Farmache, să convoace o şedinţă de Consiliu în care să discute propunerile primite de la unii dintre acţionarii BVB pentru reducerea valorii nominale şi alegerea membrilor Consiliului prin metoda votului cumulativ. Deocamdată, nu a fost convocată o şedinţă de CA în acest sens, a mai precizat, ieri, Valentin Ionescu.

Directorul Bursei a mai spus, ieri, că a trimis o solicitare către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru extinderea sistemului de conturi globale pentru toate acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti, sperând să primească aprobarea Comisiei măcar pentru cele incluse în indicii BET şi BET-FI. Ulterior, Bursa ar putea începe demersurile ca să separe partea de decontare de cea de tranzacţionare în ARENA, astfel încât brokerii să nu mai fie nevoiţi să aibă câte un cont global pentru fiecare custode al clienţilor. Acest aspect tehnic afectează, în opinia lui Valentin Ionescu, lichiditatea tranzacţiilor cu acţiunile FP, singurele tranzacţionate prin conturi globale.

"Asta ar aduce un plus de lichiditate pentru că ar uşura treaba brokerilor mari, mai ales", a explicat directorul BVB.

Posibile schimbări în organigrama Depozitarului Central

Administratorii Depozitarului Central urmează să decidă dacă vor modifica organigrama instituţiei, prin numirea unui al doilea conducător, în afară de Adriana Tănăsoiu. Acest punct urmează să fie discutat în şedinţa de CA de săptămâna viitoare.

NEPI s-ar putea lista la începutul lunii mai

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investment (NEPI), proprietarul mai multor proiecte imobiliare în România, s-ar putea lista la BVB la începutul lunii mai, a mai declarat, ieri, Valentin Ionescu.

"Acum prospectul este la CNVM pentru aprobare şi cred că la începutul lunii mai NEPI se va lista".

NEPI va fi primul fond de investiţii imobiliar listat la BVB, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Consiliul de Administraţie al BVB a decis, la finalul lunii noiembrie, introducerea REITs pe piaţa de la Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Vai fata ce fatza ghidusa are domnu' din poza de mai sus. Cred ca nebunaticu' vrea sa verse niste banuti la fratii moldoveni.Ca are Sorin nevoie de lichiditati la Chisinau. Si l-a rugat pe Marmache sa iasa la shoping pe acolo ca ii cam sufla lui Sorin...vintu prin buzunare.Din cauza asta nu o sa ii mai ramina bani si de alte doua-trei burse...

    Parafrazind putem spuine fara putinta de tagada : "Vali dac nu-i fudul crede ca nu-i marmachist destul". El e chintesenta; virful de teapa a lui Stere. E idolul amantelor sterpe care transmit in direct. ca si a celor care preleg la road-show prin tara, incercind sa prinda in plasa cu ochiuri rupte a BVB, diversi rechini locali.Entuziasmul pe care acestia il manifesta la terminarea prezentarilor si modul in care molfaie gustarile, ne da speranta ca "arogantele' lu' Vali au o ancora solida in... ireal.Cum zicea un cumatru de-al meu..Vali pentru noi este Becali doi.Nu inteleg de ce actionarii rai condusi de Franklin Tepleton si Dan Paul vrea sa ia banii lui Stere si a gastii lui.Actionarii sunt rai si habar n-au ce greu e ca executivi la BVB, sa te plimbi cu iubitele pe banii lor prin strainatate si sa le prezinti ca oportunitati de investitie in Romania. Vali noi fetele suntem cu tine. Da-i in fardu' meu de actionari.....

    Sunt niste burse interesante prin Micronezia si Buthan , gata sa fie cumparate. Oricum dl. Vali m-a convins! S-a deschis sedinta ?Ca deja vreau sa cumpar actiuni BVB.!!

    "Fuzionăm cu Sibex-ul, mai luăm două-trei burse din regiune..'' ... noi abia ne carpim volumele de tranzactionare si vorbim de parca am cumpara doua-trei Euro Invest Vision-uri din regiune....Dar de ce sa nu incercam sa fuzionam cu NYSE si sa cumparam doua-trei LSE-uri din regiune, daca tot suntem pusi pe shopping???...Sigur, cu binecuvantarea CNVM, si cu conditia sa fie auditate pentru utilizarea conturilor globale!

    Se pare ca Ionescu realmente misca lucrurile in sens pozitiv. Dovada? Trendul crescator al rautatii intrigante, neargumentate, care transpare din comentariile anonime.

