Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti nu a fost "foarte lăudabilă" în şedinţa de ieri, ne-a declarat Marcel Murgoci, directorul de tranzacţionare de la Estinvest Focşani.
Transferurile cu titluri BRD au însumat 9,24 milioane lei, reprezentând aproape 28% din lichiditatea totală de 33,07 milioane lei. Cotaţia BRD a urcat cu 0,26%, la 11,65 lei/unitate.
Ovidiu-George Dumitrescu, CFA Deputy General Manager în cadrul Tradeville, ne-a transmis: "Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de la BVB a depăşit 7 milioane de euro, puţin sub media anului curent. Toţi indicii BVB au marcat creşteri, liderul fiind indicele companiilor legate de sectorul energetic (BET-NG), care a avansat aproape 1% pe fondul creşterii de astăzi (ieri, n.r.) a preţului petrolului. Indicele principal, BET, a avansat 0,49% în timp ce ceilalţi indici au crescut şi ei, cu valori între 0,2% si 0,6%".
Domnul Dumitrescu ne-a mai declarat că cea mai mare creştere pe piaţa reglementată au avut-o acţiunile Electromagnetica SA (ELMA), pe fondul unor volume "neobişnuit de mari, cel puţin raportat la ultimele săptămâni".
"Dintre companiile din indicele BET cele mai mari avansuri le-au marcat titlurile OMV Petrom (SNP) cu +2,7% şi BVB cu +1,62%. Din indicele BET, cele mai slabe performanţe au fost ale titlurilor Electrica (EL), de -0.63% şi Fondul Proprietatea (FP), de -0.43%", potrivit acestuia.
EL a înregistrat transferuri de 4,088 milioane lei.
Acţiunile Transelectrica (TEL) au însumat tranzacţii de 2,88 milioane lei. Cotaţia TEL a crescut cu 0,55%, la 27,6 lei/unitate.
Titlurile Metalica Oradea (MEOR) au înregistrat transferuri de 2,29 milioane lei. Cotaţia MEOR a scăzut cu 8,12%, la 4,05 lei/unitate.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,52%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 0,22%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a sporit şi el cu 0,45%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,56%.