BVB/ PRIME TRANSACTION: "Bursa a revenit ieri pe plus, anulând cea mai mare parte a scăderilor de luni"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 august 2015

"Bursa a revenit ieri pe plus, anulând cea mai mare parte a scăderilor de luni"

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a revenit ieri pe plus, în cadrul şedinţei fiind anulată cea mai mare parte a scăderilor de luni, se arată într-un raport zilnic al Prime Transaction.

Potrivit acestuia, SIF-urile au avut cea mai bună evoluţie, trei dintre ele cu creşteri mai mari de 2%, respectiv SIF Banat-Crişana (SIF1), de +2,07%, SIF Moldova (SIF2), de +2,12% şi SIF Oltenia (SIF5), de +2,13%. Per total, arată raportul, indicele BET-FI a crescut cu 1,16%, iar BET s-a apreciat la rândul său cu 0,75%, principalul motor al acestei creşteri fiind din nou Banca Transilvania (TLV), cu o creştere de 3,05%, cea mai mare dintre acţiunile "Blue Chip". Cele mai tranzacţionate titluri de pe BVB au fost ieri cele ale Băncii Transilvania (TLV), valoarea schimburilor ridicându-se la 5,84 milioane lei.

Transgaz a avut de asemenea o evoluţie bună, potrivit Prime Transaction, ele închizând şedinta cu un plus de 1,09%.

Şi acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost tranzacţionate intens, schimburile însumând 5,82 milioane lei. Cotaţia Fondului a scăzut, la finalul şedinţei, cu 0,19%, la 0,805 lei pe titlu.

Valori mari au avut şi tranzacţiile cu acţiuni SNGN Romgaz (SNG), acestea totalizând 3,57 milioane lei. Cotaţia SNG a coborât cu 0,06% la 34,18 lei.

Totalul tranzacţiilor de la BVB s-a ridicat, ieri, la 32,76 milioane de lei (7, 43 milioane de euro). Schimburile cu acţiuni au însumat 31,56 milioane lei (7,16 milioane de euro), în timp ce pe segmentul de certificate au fost făcute tranzacţii de peste 1,14 milioane lei (258 mii euro).

De asemenea, au fost făcute schimburi şi pe segmentul "deal", respectiv o tranzacţie cu titluri Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), în valoare de 1,34 milioane lei, şi una cu acţiuni Electrica (EL), pentru 576 mii lei.

Indicele de referinţă BET al BVB, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a închis în urcare de 0,75%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,73%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 1,16%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a majorat cu 0,90%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,83%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb