BVB ŞI RASDAQ Deal-urile cu FP şi BRD - 62% din lichiditate

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 aprilie 2014

Deal-urile cu FP şi BRD - 62% din lichiditate

Brokerii: Investitorii, ţinuţi pe margine din cauza derulării Adunărilor Generale

Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti a fost de 40,2 milioane de lei (9,05 milioane de euro), ieri, cu ajutorul unor "deal"-uri cu acţiuni Fondul Proprietea (10,7 milioane de lei) şi BRD (14,36 milioane de lei), care au cumulat 62% din piaţă.

Acţiunile BRD au fost tranzacţionate la preţul de 8,2 lei, similar ultimei cotaţii de luni, iar titlurile FP la 0,76 lei, cu 0,52% sub închiderea de luni de pe piaţa principală.

Brokerii sunt de părere că rulajul BVB a fost redus, pe fondul derulării Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA), dar şi al turbulenţelor externe.

Alin Brendea, Director General Adjunct la "Prime Transaction", ne-a declarat: "Am avut o şedinţă pozitivă la nivelul lichidităţii şi cu uşoare scăderi la nivelul indicilor bursieri. Deal-urile cu acţiuni FP şi BRD au dominat şedinţa, ca valoare tranzacţionată. Lichiditatea bursieră de peste 40 milioane lei trebuie privită în contextul în care multe companii au fost oprite pentru desfăşurarea AGA".

Potrivit domniei sale, ştirea zilei a venit dinspre SIF5 Oltenia, unde AGAO nu a aprobat niciuna dintre cele două variante de distribuţie a profitului net aferent anului trecut: "Ca atare SIF5, cel puţin deocamdată, nu a hotărât distribuţia de dividende către acţionari dezamăgind piaţa. Cotaţia SIF5 a scăzut cu aproape 7% odată reintrodusă la tranzacţionare".

Ieri, au fost tranzacţionate acţiuni SIF5 de 729.626 lei, după revenirea emitentului în piaţă, cotaţia încheind şedinţa la 1,7540 lei/unitate.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu numai 0,1% peste nivelul anterior.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 1,38%. Corecţia a fost determinată în principal de acţiunile SIF Oltenia.

"Sentimentul de neîncredere a continuat să fie simţit în piaţă şi astăzi (n.r. ieri), semn că investitorii încă sunt rezervaţi sau în expectativă în a-şi stabili strategiile investiţionale", ne-a spus Mihai Mureşian, Director Tranzactionare SSIF Intercapital Invest. Domnia sa a continuat: "Situaţia este de înţeles ţinând cont de faptul că suntem în plină perioadă de desfăşurare a Adunărilor Generale ale Acţionarilor şi, mai mult decât atât, asistăm, la diferite turbulenţe venite pe fond extern. pentru ca tabloul să fie complet, faptul că lichiditatea pieţei este la un nivel redus nu face nimic altceva decât să accelereze mişcările în orice direcţie. Din punctul meu de vedere, asistăm la un moment de reaşezare a pieţei la condiţiile actuale şi nu este decât o chestiune de timp până ce situaţia se va calma. Chiar dacă semnalele indică, pentru moment, o continuare a deprecierilor, este posibil ca această situaţie să fie cauzată şi de faptul că asistăm la o lipsă acută de cumpărători. De îndată ce acest lucru se va schimba, respectiv vom asista la o reactivare a achiziţiilor, cred că vom vedea şi o modificare a percepţiei, ceea ce va duce la o temperare a scăderilor actuale. De asemenea, faptul că preţurile îşi continuă traiectoria descedentă, poate face anumite companii atractive pentru achiziţii, ceea ce va duce de asemenea la o modificare a încrederii investitorilor".

În topul tranzacţiilor, au mai fost, ieri, şi acţiunile "Romgaz" (SNG), cu schimburi de 3,5 milioane lei. Cotaţia SNG a urcat cu 0,26%, la 34,45 lei/unitate.

Tot ieri, au fost transferate acţiuni SIF3 Transilvania, de 694.126 lei, preţul acestora încheind şedinţa, la 0,5100 lei/unitate, în scădere cu 2,11%.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 585.000 de lei, faţă de 173.000 de lei în şedinţa precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb