Când se va interzice prin lege denigrarea politicii monetare a BCE?

Atunci când nu mai reuşesc să convingă prin rezultatele politicii monetare, băncile centrale trec la ameninţări. Ultimul exemplu vine chiar de la BCE, care a publicat pe site-ul său un articol al lui Vítor Constâncio, vicepreşedintele al instituţiei, cu titlul "În apărarea politicii monetare".

"Raţionamentul scepticilor se concentrează pe două direcţii", scrie Constâncio, prima fiind "insuficienţa politicii monetare de a corecta tendinţa actuală de creştere", iar a doua "ineficienţa politicii monetare în general".

Pledoaria BCE nu aminteşte nimic referitor la rolul politicii monetare relaxate înainte de declanşarea crizei globale, politică responsabilă pentru distorsionarea costurilor de finanţare şi inducerea sentimentului în rândul investitorilor că riscul nu mai contează.

Grecia, dar şi al alte ţări de la periferia zonei euro, încă ne arată ce se întâmplă când iresponsabilitatea fiscală este acoperită prin valuri tot mai mari de bani ieftini.

Aceiaşi bani ieftini au determinat şi supraîndatorarea sectorului privat şi numai băncile centrale par să se mai mire că supradozele de stimulente monetare nu mai au efect.

După ce aminteşte că "politicile fiscale de stabilizare activă sunt restricţionate prin lege în UE şi prin factori politici în SUA", Vítor Constâncio arată că singura soluţie o reprezintă reformele structurale, însă acestea au nevoie de timp pentru a-şi produce efectele, iar liberalizarea pieţelor "va conduce la scăderea salariilor şi preţurilor pe termen scurt şi nu ajută la normalizarea inflaţiei".

Deci, efectele se cunosc şi sunt inevitabile, având în vedere modul în care s-a realizat "creşterea" economică din perioada premergătoare crizei, dar BCE continuă să susţină, inclusiv prin dobânzi negative, status-quo-ul politic din zona euro. Instituţie independentă, într-adevăr!

O altă precizare a vicepreşedintelui BCE, "reformele structurale sunt esenţiale pentru creşterea pe termen lung, însă este dificil să vedem cum pot acestea să stimuleze creşterea din următorii doi ani, în special când problema principală este lipsa cererii globale", arată că "miopia" este asumată de instituţia monetară centrală a zonei euro, similar clasei politice, care "vede" totul doar pe termen scurt şi în termeni exclusiv electorali.

Prin "argumentele" sale, despre care nu ştim dacă au primit acceptul lui Mario Draghi pentru publicare, Vítor Constâncio a obţinut, probabil, un efect contrar celui aşteptat şi a dat şi mai multă apă la moara criticilor.

În opinia lui Keith McCullough, director executiv al firmei de consultanţă Hedgeye Risk Management, reacţia pieţelor la decizia BCE arată că "încrederea în sistemul planificării centralizate se dezintegrează", iar "acesta este începutul sfârşitului".

Profesorul Nassim Nicholas Taleb, este amuzat de "efortul" lui Draghi şi scrie, pe contul său de Twitter, că "a te baza pe BCE pentru vindecarea problemelor Europei este similar cu a te baza pe un nutriţionist pentru a vindeca o valvă perforată a inimii", iar reacţia negativă a pieţelor, la scurt timp după începerea conferinţei de presă a BCE, l-a determinat pe Ambrose Evans-Pritchard să scrie în The Telegraph că "magia l-a părăsit pe preşedintele BCE".

Dincolo de numeroase declaraţii privind lupta BCE împotriva deflaţiei din zona euro, analistul Marc Ostwald, de la Monument Securities, a subliniat adevăratul motiv al extinderii programului de relaxare cantitativă. "Noul pachet al BCE seamănă cu schemele de salvare a băncilor din SUA după falimentul Lehman Brothers şi reprezintă o recunoaştere a faptului că sistemul bancar european se află într-o situaţie extrem de gravă", a declarat Ostwald pentru The Telegraph, în timp ce analistul american Martin Armstrong consideră că ultima decizie a BCE reflectă viziunea simplistă de la nivelul instituţiei, conform căreia este suficient să reduci dobânzile pentru a stimula creditarea.

Partea "întunecată" a relaxării monetare o reprezintă scăderea sau chiar eliminarea veniturilor din dobânzi pentru cei care economisesc, distrugerea fondurilor de pensii şi creşterea gradului de îndatorare, în opinia lui Armstrong. "Nu poţi să stimulezi economia prin dobânzi scăzute în timp ce o striveşti sub taxe", mai scrie Armstrong pe blogul său.

"Nimic din ceea ce fac aceşti oameni nu poate inversa tendinţa actuală", deoarece "guvernele nu fac decât să împrumute tot mai mult şi nu îşi reduc niciodată datoriile", iar "autorităţile au devenit victime ale propriei ignoranţe", este concluzia lui Armstrong.

Michael Kemmer, directorul executiv al Asociaţiei Băncilor din Germania (Bankenverband), a acuzat BCE că reacţionează exagerat în faţa efectelor temporare ale preţului petrolului şi a avertizat că dobânzile negative erodează profitul bancar şi se vor dovedi, până la urmă, contraproductive, după cum mai scrie Evans-Pritchard.

Din păcate, Kemmer ignoră faptul că pentru a ajunge la profit trebuie să fie îndeplinită condiţia necesară, dar nu şi suficientă, a supravieţuirii.

Profesorul Richard Werner, căruia îi este atribuit termenul de "relaxare cantitativă", a declarat că "politicile BCE vor distruge jumătate din cele 1.500 de băncii de economii şi cooperatiste din Germania în următorii cinci ani", bănci care deţin 70% din totalul depozitelor din sistemul bancar şi furnizează 90% din creditele acordate IMM-urilor, dar sunt pedepsite în favoarea "marilor bănci care fac bani din speculaţii şi bule ale activelor financiare".

"Nu am învăţat nimic din criza financiară. Cu cât va apărea mai repede o revoltă în Germania, cu atât va fi mai bine", este concluzia profesorului Werner din The Telegraph.

Cea mai dură critică a venit, însă, chiar de la un fost oficial al BCE. Jürgen Stark, economist-şef al instituţiei între 2006 şi 2011, a scris în Handelsblatt că "totul se va sfârşi în haos", deoarece banca şi-a depăşit mandatul şi a devenit un "jucător politic", care utilizează "politica monetară neconvenţională pentru a se angaja în politica economică şi fiscală". De asemenea, "BCE ignoră efectele secundare negative tot mai evidente ale politicii sale şi distruge încrederea în instituţie", după cum mai arată Stark.

În faţa unor astfel de argumente bine fundamentate, reacţia lui Vítor Constâncio, fost secretar general al Partidului Socialist din Portugalia între 1986 şi 1989, nu prea lasă loc de interpretări. Deşi a recunoscut că "politica monetară nu poate să îmbunătăţească tendinţa de creştere", Constâncio avertizează că "nu este doar greşită denigrarea politicii monetare, este chiar periculoasă".

Oare ce doresc oficialii BCE? Lansarea festivalului "Cântarea BCE şi a infailibilului conducător", în paralel cu trimiterea criticilor la reeducare prin muncă? Sau aceştia vor fi declaraţi terorişti şi vor fi eliminaţi direct cu ajutorul dronelor?

Într-un articol publicat recent pe site-ul Project Syndicate (n.a. "The Fear Factor in Global Markets", 10 martie 2016), profesorul Kenneth Rogoff scrie că "cea mai mare problemă care împovărează lumea de astăzi este eşecul abject al implementării reformelor structurale", în condiţiile în care "nu lipsa cererii, ci condiţiile din partea ofertei, reprezintă adevărata restricţie pentru economiile avansate".

Profesorul Rogoff spune, de fapt, că nu mai funcţionează modelul de creştere prin creditare, iar "dacă ţările nu pot face reforme structurale adânci după o astfel de criză, atunci este greu de văzut cum pot fi realizate acestea în alte condiţii".

Şi Mario Draghi a subliniat de nenumărate ori importanţa reformelor structurale, dar acţiunile BCE reprezintă nu paşi, ci salturi uriaşe, tocmai în sens opus.

Regimurile totalitare din trecutul nostru apropiat au suprimat vocile critice, dar nu au obţinut decât o amânare a prăbuşirii sau, în anumite cazuri, a execuţiei.

Oare chiar cred conducătorii BCE că singurul obstacol în calea "succesului" politicii monetare din zona euro sunt criticii sau acesta este, de fapt, cel mai clar semnal al panicii?