Schimburile înregistrate, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au totalizat 39,2 milioane de lei (9,3 milioane de euro), tranzacţiile cu acţiuni cumulând 36,7 milioane lei (8,7 milioane de euro).
Singurul indice care a scăzut în şedinţa bursieră de ieri a fost BET- NG, al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, depreciindu-se cu 0,92% la 776 puncte.
Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a înregistrat, ieri, o creştere de 0,37%, ajungând la 5.471 puncte. Indicele BET-C, care arată evoluţia preţurilor tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată BVB, a cres-cut cu 0,33%, ajungând la 3.320 puncte. Indicele BET-FI care indică evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi ale "Fondului Proprietatea" (FP), a crescut cu 1,97% la 22.715 puncte.
Cotaţia "Fondul Proprietatea"(simbol FP) a înregistrat, ieri, o creştere de 2,18%, la 0,5395 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 19,3 milioane de lei în 548 de tranzacţii.
Titlurile "OMV Petrom" (simbol SNP) s-au clasat, din nou, pe locul al doilea în topul lichidităţii, încheind şedinţa la preţul de 0,3810/acţiune, pe fondul unui rulaj de aproape 4,4 milioane lei. În total, au fost schimbate 11,6 milioane acţiuni SNP, la preţuri cuprinse între 0,38 lei şi 0,39 lei/titlu.
Cel mai mult s-au scumpit ieri, acţiunile "Grupul Industrial Electrocontact" (simbol ECT) cu doar 9,33%, la 0,041 lei/titlu.
Cel mai mult s-au ieftinit, ieri, acţiunile "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (simbol EFO), cu 8,46 % la 0,106 lei/titlu.
"Macarale Turn" Ploieşti (simbol MEHZ) a fost, ieri, cea mai lichidă societate de pe piaţa Rasdaq. În total, s-au înregistrat transferuri de 420.067 lei, fiind tranzacţionate 105.280 de acţiuni. Titlurile MEHZ au închis, ieri, la preţul de 3,99 lei, fiind în stagnare faţă de şedinţa anterioară.
Locul secund în topul rulajelor a revenit "Armax Gaz" (simbol ARAX), cu transferuri de 129.128 lei.
Tranzacţiile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq au totalizat 965.996 lei.
Indicele Raq-C, care arată evoluţia acţiunilor pe piaţă, a câştigat 0,26%, apreciindu-se la 1.637 puncte.
Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, a câştigat 0,34%, apreciindu-se la 1.356 puncte.
Indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a câştigat 0,08%, apreciindu-se la 2.863 puncte.