BVB Marcel Murgoci, Estinvest Focşani: "Evoluţia indicilor locali, similară cu cea de pe pieţele externe"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 august 2016

Marcel Murgoci, Estinvest Focşani: "Evoluţia indicilor locali, similară cu cea de pe pieţele externe"

Titlurile "Banca Transilvania" au fost, din nou, cele mai lichide

Lichiditatea a rămas la un nivel scăzut

Şapte dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 15,84 milioane de lei (3,55 milioane euro), mai mic decât vineri (5,6 milioane euro).

Domnul Marcel Murgoci, director operaţiuni la Estinvest Focşani, ne-a declarat: "Piaţa de astăzi (ieri, n.r.), de aproximativ 3,5 milioane de euro, s-a situat undeva la jumătatea mediei zilnice a acestui an de la BVB. Indicii au avut o creştere la începutul şedinţei de tranzacţionare, după care au început să scadă, apropiindu-se de valoarea de închidere a zilei de vineri, urmând, astfel, evoluţia indicilor bursieri de pe pieţele externe. Putem vorbi, astfel, de o evoluţie similară cu cea a acestor pieţe. Din punctul de vedere al valorii tranzacţionate, se detaşează, în top, Banca Transilvania, Romgaz şi Electrica. La începutul şedinţei, chiar titlurile Banca Transilvania au avut o evoluţie puternic crescătoare, undeva la 2,3450 lei/acţiune, după care au început, uşor-uşor, să coboare, preţul ajungând, spre finalul şedinţei, undeva la nivelul zilei de vineri. Titlurile Romgaz se află pe locul al doilea, ca lichiditate, urmate, apoi, de cele ale Electrica, dar la mare distanţă de ceilalţi doi emitenţi.(...) Şedinţa de astăzi (ieri, n.r.) părea, la începutul ei, că va fi una extrem de interesantă, dar pe la orele prânzului a început să se mai stingă din creştere şi din volatilitate".

Aşadar, pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 4,45 milioane de lei. Cotaţia TLV a stagnat, preţul de închidere fiind de 2,28 lei/unitate.

Titlurile "Romgaz" (SNG) au crescut cu 0,88%, la 23,05 lei/unitate, în urma unui rulaj de 3,42 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Electrica" (EL) de 2,1 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 13,22 lei/unitate, în urcare cu 1,69%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "OMV Petrom" (SNP), cu un rulaj de 1,74 milioane de lei. Cotaţia SNP s-a apreciat cu 1,56%, ultimul preţ fiind de 0,26 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" nu s-au înregistrat tranzacţii.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,23%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a sporit cu 0,21%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,17%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,25%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,12%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb