BVB ŞI RASDAQ Scăderi moderate, pe o lichiditate de 21 milioane de euro

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 august 2011

Scăderi moderate, pe o lichiditate de 21 milioane de euro

Scăderile au continuat, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, deşi nu la o intensitate atât de mare ca în ultimele zile, indicele BET-NG, al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, închizând cu o creştere uşoară de 0,1% la 620,5 puncte.

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a scăzut cu 1,85%, ajungând la circa 4.473 puncte, în şedinţa bursieră de ieri. Indicele BET - FI, care indică evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare şi ale "Fondului Proprietatea", a scăzut cu 1,31% la aproape 17.017 puncte. Indicele BET-C a scăzut cu 0,59% la circa 2.735 puncte.

Titlurile "Fondul Proprietatea" au încheiat şedinţa în scădere cu 1,02% la 0,4356 lei/titlu sub şedinţa bursieră precedentă, pe fondul unui rulaj de 57,1 milioane de lei. Patru tranzacţii deal în valoare de 37,2 milioane lei au fost înregistrate, ieri, la preţul de 0,43 lei/titlu.

Titlurile "BRD-Groupe Societe Generale S.A" (BRD) au încheiat şedinţa bursieră de ieri la preţul de 11 lei/acţiune, cu 0,9% sub şedinţa precedentă, pe fondul unei lichidităţi de aproape 5,24 milioane lei.

Ovidiu Dumitrescu, analist la casa de brokeraj "Tradeville", ne-a declarat: "Cele două stadii ale testelor de stres la care au fost supuse 91 de bănci europene în ultimul an au ridicat, de fiecare dată, întrebări cu privire la criteriile utilizate, opinia generală indicând că acestea ar fi prea puţin restrictive.

În acest context, dar şi ţinând cont de faptul că bănci precum UniCredit, Deutsche Bank şi Groupe Societe Generale sunt primele pe lista celor care ar trebui recapitalizate în cazul reintrării în recesiune, orice zvon din piaţă are potenţialul să alimenteze vânzări masive, mai ales când este vorba de acţiuni din sistemul bancar, recunoscute pentru volatilitatea lor ridicată. Totuşi, spre deosebire de statul american, cel francez are un istoric relativ recent în privinţa deţinerii de bănci comerciale".

Pe piaţa Rasdaq, au fost încheiate, ieri, trei tranzacţii speciale cu acţiunile producătorului de ulei "Argus" Constanţa (simbol UARG), în valoare de 13,07 milioane de lei. În total, pe piaţa Deal, au fost transferate 3,56 mili-oane acţiuni UARG, reprezentând 9,95% din capitalul social al companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb