Capcanele reprezentării

Opinia Cititorului ( 18 )

1. 1.   Princiul democratiei, principiul consensualitatii
   (mesaj trimis de Gheorghe în data de 09.12.2008, 08:46)

   D-le Avramescu, principiul democratiei este principiul consensualitatii, nu principiul majoritatii cum fals afirmati, si numai cand nu se poate ajunge la consens se recurge la majoritate, deci acele coalitii de de minoritati sunt justificate de democratie si chiar de dorit.

   C.Avramescu - "Intrebarea este ce dorim? Un sistem in care sa se conserve pozitiile unor grupuri?" 

   Exact bine pusa intrebarea, si raspunsul l-ati dat chiar dumneavoastra prin exemplele cu Anglia, si SUA, care au doua partide ce alterneaza la putere fara speranta pentru la un treilea partid sa acceada in Parlament. 

   In consecinta pledoaria dumneavoastra ar fi sa ramana cele doua partide FSN-iste, situate pe locul I la actualele alegeri, si celelalte sa dispara definitiv. 

   Pentru FSN-isti este ideal, dar pentru democratie e catastrofal. Am mai spus, e ca in economie, concurenta e in avantajul nostru si in politica si pe piata economica. 

   De ce nu pledati dumneavoastra pentru un sistem in care voturile albe, adica impotriva tuturor, sa aiba ca efect locuri libere in Parlament corespunzator ponderii lor in total votrui valabil exprimate, sa obligati politcienii sa alerge dupa votul pozitiv, nu dupa cel negativ? 

   Reprezentarea majoritara este una teritoriala, nu este o reprezentare a structurii politice a electoratului. 

   In reprezentare majoritara un reprezentat al unui colegiu din Bucuresti nu are cum sa reprezinte si pe chirirasi si pe proprietarii deposedati abuziv, asa ca e firesc ca ambele grupui de cetateni sa aibe reprezentatnti proportional cu numarul lor si a simpatizantilor lor.

   Daca va intereseaza detalii, la http://www.roportal.ro/discuti i/ftopic37476.html 

   2.  propunere
   (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 09.12.2008, 09:32)

   D-le Gheorghe, ideea despre care vorbiti, cu voturile albe care sa rezulte in locuri libere in Parlament am avansat-o acum citiva ani. Evident, cu efecte nule, ca atitea altele.

   In ce priveste "principiul consensualitatii", ma tem ca nu rezulta de nicaieri ca ar fi "principiul democratiei". In toata lumea si in toata literatura de specialitate acest principiu e al majoritatii. 

   In ce priveste "partidele FSN-iste" care s-ar conserva astfel, cititi, va rog, editorialul meu "Democratie fara partide", din acest ziar. Am sustinut mereu un scepticism radical fata de actualele partide. 

   Mai spuneti ca "reprezentarea majoritara e teritoriala". Ma tem - si asta rezulta si din exemplul pe care il dati, cu chiriasii si proprietarii din Bucuresti - ca si aceea proportionala e la fel de teritoriala. Nu uitati ca votul pe liste era organizat in circumscriptii. Cu dezavantajul adaugat ca acestea sunt mult mai mari decit colegiile, ceea ce inseamna ca fie unii dintre candidati nu sint cunoscuti, fie ca cheltuielile electorale "per capita" sunt mai mari. O solutie ar fi, cred, aceea a colegiilor/circumscriptiilor virtuale. Despre asta, cu alta ocazie. 

   In fine, analogia piata/politica mi se pare utila, dar gresita in anumite privinte. De aceea nu as echivala "concurenta" in sfera politica cu aceea de pe piata libera. Si cum sa mai impac ce spuneti cu "principiul consensualitatii" pe care il recomandati? Din una, doua, vorba lui Caragiale...

   Lasind gluma la o parte, va amintesc ca multe sisteme democratice au un numar foarte redus de partide in competitie si cunosc o dominatie istorica a unei coalitii sau a unui partid. Altele sint mai competitive. Nu exista un model unic. Intrebarea e catre cel fel de model (sper democratic) ne indreptam. Pentru ca e clar ca actualul sistem de partide e in transformare. 

   1. 2.1.  Eronat (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Gheorghe în data de 09.12.2008, 13:55)

      Reprezentarea majoritara e teritoriala pentru ca cetatenii din colegiu au ca reprezentat pe cel castigator chiar daca nu l-au votat, pe cand in reprezentarea proportionala voturlie celor care nu au votat cu castigatorul se valorifica in alta circumscriptie.

      2.2.  Teritorialitatea asta-i de fapt o marota (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 09.12.2008, 14:54)

      Va referiti desigur la uninominalul pur in , dupa caz in doua tururi, fiindca ceea ce s-a petrecut acum e o porcarie: candidati de pe locul trei ajung sa reprezinte vointa majoritatii electoratului din colegiul respectiv, facand praf si pulbere mult laudata teritorialitate a reprezentarii.

      Eu as fi curios sa aflu unde se aplica asa numitul vot preferential pe liste care da posibilitatea electoratului sa aleaga intre mai multi candidati propusi de fiecare partid in parte.

      Atunci intr-adevar s-ar votamai intai persoanele si in al doi-lea rand partidele. 

      2.3.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de T. în data de 09.12.2008, 19:27)

      Dle. Stefan A. Iordache, sistemul despre care intrebati se aplica in Germania, in landul Bavaria, cel putin in cazul alegerilor pentru diferitele organe ale administratiei locale si a Landtag-ului (parlamentul landului).

      Alegatorul are in fata un buletin pe care sunt tiparite numele tuturor candidatilor si are la dispozitie un numar de voturi egal cu cel al numarului de mandate disponibile in circumscriptia pentru care voteaza. 

      Ca rezultat, poate vota efectiv candidatii pe care si-i doreste, indiferent daca acestia sunt, eventual, de la partide diferite. Mandatele sunt distribuite candidatilor care (ale caror partide sau aliante) au depasit pragul electoral, in ordinea numarului de voturi obtinute, pana la epuizarea numarului total de mandate disponibile. 

      Daca in cazul unei liste, avem un preferat anume, indiferent pe ce loc se afla el pe acea lista, putem acorda chiar intregul numar de voturi aflat la dispozitie acelui candidat (egal cu numarul de mandate din circumscriptie). Numarul de voturi aflat la dispozitie poate fi impartit intre candidatii aceleiasi liste sau ai unor liste diferite. 

      Un vot simplu, acordat unei liste de partid, inseamna cate un vot acordat tuturor celor prezenti pe acea lista si confirmarea ordinii de preferinta propuse de formatiunea care a propus lista.

      In acest fel, desi partidele merg cu liste pe circumscriptii, alegatorul are posibilitatea de a-si exprima preferinta electorala in modul cel mai nuantat cu putinta, dintre toate sistemele pe care le cunosc. 

      2.4.  circumscriptie vs. colegiu (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 09.12.2008, 19:32)

      Din punct de vedere al comportamentului electoral al alegatorului, ambele sisteme sint legate de un teritoriu delimitat. Faptul ca se "valorifica" voturi este irelevant din punct de vedere al celui care a votat. De altfel in acest sistem destule voturi nu sint redirectionate catre acelasi partid, ci catre altele (7% acum; mai mult la alegerile pe lista).

      Ptr. dl Iordache:

      Votul preferential pe lista are mai multe variante. Una din ele e in Elvetia. Problema acestui vot e ca are circumscriptii mari. Personal prefer colegiile mici (discutam, evident, raportat la aceeasi norma de reprezentare). Exemplu: ai 5 candidati in circumscriptie, pe o lista. In sistemul uninominal, ai 5 colegii separate pe acelasi teritoriu. 

      2.5.  pentru T. (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 09.12.2008, 19:39)

      Exista si alte sisteme care marcheaza prefereintele. Unele sint mai "precise" decit cel bavarez. Spre exemplu sistemul australian Instant Runoff Voting, despre care am scris un editorial aici, care are avantajul ca este uninominal, deci nu ne forteaza sa dam si un vot "politic", general, ca in Germania. Sau sistemul elvetian, unde poti mixa candidati de la partide diferite (dar, in cele din urma, acesta e un vot cu lista).

      Ma intreb uneori de ce nu se fac discutii serioase despre sistemele de vot, pentru ca efectele lor sint foarte interesante. Cei care spun ca sistemele electorale "sunt tot aia, nimic nu se schimba", nu stiu despre ce vorbesc. Uitati-va doar la clientii vechi ai televiziunilor care nu au intrat acum in Parlament... 

      2.6.  Problema pentru solutia data (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de T. în data de 09.12.2008, 20:09)

      Sistemul, plurinominal proportional, poate pune insa, o problema serioasa aliantelor de baroni de tipul celor care fac si desfac lucrurile in politica romaneasca: Nu ofera un raspuns confortabil intrebarilor cheie ale baronului roman: Unde ma aleg si cu cine fac repede o majoritate confortabila?

      Daca cineva isi inchipuie ca sistemul de vot utilizat pentru alegerile de pomina din Noiembrie 2008 a fost proiectat sa raspunda unor alte intrebari, atunci se inseala. 

      Stabilitate, tradusa in locuri sigure pentru cei stabiliti in spatele usilor inchise si redistribuirea voturilor "inutile" facuta de asa natura incat majoritatea parlamentara sa fie usor de obtinut intr-o formula de permutari de 4 luati cate 2.

      Reprezentativitate? Legitimitate? Votul fiecaruia conteaza? Sa fim seriosi! 

      2.7.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de T. în data de 09.12.2008, 20:23)

      Sunt convins ca nu m-am facut suficient de clar: si sistemul bavarez ofera posibilitatea acordarii de voturi catre candidati ai unor liste diferite. In fapt, plasarea pe o lista de partid, pe buletinul de vot, are un sens pur orientativ. Un vot "politic" sau ideologic pe lista nu este nici impus, nici necesar.

      In legatura cu circumscriptiile uninominale vs. plurinominale, tocmai de aici vine savoarea sistemului bavarez: rolul intelegerilor de culise intra si inter partinice este redus pana la 0 de acest sistem. Faptul ca intr-o circumscriptie uninominala fiecare partid sau alianta are dreptul la propunerea unui singur candidat, constituie, din punctul meu de vedere, problema cea mai serioasa a unui sistem uninominal majoritar.  

      Excluzand acest sistem (foarte asemanator cu cel elvetian si diferit de cel practicat pentru alegerile la nivel federal din Germania), pastrand insa criteriile: reprezentativitate, posiblitati de nuantare a opiniei politice a alegatorului prin intermediul votului si responsabilizarea alesului in raport cu alegatorul, optiunea mea ar merge catre votul uninominal majoritar, in doua tururi. 

      Acest tip de vot, ofera sansa celui care a acordat un vot "inutil" in primul tur, de a iesi din pasivitate si de a decide, intre optiunile aflate la dispozitie in turul al doilea, pe care o considera mai reprezentativa, chiar in conditiile in care e clar ca nu ar fi fost prima sa optiune.

      2.8.  sistemul electoral (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 09.12.2008, 21:46)

      Sistemul bavarez e, si acesta, unul proportional, care scoate din cursa independentii. Asta e o mare problema, dupa mine. A ordona, oricit de flexibil, candidatii unui partid si, eventual, a-i combina cu candidatii altor partide, ar fi un progres fata de sistemul cu liste blocate. Dar prefer un vot majoritar in colegii separate. Votul in doua tururi, pe care il amintiti, e o optiune rezonabila, mai ales ca a fost sustinut si de o mare majoritate, la referendum (nevalidat, e drept, dar problema e prevederea legala, de natura sa puna sub semnul intrebarii aproape orice referendum, in vreme ce alegerile "europarlamentare" nu au fost contestate de "tonomate", desi prezenta a fost la fel de slaba; asta e alta chestiune, insa).

      2.9.  Intr-o masura de acord dar.. (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de T. în data de 10.12.2008, 03:03)

      1. In problema independentilor, practica de pe malurile Isarului nu confirma temerea dumneavoastra. La nivelul la care se aplica (extrapoland, echivalentul consiliilor locale si judetene din sistemul administrativ romanesc), independentii patrund fara nici o problema in organele reprezentative, in masura in care conving electoratul, desigur. Un raspuns dat in practica pentru asigurarea unei vizibilitate optime a neafiliatilor politic, specific Bavariei, sunt "listele de independenti", permise de legislatie, prin care persoane fara o platforma politica sau de ideologie comuna isi pun resursele de campanie in comun, propunand o lista care poate fi tratata ca una de partid si votata in bloc sau in oricare din variantele aflate la dispozitie, inclusiv combinarea cu alte liste, ori alocarea intregului numar de voturi aflat la dispozitia unui alegator pentru doar cativa (la limita, unul singur) din candidatii aflati pe buletin.

      2. Calificand sistemul drept "proportional", se greseste intr-o oarecare masura, in dorinta de a-l delimita clar de cele majoritare. In fapt, nu e vorba de proportionalitate, ci de o comparatie absolut directa si nemijlocita vreo formula matematica, intre numarul de voturi obtinute de fiecare din candidatii prezenti pe buletin, indiferent daca se afla pe o lista de partid, coalitie sau nu. Un alt criteriu de atribuire a mandatelor nu exista: candidatii, indiferent de lista pe care s-au aflat, intra in posesia unui mandat in ordinea stricta a numarului de voturi obtinute, pana la epuizarea numarului de mandate. 

      3. Cel mai semnificativ punct critic pe care il gasesc sistemelor uninominale cu desemnare majoritara este latitudinea extrem de mare lasata partidelor. 

      In varianta mai multor colegii electorale uninominale in interiorul unei unitati administrativ-teritoriale (judet), alegatorul intra in contact cu oferta politica a partidelor, in doua abordari: la nivel national si la nivelul unitatii administrativ teritoriale (judet, sector al Bucurestiului). Ideea ca un candidat ar putea sa-si bazeze oferta exclusiv pe activitatea sa legata de doua cartiere ale unui oras din Romania (echivalentul unui colegiu uninominal) este de-a dreptul rizibila. Solutiile, initiativele, proiectele si propunerile oricarui candidat la Parlament trebuie cu necesitate sa aiba un orizont mult mai larg. Legislativul national nu are nici un motiv sa dubleze la nivel national structurile administratiei de la nivel local. Nu este un club de primari si sefi de consilii judetene "fara portofoliu". Nu poti vorbi de politici pentru cartierele x si y. De politici benefice pentru un judet oarecare se mai poate vorbi. 

      Astfel, posibilitatea unui partid de avea o oferta politica diversificata la nivelul unei unitati administrativ teritoriale (judet-circumscriptie electorala), in care sunt puse la bataie mai multe locuri pentru Parlament, creste, in mod normal sansele ca acel partid sa obtina un vot pentru cel putin unul din candidatii sai. Asta in contrast cu solutia uninominalului majoritar, acolo unde optiunea alegatorului este limitata pana la extrem in mai doi pasi: intai prin dimensionarea fara relevanta politica a "colegiului" in care se intampla sa-si exprime votul, apoi prin pre-optiunea partidelor pentru un candidat oarecare pentru exact acel colegiu. 

      Cazul extrem este acela (real, altminteri) al unei persoane care locuieste in acelasi oras cu un candidat pe care il cunoaste si il apreciaza personal, insa in alt cartier. "colegiul" unde voteaza, conform domiciliului, nu este acelasi cu cel in care candideaza favoritul sau. Optiunea sa "ideologica", desi conturata, nu cantareste suficient in cristalizarea unei decizii de vot, astfel incat sa opteze automat pentru colegul de partid al favoritului sau, care candideaza in propriul colegiu. In plus, din partea acestui partid, in colegiul cu pricina, candideaza o persoana pe care nu o apreciaza. Alegatorul fie nu se va duce la vot, fie va opta pentru o alta formatiune. Partidul care il propune pe favorit a pierdut un vot.

      In cazul plurinominalului de tip bavarez, partidul cu pricina ar fi primit votul cetateanului in cauza, datorita: posiblitatii de a exprima preferinta, cu ponderi, fata de unul sau mai multi candidati si a flexibilitatii ofertei politice, permisa de impartirea electorala in circumscriptii, in detrimentul colegiilor uninominale. 

      2.10.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 10.12.2008, 05:12)

      Rindurile dvs. merita un raspuns mai atent. Doar citeva observatii acum.

      1. M-as feri sa trag concluzii referitoare la FW (listele de independenti). Ele au avut un succes relativ doar in 2008 si doar in Bavaria. Si asta doar datorita scandalului din jurul Gabrielei Pauli. 

      2. Sistemul este proportional din cauza felului de distribuire a mandatelor relative la lista. Sigur, ele au ceva numit "selectie personalizata", dar asta nu afecteaza caracterul proportional. Sistemul bavarez are, dealtfel, un prag de 5%, exact ca si in Romania sau Grecia.Mai exista asemenea sisteme, cu selectie personalizata (in Finlanda, spre exemplu), dar si acestea sunt proportionale. Mai exista si sistemul, folosit un timp in Italia, al bonificatiei, care produce abateri de la proportionalitate. 

      3. Sint de acord cu o parte din criticile dvs. in ce priveste candidatura in colegiile uninominale. Am vazut si in campania de aici ca adesea tentatia este sa se vina cu o agenda "localista". Dar care e alternativa? Dvs. sugerati ca oferta ar trebui sa fie mai "generalista', iar pentru asta ar trebui un gen de vot plurinominal. 

      Problema e ca studiile ne arata ca aici sunt dificultati. In sistemele proportionale si mixte publicul adesea nu cunoaste candidatii si chiar alesii. Altfel spus, ceea ce s-ar cistiga prin focalizarea pe o agenda mai "ideologica" se pierde prin incapacitatea publicuui de a identifica agentii acestei agende... Luati, de pilda, cazul Noii Zeelande, care a introdus "sistemul german" cu doua voturi. Acest sistem a produs doua categorii distincte de parlamentari. Cei de lista, alesi "in compensatie", sunt aproape necunoscuti. Va sugerez sa cautati raportul comisiei din Ontario, pentru referendumul din Oct. 2007, unde s-a pus problema adoptarii sistemului german. 

      Totusi, problema pe care o semnalati la final e serioasa. Ce facem daca distributia candidatilor nu e optima? Nu s-ar putea gasi un sistem care sa imi permita, ca alegator, sa trec dincolo de oferta limitata de nominalizarea partidului, in colegiul meu?

      Aici insa apare pericolul "supravotarii" unor candidati, ceea ce se petrece, spre exemplu, in Finlanda. Mi se pare ca solutia e aceea din unele state americane, aceea a alegerilor primare deschise, obligatorii prin lege. 

      2.11.  Domnule Profesor nu vad niciun impediment (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 10.12.2008, 17:18)

      ca partidele sa propuna pentru un colegiu o lista de candidati din care noi sa putem alege.

      Caz concret: mi se vara pe gat o anume doamna si eu doar de dragu' PD-L al carui membru sunt tre' s-o votez ceea ce evident nu mi se pare onest. 

      Solutii pentru a ne putea exprima cu adevarat in favoarea candidatului favorit ar fi numai ca tirania prezenta la nivelul fiecarei organizatii de partid din tarisoara asta face ca tartorii partidelor sa-si fi dat mana pentru proliferarea unei clase politice de toata jena. 

      PS Daca PD-L scapa si de data din mana Hidroelectrica sa nu se astepte ca pe 10-15% din teritoriul national pe care se intind vaile amenajate hidroenergetic sa obtina rezultate favorabile la prezidentialele de anul viitor.

      Azi am citit ca a incaput pe mana lui Iancu Ministerul Economiei. 

      2.12.  Tintica rabdare.. (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de T. în data de 11.12.2008, 01:49)

      1. Rolul pe care i-l acordati Gabrielei Pauli in succesul Freier Waehler cred ca este exagerat. Lucrurile trebuie nuantate.Dincolo de mediatizarea turbata, care a depasit cadrul initial al formatului tabloid (din motive pe care, din lipsa de spatiu, nu le vom putea discuta aici) FW au fost, in cele mai multe situatiii un debuseu al votantului traditional CSU, dornic de a-i da o scatoalca afectuoasa peste cap favoritului din ultimele 4 decenii, acordand un vot de protest. Acest tip de alegator nu s-a recunoscut nici in oferta FDP si nu ar fi trecut nici in ruptul capului macar o cruciulita pe buletin in dreptul vreunui candidat SPD, pentru a nu mai vorbi de PDS. Scandalul Gabriele Pauli a fost doar un episod si intrarea FW in Landtag a prezentat pentru CSU un atu important in negocierile pentru ajungerea la un acord de guvernare confortabil cu Liber Democratii. Amanunte ale politicii bavareze...

      2. Cu exceptia unor etichete si formulari la care as renunta, de acord cu informatiile si cu o parte din interpretarile sistemului bavarez. 

      3. In privinta acestui punct, as imparti discutia in doua: se pare ca, in ce priveste critica sistemelor uninominale, putem cadea de acord sau cel putin porni de la puncte de vedere asemanatoare in demersul de evaluare. 

      Pe de alta parte, iIn privinta sistemului german (evident diferit de cel bavarez, discutat pana acum), acesta e in adevar criticabil din punctul de vedere despre care vorbiti si nu numai (el cere un electorat extrem de educat si atent cu modul in care isi exprima optiunea politica la momentul votului, ceea ce nu e tocmai optim, pentru un mecanism destinat functionarii intr-o tara ca Romania, spre exemplu). 

      Altminteri, in ceea ce dumneavoastra vedeti un element criticabil (doua categorii de parlamentari, dintre care unora le atribuiti probabil o nota extrem de scazuta la capitolul "reprezentativitate"), unii vad un avantaj. In acest fel, pe langa vectorii de imagine si vectorii de legatura cu agendele locale (ca tipuri de candidati/alesi beneficiari ai "primului vot"), se lasa la latitudinea centralelor de partid propunerea pe liste (petru al doilea vot) fie a unor profesionisti de care acestea considera ca au nevoie in legislativ, fie a unor oameni din pepiniera proprie, pe care considera de cuviinta sa-i promoveze pe o cale alternativa (de obicei mai scurta, ca traseu de la baza spre varf, decat cel uzual). Intr-un sistem constitutional, administrativ si politic dominat de ideea federalismului, precum cel din Germania, o asemenea parghie in mana centrului nu este deloc un element de neglijat in obtinerea unor efecte coerente, la nivelul fiecarui partid. 

      Cu referire la cazul romanesc, acolo unde periferia castiga cu pasi mari in importanta fata de centrul politic, sunt sigur ca avantajul asta nu ar fi de ignorat in pastrarea sau refacerea unui echilibru. 

      Limitarea pilonului "notorietate" in constructia intentiei de vot nu ar fi chiar un vis urat nici pentru o tara in care stapanii mediei sunt stapanii votului si in care calitatea materialului informativ si al analizei oferite prin canalele media tinde catre derizoriu (acolo unde nu s-a scufundat deja demult dedesubtul acestuia). 

      PS: Multumesc pentru perseverenta cu care ati purtat acest dialog. Cred ca sunteti printre putinii oameni cu care a nu fi de acord e cel putin la fel de interesant cu a fi de acord. 

      2.13.  citeva note (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 11.12.2008, 08:33)

      Va multumesc pentru mesaj si pentru precizarile "bavareze".

      Acum, in ce priveste chestiunea celor doua tipuri de parlamentari. Are sens ce spuneti, dar suspectez ca departajarea aceasta ar fi folositoare nu in cadrul unei singure camere, ca in landurile germane, ci in interiorul unul sistem bicameral, cu doua camere asimetrice din punctul de vedere al functiilor. Astfel, daca aceea inferioara ar avea mai degraba rol legislativ, are sens sa ne gindim la parlamentari recrutati "tematic", dupa liniile doctrinare. Iar daca Senatul ar fi mai curind cu rol de dezbatere, reprezentare si cenzura, atunci are rost sa ii alegem pe senatori pe baza profilului individual. Asta presupune, evident, sisteme de vot diferite in functie de Camera. Ar fi o solutie, cred.

      In ce priveste "limitarea notorietatii" in actualul context, inclin sa va dau dreptate. Dar exista si o solutie destul de simpla, care se aplica in unele state din America: limitarea numarului de mandate. Personal, eu sint pentru eliminarea mandatelor consecutive, de orice fel. 

      2.14.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de anonim în data de 11.12.2008, 20:32)

      Extrem de interesanta propunerea pe care o avansati. Cunosc, intamplator, in aspectele sale destul de intime, unul din sistemele care au fost create si s-au dezvoltat timp de aproape un secol tocmai pe ideea interzicerii mandatelor consecutive.

      Este vorba despre Mexic. Lasand deocamdata la o parte limitarea drastica a dreptului de a alege si a fi ales, precum si consecinta secundara ca un asemenea sistem nu ii dizloca doar pe neperformanti sau periculosi, ci si pe performanti din pozitii in care au dat rezultate, propun centrarea discutiei despre sistemele de acest tip in jurul efectului despre care vorbeam: din momentul in care politica a devenit o activitate cu caracter de profesie, sistemul a pus urmatoarea problema fundamentala: ce se intampla cu cei care isi incheie mandatele.? Raspunsul practicii la aceasta spinoasa intrebare a fost un mecanism de rotatie a cadrelor care ar fi facut sistemul sovietic sau cel al comunismului romanesc sa paleasca de invidie. Centrul de greutate al acestui sistem a devenit partidul. Cei ramasi fara mandat sunt la mana partidului pentru rezolvarea pasului urmator in cariera politica. Combinat cu un sistem cu pronuntat caracter prezidential si in ciuda organizarii administrative federale, rezultatul a fost ca, timp de 80 de ani a guvernat un singur partid, intr-o tara al carui sistem electoral si constitutional nu cunostea nici un fel de alte limitari de tipul celor care ingradesc accesul altor partide la putere. Mai mult, au existat mereu si alte partide pe scena. Pentru 80 de ani, insa, nici unul din ele nu a ajuns la guvernare. Cata vreme erai cu partidul, aveai o cariera asigurata, respectiv activitatea politica putea fi "profesionalizata". Pentru cei aflati la inceput de cariera, calea cea mai scurta trecea prin partid, fiind evident ca ideea de a incerca o alta cale ducea cu o probabilitate covarsitoare spre esec sau spre succese cu mult sub potential. 

      Gasesc ca efectele perverse ale unui asemenea tip de sistem sunt printre cele mai de temut cu putinta. Fie pun la baza sistemului piatra de temelie a increderii in suveranitatea alegatorului, pe care nu am dreptul sa o limitez in nici un fel, la limita acceptand si pericolul ca ea sa duca intr-o directie "gresita" (asa cum s-a intamplat nu de putine ori in istorie), fie incerc sa construiesc un sistem de garantii artificiale ca lucrurile, chiar daca o iau pe o panta gresita, se opresc automat dupa o vreme cat mai scurta. Din punctul meu de vedere, orice limitare a dreptului de a alege si a fi ales e o indepartare de la principiile democratiei liberale.  

      Gasesc constructive parerile privitoare la o posibila relatie intre bicameralism si "cele doua tipuri de parlamentari" despre care vorbeam mai devreme. Sigur, in sistemul german, bicameralismul e justificat de federalism, functiile celor doua camere fiind din start gandite sa oglindeasca aceasta optiune constitutionala. Pe de alta parte, ideea ca, intr-un stat unitar, justificarea bicameralismului poate fi oferita exclusiv de separarea pe criterii functionale a celor doua camere (si, implicit, a celor doua "tipuri de parlamentari") o gasesc intru totul corecta si de bun simt. 

      De altminteri, bicameralismul romanesc tocmai pe o asemenea traditie s-a construit, asa cum sunt convins ca stim amandoi la fel de bine.

      Iar radacinile acestei traditii ne duc pana la adunarile starilor, magna carta si bicameralismul britanic, in experienta europei occidentale. 

      2.15.  Exact asta se intampla acum: se limiteaza (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 12.12.2008, 11:33)

      dreptul de a alege si a fi ales in Romania.

      Si in sistemul de lista si in cel actual zis uninominal ni se interzice noua, alegatorilor, sa alegem din oferta partidelor candidatii pe care n-i dorim. 

      In sistemul de lista nu puteam sa-l votez pe cel de la coada listei iar in actualul uninominal n-am din cine alege de parca oferta partidelor e limitata la acel unic candidat in cazul uninominalului sau la acei cativa acoliti ai sefilor de partid din fruntea listei. 

      O astfel de democratie ne-o servea binemerci si Republica Socialista de care ne-am dezis in '89. 

      Iata inca un caz la fel de concret de inacalcare a unor elementare principii democratice: 

      stiati de pilda ca, in 2004 pentru a baga pumnu' in gura unor sindicate de la CFR ai caror lideri refuzasera sa se lase mituiti cu functii si privilegii de catre administratie, guvernul Nastase a emis o O.U.G. ce modifica legea contractului colectiv de munca, 130/1996, facand posibila inregistrarea CCM la Directia de munca fara a fi semnat de toate sindicatele participante la negocieri sub pretextul ca sindicatele nesemnatare au mai putin de o treime din angajati?

      Si probabil exemplele de nepotism manifestat fara nicio ingradire in mult laudata democratie romaneasca ar putea continua. 

      2.16.  Discrimnarea instituita de O.U.G. evocata mai sus (răspuns la opinia nr. 2)
      (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 12.12.2008, 13:31)

      nu iese in intampnirea aplicarii principiului democratic potrivit caruia decizia se ia de catre majoritate intrucat aici, liderii sindicatului ''galben'', ''cumparati'' de administratie chiar in ipoteza in care ar fi fost alesi democratic si statutar de catre membrii de sindicat, nu au fost alesi in demnitati de pe pozitiile carora sa-si exercite puterea sau sa negocieze intrarea la putere alaturi de admnistratie, ci dimpotriva au fost alesi in pozitii de pe care trebuie sa lupte cu perpetua detinatoare a puterii, administratia.

      La CFR si urmand acest exemplu si SC Hidroelectrica-SA sindicatele galbene, mai bine zis liderii acestora, si-au impartit puterea cu administratia in detrimentul celor in numele carora au fost mandatati sa lupte cu administratia. 

      O sa ma intrebati de ce nu-i parasesc membrii de sindicat. 

      Fiindca existe metode de presiune exercitate individual la nivelul fiecarui salariat.

      Presedintele Romaniei o fi stiind ce dezmat al exponentilor sistemului ticalosit e in plina desfasurare?