    Cu cat oftica romaneasca e mai agresiva, cu atat succesul e mai aproape.  

    1. Sa dea Domu' sa ai succesuri, Paiata draga, dar la felul in care faci declaratiile, cam ca pe ogor " mai cumparam, mai facem mai dregem si ajungem la 60 mil" cum sa nu rada lumea de tine. Probabil ca de la stana, se vad investitiile ca din avion: milioane milioane, zec de milioane... de ce? de oi, poate, ca de euro nu cred!

      Oricum, investitii ciobanului, "facute cu inima" ca un mare finantist ce este, sunt pe profit negativ acum. Cine raspunde de aceasta strategie super beton? 

      Asa este, Ionescu misca foarte mult lucrurile. Dovada: persoana care a implementat reits-urile la bvb, nu mai lucreaza acolo. ...

    Dom' director, imi puteti spune spune si mie cat se da mielu' acu de Paste, sau macar la capre... ca stiu ca aveti oameni pe acolo care se pricep.

    Saru' mana! 

    1. Si coana' Petra sa ne dea reteta... ca dansa e gurmada...

      "NUUUU Fuzionăm cu Sibex-ul, NUUUU mai luăm două-trei (n) burse din regiune, facem DOAR alinierea tehnicilor de tranzacţionare şi decontare la nivelul instituţiilor occidentale,REDUCEM COMISIOANELE IN COLABORARE CU TRISTII DE LA CNVM,NE CONFORMAM DORINTELOR ACTIONARILOR SI PUNEM PE ORDINEA DE ZI CE NI SE CERE, FACEM CEVA CU RASDAQ, MERGEM IN FATA LA GUVERN SI MAI IMPORTANT LA COTROCENI, CU CORTUL SI-I STRESAM PANA LISTEAZA DRACU CE TOT PROMIT şi, POATE - POATE peste doi-trei ani, ajungem la volume zilnice de 40-50 de milioane de euro, APROAPE DE cele de la Budapesta sau Praga"

    va rog frumos actionarilor lasati-ma sa termin de zugravit si de pus mocheta ca altceva nu stiu sa fac. Paiata

    pai anul trecut spuneati ca este criza financiara in bvb si sufla vantul, de asta ati taiat din salarii si acum ce aud, ca vreti sa cumparati ce? ce anume?, ca lumea nu prea stie unde este romania daramite ca are si o... cum ii spune, ah, da BURSA!! merita verificat de ce faceti declaratii contradictorii, oricum, ele sunt puse una peste alta pt mai tarziu...la momentul adevarului cand sa vad cum o intoarceti.

    cum mai e cu legalitatea listarii bursei??ia sa vad ce declaratii mai dati acum, o am si pe prima (verificati sa nu care cumva iar s-o dati la intors) 

    mai stiti cantecelul ala cu elefantul si panza de paianjen, nu? mai devreme sau mai tarziu tot se va afla adevarul...acuma ramane sa vedeti voi cat de mult se va afla, eu zic ca totul 

    week-end linistit

    sa nu uit, da pe cei din afara unde vreti voi sa faceti investitiile i-ati intrebat daca va vor? ca nu cred ca doar banul conteaza, trebuie sa arati ce stii si ce poti, asta e de fapt ceea ce intereseaza 

    1. Deci Ionescu a taiat salariile zecilor de taietori de frunza la caini virtuali de la BVB. Normal, Ionescu e mai sus injurat iar bursa condusa de el este de rahat. Trebuia sa taie mai mult, uite ca avea de ce.

      Iarasi te lauzi sigur singur, Valentine!? Ca si conducator BVB inseamna ca esti primul si cel mai mare taietor de frunza .... la fetele din jurul tau. Dincate stim, tu esti singurul bvbist care se uita linistit pe net, restul au access restrictionat.

      Si cu salariul tau chiar faceau ceva economii... plus al "desteptei" de la "bursa electronica"...

      Iti promitem ca nu te apuca vara la bvb...Dormi linistit! 

      pai tu sti cel mai bine cine sunt taietorii de frunza..pilele adica iubitele, rudele si prietenele de cumparaturi ..asa le jignesti tu!! oi avea dreptate...posibil, si ancai dumitru i s-a redus din salariul, ce tare, deci si ea este taietor de frunza nu? nu, nu trebuie sa raspunzi, ca stim cu totii de fapt cine sunt si nu te mai oftica atata, mai ia-ti o plasma, mai da o pizza, fa ce sti tu mai bine sa faci

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb