BVB şi RASDAQ Murgoci, "Estinvest": "Analiza tehnică arată un trend negativ"

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 martie 2014

Murgoci, "Estinvest": "Analiza tehnică arată un trend negativ"

Deal cu aproape 1% din SIF Oltenia

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, ieri, o lichiditate de 37,9 milioane lei (aproximativ 8,4 milioane euro), din care 45% au reprezentat "deal"-uri cu SIF5 Oltenia (11,1 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (4 milioane lei).

Cele 5,72 milioane de acţiuni SIF5 transferate prin tranzacţia negociată reprezintă 0,98% din capitalul emitentului. Schimbul a fost perfectat la 1,95 lei/unitate, cu 0,52% peste cotaţia de referinţă.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni la "Estinvest" Focşani, ne-a declarat: "În ultima perioadă, piaţa a dat semne de scădere. Analiza tehnică ne arată că bursa din România se află pe un trend negativ".

Domnia sa consideră că evenimentele din Ucraina au avut un impact negativ asupra BVB, dar şi asupra burselor europene.

"Investitorii se feresc momentan să ia decizii importante, cei mai mulţi aşteaptă să cumpere la preţuri mai mici decât în acest moment", a încheiat directorul "Estinvest".

Unii brokeri consideră că bursa noastră va fi, în continuare, influenţată de pieţele externe, care, dacă vor creşte, vor pune presiune la vânzare.

Toţi indicii bursieri au revenit pe "verde"

După o perioadă în care majoritatea indicilor bursieri au înregistrat scăderi, ieri, toţi indicii au încheiat sesiunea pe plus.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la Bursă, s-a apreciat cu 1,75%, până la 6.242,63 puncte, iar indicele BET-NG a crescut cu 1,99%, până la 644,35 puncte.

Indicele BET-FI, care include cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) plus Fondul Proprietatea (FP) a avansat cu 2,09%, ajungând la 29.187,79 puncte.

Şi cotaţiile SIF-urilor au înregistrat profit, cu excepţia SIF5 Oltenia, care a stagnat.

SIF1 Banat-Crişana a raportat o creştere de 3,10%, SIF2 Moldova un plus de 2,79%, SIF3 Transilvania un avans de 4,04%, iar SIF4 Muntenia a urcat cu 3,50%.

În ceea ce priveşte indicii extinşi, BET-XT s-a apreciat cu 1,80%, până la 574,79 puncte, iar BET-BK a urcat cu 1,76% până la 1.193,70 puncte.

"Electroputere" - cel mai mare avans de pe Bursă

Titlurile "Electroputere" Craiova (EPT) au înregistrat cea mai mare creştere de pe BVB, ieri, urcând cu 14,76%, fiind urmate de acţiunile "Siretul Paşcani" (SRT) cu un avans de 7,53%.

În privinţa volumului de tranzacţionare, Fondul Proprietatea a înregistrat cel mai important avans (15,4 milioane acţiuni), fiind urmat de "Turbomecanica" (2,9 milioane acţiuni).

De asemenea, FP a înregistrat şi cea mai mare valoare de tranzacţionare (12.220.186 lei), fiind urmat de Romgaz (SNG) cu 1.757.699 lei.

Pe piaţa Rasdaq, s-au înregistrat tranzacţii în valoare totală de 231.000 lei, aproximativ 51.000 euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sunt convins ca dupa ziua de azi cand toata lumea va lua cunostinta de Decretul lui Putin Privind independenta Crimeei, TOATE bursele isi vor reveni intucat U.E. nu poate pune picior in prag. Rusii incaseaza di gaze 160 miliarde dolari anual; fiecare tara are o cat de mica rezerva. Daca 3-4 luni, avand in vedere ca a venit si vara nu mai iau gaze de la ei, normal ar scadea si lichiditatile lor, iar embargouri sau restrictii ar trebui sa puna fiecare tara pe companiile rusesti. Nu sunt om politic, sunt om de piata, de afaceri; s-ar putea ca punctul meu de vedere sa fie gresit, dar la impunerea prin forta trebuie sa nu pleci capul, avand in vedere ca toate negocierile amiabile au esuat, rusii facand ce si-au propus.

     

     

    In ceea ce priveste Crimeea situatia este clara si anume va fi " asimilata" in intregime de catre Rusia.

    Din pacate referitor la piata de capital scaderile sant de abia la inceput. In zilele urmatoare vom vedea reactia concreta a UE si SUA prin aplicarea unor masuri de izolare economica a Rusiei. Scorul este 1-0 pt Rusia iar noi speram sa facem un egal :-) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb