BVB Marcel Murgoci, Estinvest Focşani: "Piaţa a fost marcată de tranzacţia cu acţiuni TLV"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 noiembrie 2015

Gabriel Rotaru, Intercapital Invest: "Scăderea burselor externe a cuprins şi piaţa locală"

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în scădere, pe fondul unei lichidităţi mai mari faţă de ziua anterioară, de 296,93 milioane de lei (66,86 milioane de euro).

Marcel Murgoci, director operaţiuni la Estinvest Focşani, ne-a declarat: "Piaţa a fost marcată, din punct de vedere al lichidităţii, de tranzacţia prin care BERD a vândut 86,76 milioane de acţiuni TLV (2,86% din capitalul social, n.r.) printr-un plasament accelerat. După tranzacţie, preţul titlurilor TLV a început să scadă, atingând un minimum de 2,5550 lei/acţiune, spre sfârşitul şedinţei reuşind să se amelioreze la 2,59 lei. Tot la închiderea şedinţei, a mai fost înregistrat un «deal» foarte mare cu acţiuni SIF Banat-Crişana, prin care s-a tranzacţionat 4,15% din societate, dar acesta nu a avut un impact la fel de important asupra pieţei. Indicii au încheiat uşor pe minus. Evoluţia acestora nu a avut legătură cu publicarea rezultatelor financiare ale diferiţilor emitenţi, ci mai degrabă cu scăderile înregistrate pe bursele externe".

Gabriel Rotaru, trader în cadrul Intercapital Invest, a precizat: "După un început de săptămână destul de incert, pieţele externe şi-au ales în ultimele două şedinţe direcţia, încheind săptămâna în scădere. Indicele german a scăzut de ieri (joi, n.r.) cu 400 de puncte, în timp de indicele american DJIA a pierdut 500 de puncte. Corecţia tinde să se contureze din ce în ce mai mult, iar această tendinţă a burselor externe pare să fi cuprins şi piaţă locală. Un prim semnal l-au dat acţiunile TLV care coboară cu aproape două procente, din nou pe un volum foarte mare. Scăderea de astăzi (vineri, n.r.) vine după o încercare eşuată în urmă cu câteva şedinţe de retestare a maximului istoric. Scădere s-a înregistrat şi pentru titlurile BRD, însă aici piaţa nu a dat un semnal asemănător acţiunilor TLV. Deocamdată nu putem vorbi de o schimbare de trend. Supriza şedinţei a venit din partea acţiunilor SNP care au urcat la închidere cu 3,5%".

Topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 16,15 milioane de lei. Cotaţia TLV a scăzut cu 1,89%, la 2,59 lei/unitate.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) s-au depreciat cu 0,12%, la 0,824 lei/unitate, în urma unui rulaj de 8,07 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate acţiuni "OMV Petrom" (SNP) de 5,61 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,3265 lei/unitate.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 1,96 milioane de lei. Cotaţia SNG s-a depreciat cu 0,34%, ultimul preţ fiind de 29 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate, în total, patru tranzacţii. Una dintre acestea, de 36,74 milioane de lei, au fost realizată cu titluri "SIF Banat-Crişana" (SIF 1) la preţul de închidere 1,61 lei/acţiune, în scădere cu 0,25% faţă de referinţă.

De asemenea, a fost înregistrat un transfer cu titluri TLV, în valoare de 4,14 milioane de lei, în coborâre cu 2,65%, la preţul de 2,57 lei/acţiune.

S-a mai consemnat şi un "deal" cu titluri BRD, de 0,43 milioane de lei, la preţul de 12,1 lei/acţiune, în depreciere cu 0,82%.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,2%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,27%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,35%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,37%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,45%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb