BVB Nici titlurile de stat nu au mai reuşit să revigoreze lichiditatea

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 aprilie 2010

Nici titlurile de stat nu au mai reuşit să revigoreze lichiditatea

Prima şedinţă de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti din această săptămâna s-a încheiat cu o lichiditate de doar 16,41 milioane de lei (3,98 milioane de euro), în condiţiile în care tranzacţiile cu titlurile de stat au fost de trei milioane de lei.

"S/a remarcat un volum foarte redus al schimburilor, de data aceasta nici tranzacţiile cu titluri de stat nemaireuşind să revigoreze piaţa", a spus, pentru ziarul BURSA, Alina Udrea, analist financiar la casa de brokeraj "Active International".

Indicii Bursei de Valori Bucureşti au închis şedinţa de ieri cu corecţii uşoare, după ce, vineri, înregistraseră creşteri timide.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) a pierdut, ieri, 0,5%, cobo­rând la 30.726,17 puncte, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, s-a corectat cu 0,56% la 5.842,60 puncte. Indicele compozit al Bursei, BET-C, s-a depreciat, ieri, cu 0,41%, faţă de şedinţa anterioară, până la 3.524,33 de puncte.

"Trendul este unul moderat-des­cendent continuând evoluţia de săptămâna trecută a Bursei când am putut vedea doar o singură şedinţă de aprecieri. Chiar şi indicele BET-FI, care la începutul zilei făcea notă discordantă faţă de ceilalţi indici, a consemnat, scăderi pe finalul şedinţei", a mai spus analistul "Active International".

Acţiunile societăţilor de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) şi "Moldova" (SIF2) au fost printre cele mai tranzacţionate titluri din şedinţa de ieri a Bursei, dând aproape o treime din lichiditatea pieţei.

Titlurile SIF5 au stagnat, ieri, la 1,87 de lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 4,45 milioane de lei. În total, au fost tranzacţionate 2,35 milioane de acţiuni SIF5, la preţuri cuprinse între 1,87 de lei şi 1,93 de lei/acţiune.

Acţiunile SIF "Moldova" (SIF2) au înregistrat, ieri, o corecţie de 1,43%, la 1,38 de lei/titlu.

Cele mai mari aprecieri au fost consemnate de acţiunile "Electroaparataj" Bucureşti (simbol ELJ) şi "Aerostar" Bacău (simbol ARS), de 12,5% şi, respectiv 12,15%.

"În cazul Electroaparataj ne-am obişnuit deja cu astfel de oscilaţii în condiţiile unor volume mici. Conducerea Aerostar a propus un dividend mai mare decât cel de anul trecut, lucru mai curând neobişnuit în peisajul economic actual", a completat Alina Udrea.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb