CA SĂ OPREASCĂ IMIGRANŢII ILEGALI Parlamentul ungar a acordat puteri sporite armatei

Ziarul BURSA #Internaţional / 22 septembrie 2015

Parlamentul ungar a acordat puteri sporite armatei

Parlamentul ungar a adoptat ieri o lege care oferă puteri sporite poliţiei şi armatei pentru a opri valul de imigranţi ce trec ilegal graniţele Ungariei, cea mai importantă prevedere fiind permisiunea de a deschide focul în anumite circumstanţe, cu condiţia ca tirurile să nu fie "mortale", relatează AFP.

Actul normativ - ce completează legislaţia în vigoare de pe 15 septembrie pentru combaterea imigraţiei ilegale - menţionează posibilitatea ca armata să fie desfăşurată masiv la graniţe şi o autorizează să efectueze controale de identitate şi să aresteze imigranţii clandestini. La rândul ei, poliţia este autorizată să percheziţioneze orice domiciliu privat dacă există suspiciunea că acolo s-ar ascunde imigranţi.

Dispoziţiile noii legi se aplică în zonele unde a fost declarată starea de criză ca urmare a valului de imigranţi ilegali, măsură declarată în şase departamente limitrofe cu Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria.

Legea a fost sprijinită şi de partidul naţionalist Jobbik, care a cerut chiar adoptarea unor măsuri mai severe împotriva imigranţilor ilegali, de la începutul anului peste 225.000 de migranţi proveniţi în special din ţările Orientului Mijlociu traversând graniţa ungară.

Viktor Orban avertizează în legătură cu "ameninţarea" migraţiei în masă

Statele membre ale Uniunii Europene vor fi nevoite să se protejeze de "ameninţarea" migraţiei în masă până vor ajunge la o poziţie comună cu privire la această problemă, a declarat ieri premierul ungar Viktor Orban, conform Reuters, citată de Agerpres.

"Frontierele noastre sunt ameninţate, viaţa noastră bazată pe respectarea legilor.....şi întreaga Europă. Suntem invadaţi", a afirmat Viktor Orban în parlament.

În opinia sa, cotele de migranţi propuse de Bruxelles nu sunt un "plan de acţiune european", în condiţiile în care frontierele trebuie protejate şi fluxul de migranţi oprit.

Viktor Orban le-a cerut tuturor partidelor parlamentare să sprijine eforturile guvernului înaintea unui vot asupra unei propuneri a partidului de guvernământ privind folosirea armatei pentru a proteja graniţele Ungariei.

Totodată, Orban a afirmat că Ungaria face cel mai natural lucru în legătură cu migraţia ilegală: îşi protejează familia, informează MTI.

Orban a spus că Ungaria a fost un membru de onoare al marii familii europene timp de o mie de ani şi este responsabilitatea sa istorică şi morală să protejeze Europa. Atunci când Ungaria îşi protejează frontierele, ea protejează Europa, a mai spus el în Parlament.

Ungaria luptă pe două fronturi - în timp ce protejează frontierele, trebuie de asemenea să lupte împotriva "politicii europene obtuze".

Europa nu poate rezolva nemulţumirile întregii lumi, "nu putem susţine toate migranţii economici", a mai spus Orban.

Ungaria este în dezacord cu Bruxellesul, a identificat probleme şi soluţii diferite, şi de asemenea consecinţe diferite ale problemelor, a mai spus Orban. În condiţiile în care Europa nu-şi poate proteja frontierele externe, Orban a adăugat că noi frontiere interne sunt închise una după alta.

Fidesz îşi măreşte avansul faţă de opoziţie datorită politicii dure antiimigraţie

Partidul de dreapta Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, şi-a mărit semnificativ avansul asupra formaţiunilor de opoziţie în ce priveşte susţinerea din partea electoratului în septembrie comparativ cu luna iunie, evoluţie datorată, cel mai probabil, politicii sale foarte dure de stăvilire a valului de migraţie, potrivit unui sondaj realizat de institutul Ipsos, transmite luni Reuters.

Politica dură promovată de guvernul condus de Viktor Orban a găsit ecou în rândul multor cetăţeni ungari, care consideră că plătesc preţul pentru toleranţa excesivă a Occidentului şi atitudinea neglijentă a Greciei, care nu a aplicat reglementările Uniunii Europene privind înregistrarea şi reţinerea migranţilor şi solicitanţilor de azil sosiţi din Turcia.

Potrivit sondajului Ipsos, sprijinul public faţă de Fidesz a crescut la 24% la mijlocul lui septembrie, faţă de 20% în iunie, în timp ce susţinerea pentru a doua forţă politică, Jobbik, de extremă dreapta, a coborât de la 15% la 14%, iar cea în favoarea socialiştilor a urcat un procent, de la 9% la 10%.

Cercetarea nu a inclus întrebări separate pe tema atitudinii publicului faţă de problema imigraţiei, a explicat directorul Ipsos, Tibor Zavecz, precizând însă că Fidesz şi-ar putea întări baza de votanţi şi atrage încă 300.000 de susţinători din tabăra indecişilor, prin politica sa dură de "păstrare a ordinii".

"Seria de acţiuni implementate de guvern în ultimele luni cu privire la această problemă (migraţia în masă) ar putea atrage cu siguranţă 300.000 de persoane", a estimat Tibor Zavecz. Potrivit Ipsos, Fidesz avea în septembrie 1,9 milioane de susţinători.

Conform aceluiaşi sondaj, realizat între 7 şi 15 septembrie, procentul celor indecişi a coborât de la 44% la 38%. Ipsos estimează că Fidesz ar putea câştiga susţinere mai ales din segmentul persoanelor cu vârste între 30 şi 40 de ani, în timp ce Jobbik continuă să fie partidul cel mai popular printre tinerii sub 30 de ani, fiind susţinut de 27% dintre aceştia. La acelaşi segment de vârstă, Fidesz de bucură de o susţinere de doar 16%, arată Ispos.

Peter Szijjarto îl acuză pe Victor Ponta că "defăimează în mod constant" Ungaria

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat ieri că este o ruşine pentru Europa faptul că premierul român Victor Ponta minte în mod constant şi defăimează o ţară vecină, transmite MTI, citată de Agerpres. Victor Ponta, "care face obiectul unei anchete penale", "minte în mod constant şi defăimează o ţară vecină", a afirmat Peter Szijjarto.

Declaraţia sa survine după ce premierul român a spus că îşi menţine opinia referitoare la atitudinea Ungariei privind gestionarea crizei refugiaţilor, subliniind că este una "ne-europeană" şi "o ruşine pentru Europa".

Victor Ponta a spus ieri, la Palatul Parlamentului: "Deocamdată, îmi menţin opiniile, care sunt similare cu ale premierului sârb, croat, austriac, ale Comisiei Europene, ale secretarului general ONU, şi anume că atitudinea Ungariei în această criză a refugiaţilor este una ne-europeană şi o ruşine pentru Europa. Să faci garduri la graniţa între două ţări europene, între Ungaria şi România, este o chestiune ce nu are legătură cu spiritul european, motiv pentru care o să îmi apăr ţara şi guvernul. Şi faptul că autorităţile maghiare se bagă în jocurile politice interne din România, cred că toată lumea ar trebui să răspundă ca şi mine cu indignare".

Potrivit MTI, Peter Szijjarto a mai declarat că Ungaria respectă toată legislaţia europeană prin modul în care tratează criza migranţilor, dar se află într-o poziţie dificilă din cauza a două alte state membre ale UE care în mod deliberat şi demonstrativ încalcă legile UE. În acest sens, Peter Szijjarto a amintit Grecia care este incapabilă să-şi protejeze frontierele, iar Croaţia inundă Ungaria cu mii de migranţi, fără a-i înregistra. (A.G.)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb