Închiderea şi tergiversarea redeschiderii Arenei Naţionale, cel mai scump şi mai modern stadion din ţara noastră, a creat un întreg scandal public. S-a vorbit de incompetenţă, lipsă de curaj în asumarea răspunderii, corupţie, interese şi manipulări politice. S-a ajuns în situaţia în care se vorbeşte, la cel mai înalt nivel, de demolarea unei părţi a stadionului, acoperişul, şi reconstruirea ei, în condiţiile în care şi aşa cheltuielile necesare ridicării acestei arene, 234.000.000 euro, au fost mult mai mari decât se estimase iniţial. Din nefericire, în Capitală există o adevărată "tradiţie" a abandonării unor arene sportive, în valoare de zeci de milioane de euro, pe care s-a jucat fotbal la un nivel foarte înalt, meciuri din cadrul cupelor europene sau partide interţări. În acest moment, în afară de Naţional Arena, alte trei stadioane importante sunt închise: Ghencea, Regie, Cotroceni.
Stadionul din Ghencea (inaugurat în 1974 şi renovat în 1996) pe care ani de zile au evoluat Steaua şi echipa naţională, deţinut de Ministerul Apărării Naţionale, rămâne închis din cauza neînţelegerilor legate de palmares, siglă şi chirie, dintre actualul patron al formaţiei campioane, George Becali, şi reprezentanţii ministerului. Teoretic stadionul ar trebui modernizat pentru Euro 2020, pe această arenă ar trebui să se antreneze una dintre echipele naţionale care va juca meciurile din grupe la Bucureşti. Practic, având în vedere situaţia creată cu Arena Naţională şi lentoarea cu care se mişcă lucrurile în vederea realizării obiectivelor din caietul de sarcini pentru găzduirea de partide de la turneul final al Campionatului European din 2020, sunt şanse destul de mari ca ţara noastră să piardă dreptul de organizare şi să nu mai aibă loc nicio modernizare. Cum stadionul este strâns legat de numele Steaua, sunt şanse minime ca o altă formaţie să dorească să evolueze pe această arenă. După ce FC Naţional (Progresul Bucureşti) a dispărut din primele două divizii, arena din Cotroceni, aflată în administraţia BNR, a ieşit din circuit, de aproape opt ani nu s-a mai jucat niciun meci oficial pe acest stadion. Doar câteva meciuri de oină au reuşit să deschidă "lacătele" de pe porţile primului stadion construit în ţara noastră după 1990. Stadionul Cotroceni are o istorie interesantă pigmentată cu multe momente dramatice. Terenul pe care se situează actuala bază a fost donat prin decret domnesc în 1865 primei grupări cu caracter sportiv: Societatea de Dare de Semn (înfiinţată pe 17 mai 1862). În 1949 a fost construit stadionul pe care îşi desfăşura partidele de acasă Progresul Bucureşti. Fosta echipă a securităţii, Victoria Bucureşti, a evoluat aici în 1986, şi la terminarea sezonului, tribunele au fost demontate în totalitate şi au fost duse la terenul de rugby din Complexul Sportiv Dinamo, unde s-a mutat respectiva echipă. Nouă ani mai târziu, arena a fost refăcută de la zero exact pe acelaşi loc, fiind la vremea respectivă cel mai cochet stadion din Capitală. Inaugurat în 1920, stadionul din Regie a ieşit şi el din circuitul competiţional după ce Sportul Studenţesc a dispărut din fotbalul mare. Aflat în paragină, stadionul, deţinut de Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu", a revenit în atenţie anul trecut, pentru scurt timp, atunci când s-a pus problema demolării sale pentru a face loc unei arene moderne de 25.000 de locuri, care să servească drept bază de antrenament pentru Euro 2020. Deocamdată în Regie fotbalul se mai joacă doar pe hârtie.
În 2011, când s-a deschis Arena Naţională toate echipele din Bucureşti doreau să dispute meciurile de pe teren propriu pe aceasta, pentru scurt timp şi arenele din Giuleşti şi Ştefan cel Mare au fost "abandonate". Acum, Rapid şi Dinamo evoluează pe propriile stadioane, care, teoretic, pot intra şi ele în programul de modernizare pentru Euro 2020. Acesta este doar vârful "icebergului". Mai trebuie spus că alte zeci de baze sportive din Bucureşti, care au aparţinut unor intreprinderi sau cluburi sportive, au fost abandonate sau pur şi simplu au dispărut, pentru a face loc unor proiecte imobiliare, în ultimii 25 de ani. Privind acest tablou trist se poate vorbi de o politică, de peste două decenii, îndreptată împotriva sportului, a mişcării în aer liber, a sănătăţii populaţiei celui mai mare oraş al ţării.