CAMERA DEPUTAŢILOR: Guvernul - abilitat să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare

V.G.
Politică / 7 decembrie 2022

Guvernul - abilitat să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, transmite Agerpres.

S-au înregistrat 175 voturi pentru şi 72 contra.

Potrivit documentului, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada

cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2022 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului, în prima sesiune ordinară a anului 2023.

Proiectul de lege stabileşte că domeniile de reglementare pentru care Executivul poate să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, transporturi, afaceri interne, sănătate, sport, cultură, mediu, investiţii şi proiecte europene, prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Actul normativ prevede ca ordonanţele emise de Guvern să fie înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Legislativului, în prima sesiune ordinară a anului 2023. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.

Printre legile pe care Executivul intenţionează să le modifice se află Codul fiscal, Codul de procedură, Legea 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil construirii şi funcţionării băncilor de dezvoltare din România, Legea 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic, măsuri privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul feroviar în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Alte legi avute în vedere a fi modificate sunt referitoare la educaţia fizică şi sport, dar şi OG 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Joaca cu "ordonantele" = Ce imi e Comunismul din Trecut ce imi E NEDemocratia de acum.

    Cu permisiunea Garantului. 

    s c cret 

    1. Incurci putin. Aici nu e vorba de ordonantele alea de urgenta, date fara numar si fara jena de guvernele ultimelor doua decenii. E vorba de niste chestii mai putin nocive, ordonantele simple, unde parlamentul stabileste niste limite, etc. Astea n-au ridicat aproape niciodata probleme in viata reala, ca nu au reglementat chestii esentiale.

      au reglementat /pasat cv banuti pe ascuns unde trebuie - la asta ma refeream - la ciordeala.

      s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb