BVB Şedinţă de scăderi pentru toţi indicii bursieri

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 februarie 2011

Şedinţă de scăderi pentru toţi indicii bursieri

Şedinţa de la finele săptămânii trecute a adus deprecieri pentru toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cel mai mult, cu 1,34%, scăzând indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare (BET-FI), la 22.429,82 puncte. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri de la BVB, a coborât până la 5.640,97 puncte, cu 1,1% faţă de şedinţa de joi, în timp ce indicele compozit al pieţei, BET-C, a pierdut 0,97% faţă de şedinţa precedentă, ajungând la 3.276,50 puncte. Indicele BET-NG care arată evoluţia acţiunilor companiilor energetice de la bursă a consemnat, vineri, o depreciere de 0,57%, la 791,24 puncte.

Acţiunile "Fondului Proprietatea" (simbol FP) s-au ieftinit, ieri, cu 0,73%, la 0,612 lei/acţiune pe fondul unui rulaj de 16,65 milioane de lei.

Joi seara, conducerea FP a anunţat că pe 19 ianuarie, anul acesta, Tribunalul Sibiu a respins cererea Fondului împotriva "Romgaz" privind anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor companiei prin care a fost aprobată donaţia de 400 de milioane de lei de la producătorul de gaze naturale către stat. Conducerea FP a anunţat că reprezentanţii Fondului vor continua litigiul împotriva donaţiei "Romgaz". Tot la finele săptămâ-nii trecute, conducerea FP a anunţat că 24,46% din acţionarii Fondului sunt străini.

Tranzacţiile cu acţiuni SIF5 "Oltenia" au generat o lichiditate de 1,09 milioane de lei, fiind tranzacţionate, în total, 856.000 de acţiuni SIF, la preţuri cuprinse între 1,37 de lei şi 1,4 lei/ acţiune. Cotaţia de referinţă a scăzut cu 1,08%, la 1,375 lei/titlu.

Acţiunile "Bursei de Valori" Bucureşti (simbol BVB) au înregistrat, vineri, o depreciere de 1,58%, la 41,63 de lei/acţiune, în condiţiile unei lichidităţi de circa 374.000 de lei.

Acţionarii BVB au fost convocaţi pe 29-30 aprilie ca să se pronunţe asupra fuziunii dintre Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa de la Sibiu.

BVB a înregistrat, anul trecut, un profit net de 5,7 milioane lei (cu o treime mai redus decât cel din 2009.

Bursa a avut un profit din exploatare de 300.000 de lei, faţă de pierderi operaţionale de 1,5 milioane lei în 2009, potrivit rezultatelor financiare preliminare publicate la finele săptămânii trecute.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb