Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa în creştere cu 1,16%, fiind decuplată de evoluţie burselor externe, într-o piaţă în care majoritatea tranzacţiilor au vizat volume reduse de acţiuni, iar lichiditatea a fost salvată de titlurile Fondului Proprietatea.
Piaţa locală a reuşit miercuri să revină în creştere uşoară după patru şedinţe consecutive în care a scăzut cumulat cu 3,66%. Bursa a fost pe verde şi în primele minute ale şedinţei de joi, însă după ora 11:00 a trecut pe scădere, influenţată de corecţiile înregistrate de bursele vest-europene.
După ora 15:00, piaţa a revenit pe verde uşor, iar în ultimele minute creşterea s-a accelerat la 1,3%, în principal datorită acţiunilor BRD care au urcat accelerat cu peste 4% în cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse.
Investitorii au continuat să ignore ştirile privind divergenţele dintre guvernul USL şi preşedintele Traian Băsescu.
"Pentru brokeri, această poveste este doar bună de vizionat. Investitorilor nu le pasă de jocul de-a suspendarea atâta vreme cât nu are impact economic. Pe de altă parte, ştiri precum cea privind insolvenţa Hidroelectrica sunt cu impact asupra pieţei şi pot duce la o volatilitate ridicată în momentul apariţiei lor. Rezultatul luptei surde dintre politicieni şi indiferenţa manifestată făţiş faţă de piaţa de capital s-au concretizat în lipsă acută de interes a investitorilor pentru bursă şi în volume extrem de mici de tranzacţionare. În plus, nu sunt nici impulsuri pozitive venite din partea economiei care să dea un oarecare optimism şi, mai grav, statul ia măsuri care afectează indirect relansarea pieţei bursiere, precum insolvenţa Hidroelectrica, prelungirea termenului de finalizare a privatizării unor societăţi sau renunţarea în mod tacit la numirea managementului privat la companii de stat", a declarat directorul de operaţiuni al Estinvest, Marcel Murgoci, citat de Mediafax.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,02%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG la un nivel similar celui de la nivelul de miercuri.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,67%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,92%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Investitorii au transferat în total acţiuni de doar 17,7 milioane lei (4 milioane euro), valoare cu 48% pes-te rulajul şedinţei precedente, de 12 milioane lei (2,7 milioane euro). Pes-te 60% din rulajul de joi a fost asigurat de operaţiuni cu titlurile Fondului Proprietatea, de 10,8 milioane lei.
Mai mult de o treime din această sumă a reprezentat valoarea unui deal cu 0,066% din acţiunile Fondului, de 4 milioane lei. Tranzacţia a fost realizată la 0,44 lei, nivel similar ultimul preţ de marţi. Acţiunile Fondului Proprietatea au fost oprite miercuri de la transfer pentru întrunirea AGA, care a dat aprobarea finală pentru listarea la bursa de la Varşovia.
Pe piaţa principală, operaţiunile cu acţiuni Fondul Proprietatea au cumulat 6,8 milioane lei, iar cotaţia a avansat cu 1,14%, la 0,445 lei.
La finalul şedinţei, acţiunile BRD erau în creştere cu 4,05%, iar operaţiunile cumulau numai 123.000 de lei.
Exceptând acţiunile Fondului Proprietatea, rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat titlurile SIF Muntenia (1,3 milioane lei) şi SIF Banat-Crişana (1 milion de lei). Titlurile SIF Muntenia au crescut cu 0.42%, la 0,71 lei, iar acţiunile SIF Banat-Crişana au stagnat la 0,88 lei.
Pe piaţa Ras-daq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 361.000 de lei, valoare cu o treime peste rulajul de miercuri, de 270.000 de lei.
La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,6%, pe fondul creşterii scepticismului investitorilor că, în cadrul summitului UE de joi şi vineri, liderii europeni vor lua măsuri concrete pentru contracararea crizei datoriilor suvernane.