Bursa a închis în scădere şedinţa de ieri, indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, coborând cu 0,52%.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 5,76 milioane de euro, din care tranzacţiile cu acţiuni au totalizat circa 5,24 milioane euro, iar tranzacţiile cu certificate au însumat 499.090 euro.
Indicele BET-TR a scăzut cu 0,52%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,6%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut cu 0,32%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,47%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,31%
Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti s-au evidenţiat, în acest peisaj, printr-o apreciere a cotaţiei cu 2,94%, la 38,2 lei/unitate, după ce, vineri, 9 ianuarie, a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă dată de Guvern, la finalul anului trecut, care prevede creşterea pragului limită de deţinere la operatorii de piaţă, de la 5%, la 20%.
Tranzacţiile cu acţiuni BVB au cumulat 1,8 milioane de lei, fiind realizat şi un transfer "deal", de 229.559 lei.
Tot ieri, au mai fost realizate schimburi negociate cu titluri BRD, de 1,8 milioane de lei, şi SNP Petrom, de 1,15 milioane de lei.
Cele mai mari rulaje au fost înregistrate cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) - 4,54 milioane de lei, ale Transelectrica (TEL) - 4,27 milioane lei şi ale Băncii Transilvania - 2,74 milioane de lei.
Cotaţia FP a scăzut cu 0,41%, la 0,851 lei/unitate, în timp ce titlurile TEL s-au depreciat cu 1,01%, la 28,31 lei/acţiune,
În topul lichidităţii au mai intrat şi acţiunile "Transgaz" (TGN), cu un rulaj de 2,16 milioane de lei, pe fondul unei stagnări a cotaţiei, la 255 lei/unitate.
OMV Petrom (SNP), compania cu cea mai ridicată pondere în principalii indici ai bursei, a terminat şedinţa cu un declin de 2,5%, după ce marţi a urcat cu 2,6% datorită tranzacţiilor derulate pe final de şedinţă.