BVB / PRIME TRANSACTION: Indicii au revenit pe minus, aliniindu-se la pieţele internaţionale

ALEXANDRU COSTEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 septembrie 2015

Indicii au revenit pe minus, aliniindu-se la pieţele internaţionale

Lichiditatea a atins un maxim al ultimelor săptămâni

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au revenit pe minus ieri, "aliniindu-se la direcţia pieţelor internaţionale", potrivit raportului zilnic al agenţiei de brokeraj Prime Transaction. Conform analiştilor Prime Transaction, scăderile "nu au fost totuşi la fel de ample ca în cazul pieţelor occidentale, un lucru obişnuit de altfel în ultima perioadă".

Indicele BET, în scădere cu 0,41%, "a fost tras în jos de scăderea cu 1,27% a preţului acţiunilor BRD Groupe Societe Generale (BRD), restul emitenţilor din componenta sa având variaţii de preţ mici", conform raportului.

Indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea (FP), BET-FI, a fost singurul care a încheiat şedinţa pe plus, cu o creştere de 0,16%, "determinată în principal de acţiunile SIF Transilvania (SIF3)", care au fost în urcare cu 1,21%, arată sursa citată.

Lichiditatea totală a pieţei a atins un maxim al ultimelor săptămâni, la 16,5 milioane de euro, însă, potrivit Prime Transaction, "nu ca urmare a tranzacţiilor cu acţiuni".

Tranzacţiile de aproape 9,74 milioane de euro cu titluri de stat au fost cele care au contribuit "decisiv" la această cifră, fiind completate de 6,2 milioane de euro în tranzacţii cu acţiuni şi 551.710 euro cu produse structurate, notează Prime Transaction.

Topul lichidităţii a fost condus de acţiunile FP, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de aproape 8,86 milioane de lei. Cotaţia FP a urcat cu 0,13% la 0,792 lei/unitate.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni BRD de 5,57 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 10,9 lei/unitate.

Titlurile Electrica (EL) au consemnat transferuri de 4,07 milioane lei. Preţul de închidere a fost de 11,94 lei/unitate, după o apreciere de 0,17%.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate trei tranzacţii: două cu acţiuni Romgaz (SNG), în valoare de 3,05 milioane lei şi una cu titluri BRD, de 548.000 lei.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,41%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,35%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,24%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb