CAMERA DEPUTAŢILOR: Judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi sau arestaţi decât cu încuviinţarea plenului CCR

Ziarul BURSA #Politică / 29 martie 2017

Judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi sau arestaţi decât cu încuviinţarea plenului CCR

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, ieri raport favorabil unei iniţiative legislative potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea a două treimi din numărul judecătorilor CCR.

Proiectul de lege pentru modificarea legii de organizare şi funcţionare a CCR prevede că "judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză, se mai arată în proiectul de lege iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Adnagi Slavoliub (Uniunea Sârbilor din România), potrivit Agerpres.

Legea prevede că, pentru infracţiuni săvârşite de judecătorii CCR, urmărirea penală şi trimiterea în judecată se face numai de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, iar competenţa de judecată aparţine ÎCCJ.

"În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii CCR pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul Justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele CCR şi solicitând, dacă este cazul, încuviinţarea Curţii pentru urmărirea penală şi arestare. Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului CCR adoptată cu votul a două treimi din membrii CCR. În cazul unei decizii de achitare suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare mandatul de judecător al Curţii încetează de drept", mai spune proiectul de lege.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb