BVB Obligaţiunile Raiffeisen Bank au fost transferate la un preţ cu 3% mai mare decît valoarea nominală

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 31 ianuarie 2005

În cadrul şedinţei bursiere de vineri a fost înregistrat un rulaj mult mai mic decît în sesiunile de tranzacţionare precedente, pe fondul unei cereri modeste comparativ cu cea cu care ne obişnuiserăm în ultima perioadă. Valoarea totală a tranzacţiilor efectuate a fost de 189,388 miliarde de lei, din care suma de 2,3 miliarde de lei este aferentă transferurilor cu obligaţiuni. Astfel, au fost efectuate două tranzacţii cu un număr de 434 obligaţiuni Raiffeisen Bank, la un preţ cu 3% mai mare decît valoarea nominală.

Toţi cei trei indici bursieri au închis şedinţa bursieră de vineri pe uşoare creşteri, indicele BET-FI, indicele care urmăreşte evoluţia cursurilor titlurilor SIF, atingînd chiar un nou maxim istoric (23.016,78 puncte).

Nivelul indicelui BET, indicele care urmăreşte evoluţia cotaţiilor celor mai lichide acţiuni cotate la Bursă, a ajuns vineri la un nivel de 5.690,01 puncte, în creştere cu 0,15% faţă de şedinţa de vineri. Nivelul indicelui BET-C a crescut vineri cu 0,23%, nivelul sau la închiderea şedinţei fiind de 3.634,98 puncte.

SIF Moldova

Titlurile societăţii de investiţii financiare Moldova au înregis-trat pe parcursul şedinţei bursiere de vineri o lichiditate ridicată, acestea fiind transferate în număr de peste 2,03 milioane. Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate cu acţiuni SIF2 a fost de 19 miliarde de lei. Cursul a înregistrat pe parcursul şedinţei un minim de 9.250 lei/acţiune şi un maxim de 9.500 lei/acţiune. Ultima tranzacţie a fost perfectată la cursul de 9.400 lei/titlu, curs cu 1,1% mai mare decît cotaţia de închidere de joi.

Titlurile SIF au fost vineri printre cele mai căutate de inves-titori, ele înregistrînd volume de tranzacţionare ridicate.

SIF Moldova a raportat vineri rezultatele financiare preliminare pentru anul trecut. Astfel, societatea a obţinut în 2004 un profit brut de 532,2 miliarde de lei, în timp ce, cu un an în urmă, nivelul acestui indicator a fost de 455,42 miliarde de lei. Profitul net al SIF-ului la finele anului 2004 se ridică la 459,67 miliarde de lei. Cu un an în urmă, societatea a obţinut un profit net de 392,02 miliarde de lei.

Eforie S.A. Eforie Nord

Cursul acţiunilor Eforie s-a înscris pe parcursul sesiunii bursiere de vineri pe un trend ascendent, pe fondul unei lichidităţi ridicate comparativ cu nivelurile obişnuite. Numărul total al titlurilor EFO transferate pe parcursul şedinţei bursiere de vineri a fost de 381.564, iar valoarea tranzacţiilor perfectate cu acestea a fost de 2 miliarde de lei. Preţul de închidere, de 5.500 lei/acţiune (maximul de tranzacţionare al zilei) a fost cu 10% mai mare decît preţul de închidere aferent sesiunii bursiere precedente. Maximul atins vineri de cursul titlurilor EFO reprezintă şi maximul de tranzacţionare al ultimului an.

Reprezentanţii societăţii au anunţat vineri înregistrarea la Reg Com a noii denumiri a acesteia - Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb