Curtea de Apel Bucureşti a amânat astăzi pentru data de 7 octombrie decizia definitivă în dosarul Rompetrol, în care 12 persoane sunt acuzate de mai multe infracţiuni, printre care manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi la spălare de bani.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au încheiat în 9 septembrie dezbaterile în dosarul Rompetrol, în care sunt judecaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, senatorul Sorin Roşca Stănescu, fostul ministru Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Victoria Anghelache şi Irina Mihaela Popovici. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dinu Patriciu, acesta decedând în urmă cu o lună.
Instanţa a amânat atunci pronunţarea unei decizii în dosarul Rompetrol pentru 23 septembrie.
Astăzi, judecătorii au stabilit ca soluţia în acest caz să fie anunţată în 7 octombrie.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, la ultimul termen de judecată, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.
Procurorul DIICOT a susţinut că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Acesta a cerut ca Victor Eros, Gabriela Anghelache şi Alexandru Bucşă să primească pedepse orientate spre maximul prevăzut pentru faptele de care sunt acuzaţi, iar Petrică Grama să primească o pedeapsă cu suspendare.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică londoneză.
În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.
Totodată, instanţa i-a achitat atunci şi pe ceilalţi 12 inculpaţi - Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Anghelache şi Mihaela Popovici.
Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate de Ministerul Finanţelor, precum şi cererea DIICOT de confiscare a sumei de 9.885.496 de euro şi de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Patriciu, Bucşă, Grama şi Aldea.
Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în dosarul Rompetrol, judecat din septembrie 2006.
Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia (primele trei infracţiuni ale lui Patriciu, precum şi cele de care sunt acuzaţi Grama şi Bucşă) şi manipularea pieţei de capital.