Cinci dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 62 milioane de lei, superior celui din şedinţa de luni, de 60,5 milioane lei.
Domnul Marcel Murgoci, director de operaţiuni la "Estinvest Focşani", ne-a declarat: "În şedinţa de astăzi (n.r. ieri) de la BVB s-au tranzacţionat aproximativ 13,6 milioane de euro, pe fondul unei evoluţii mixte a indicilor bursieri. Indicele BET a scăzut uşor, cu 0,06%, iar BET-FI a înregistrat, în schimb, o creştere de 0,61%, bazată în primul rând pe aprecierea de la SIF Moldova, de aproximativ 3,5%, emitent cu cel mai mare volum tranzacţionat astăzi (ieri, n.r.), de 11 milioane de lei. Remarc, aşadar, evoluţia titlurilor SIF Moldova: preţul de închidere, de 1 leu/unitate, este similar cu cel din oferta publică derulată în aceste zile de către emitent pentru răscumpărarea propriilor acţiuni. (...) Lichiditatea şedinţei a fost sprijinită şi de două tranzacţii, totalizând 10 milioane de lei, efectuate pe piaţa «deal» cu acţiuni Transelectrica şi SIF Muntenia.(...) Aşadar, astăzi (ieri, n.r.) piaţa BVB a avut o evoluţie mixtă, cu o creştere la începutul şedinţei de tranzacţionare, urmată de o scădere a indicilor bursieri, după care, spre sfârşitul şedinţei, a urmat o evoluţie similară cu deschiderea pieţelor americane, aflate în apreciere".
Acţiunile "Banca Transilvania" (TLV) au crescut cu 0,18%, la 2,8 lei/titlu, în urma unui rulaj de 7,91 milioane de lei.
Tot ieri, au fost schimbate titluri "Fondul Proprietatea" (FP) de 7,14 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,863 lei/unitate, în depreciere cu 0,58%.
Acţiunile "Romgaz" (SNG), au avut un rulaj de 7,13 milioane de lei, cotaţia SNG coborând cu 1,36%, la preţul de 32,75 lei/unitate.
Titlurile "Digi Communications" au încheiat şedinţa de tranzacţionare indecis, la un preţ de 40 de lei/unitate, pe fondul unui volum de 2,95 milioane lei.
Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, două tranzacţii.
Cea mai importantă dintre acestea, de 8,64 milioane lei, a fost realizată cu titluri "Transelectrica" (TEL), la preţul unitar de 28,8 lei, cotaţia emitentului crescând cu 1,05%.
A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri "SIF Muntenia" (SIF4), în valoare de 1,62 milioane de lei, la preţul 0,874 lei/acţiune, în creştere cu 8,44%.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, s-a diminuat cu 0,7%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,1%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,31%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "SIF Moldova" (SIF2): +3,52%
2. "Vrancart" (VNC): +1,92%
3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +1,70%
4. "Romcarbon" (ROCE): +1,67%
5. "Bucovina Club de Munte" (BCM): +1,37%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Retrasib" (RTRA): -14,58%
2. "Electrocontact" (ECT): -7,95%
3. "Electroputere" (EPT): -4,73%
4. "Electromagnetica" (ELMA): -2,44%
5. "Altur" (ALT): -2,09%
1. DIGI - la vale
(mesaj trimis de Mihai în data de 14.06.2017, 19:26)
Astazi a fost ultima zi cand Raiffesenbank a putut intra sa sustina actiunile DIGI.
De maine ma astept sa o ia la vale!