Ilie Carabulea, cel mai mare acţionar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), s-a înţeles cu americanii de la JC Flowers pentru vânzarea unei participaţii indirecte de 25% din bancă, reiese dintr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Johan Gabriels, directorul general al BCC, a raportat: "Conducerea Băncii Comerciale Carpatica a fost informată cu privire la faptul că în 4 septembrie 2015 un grup de acţionari ai băncii (ce include următorii acţionari: domnul Ilie Carabulea, doamna Dana Cojocaru, domnul Nicolae Lupu, domnul Corneliu Tănase şi Atlassib) a încheiat un acord cu JCF III Europe Holdings L.P. (un vehicul investiţional al JC Flowers III, LP, fond ce beneficiază de consultanţa JC Flowers&Co), în scopul vânzării unei participaţii indirecte de 25% din capitalul social al Băncii. Acordul a fost încheiat în coleraţie cu interesul exprimat de JC Flowers & Co către Bancă, de a subscrie, dacă anumite condiţii sunt îndeplinite, în cadrul majorării de capital social aprobate de acţionarii Băncii în Adunarea Generală a Acţionarilor din 18 iunie".
Potrivit reprezentanţilor băncii, achiziţia indirectă a acţiunilor de către JCF III Europe Holdings LP va fi finalizată după îndeplinirea anumitor condiţii precedente, precum aprobarea de către Banca Naţională a României.
Conducerea băncii va fi informată de îndată ce tranzacţia va fi finalizată.
Anterior anunţului, conducerea băncii a convocat acţionarii, pe 9 octombrie, să aprobe modificarea termenilor şi condiţiilor operaţiunii de majorare a capitalului social, pentru a permite ca acţiunile rămase nesubscrise să fie oferite către JC Flowers, în cadrul unui plasament privat.
Titlurile nesubscrise pot fi oferite către JC Flowers, o firmă globală de private equity şi/sau fondurilor de investiţii care beneficiază de consultanţa JC Flowers sau oricăror entităţi controlate de acestea direct sau indirect, potrivit convocatorului BCC.
Totodată, acţiunile pot fi oferite şi altor investitori, în cazul în care JC Flowers nu îşi exprimă intenţia să subscrie, într-un interval de 20 de zile de la data indicată de Directorat, se mai arată în convocator.
Johan Gabriels a anunţat acţionarii, la AGA din luna iunie, că JC Flowers şi-a revizuit oferta pentru Carpatica, în contextul în care propunerea de fuziune cu Nextebank a fost respinsă, încă o dată.
În iulie, banca a anunţat că fonduri de investiţii consiliate de JC Flowers intenţionează să subscrie integral majorarea de capital de 110 milioane de lei aprobată de acţionarii BCC, în urma unui memorandum semnat cu mai mulţi acţionari minoritari şi cu Ilie Carabulea.
Potrivit memorandumului, acţionarii trebuiau să discute, în exclusivitate cu JC Flowers&Co, vânzarea către fonduri de investiţii care beneficiază de consultanţa JC Flowers&Co a acţiunilor deţinute de acţionarii respectivi în bancă şi fie să nu îşi exercite şi să nu tranzacţioneze drepturile de preferinţă cu privire la majorarea de capital, fie să le transfere către fonduri consiliate de JC Flowers&Co.
Ilie Carabulea deţine un pachet de 41,28% din Banca Carpatica. Pierderea netă raportată de Banca Carpatica în prima jumătate a anului 2015 (S1 2015) a fost de 15 milioane de lei, comparativ cu pierderea de 0,35 milioane de lei raportată la aceeaşi perioadă din 2014.
1. O mare magarie!
(mesaj trimis de Axa în data de 09.09.2015, 07:57)
Dreptul de a subscrie actiuni "noi" trebuie sa il ofere numai detinerea unor drepturi de preferinta (DP), iar un DP poate fi obtinut fie din detinerea a 2.86 actiuni vechi (inainte de reducerea CS), fie cumparat din piata. Cele 2.86 actiuni vechi care iti dau dreptul sa subscrii o actiune noua puteau fi cumparate la un pret mediu de 0.1857 lei (BCC s-a tranzactionat in ultimul an intre un min de 0.035 si un max de 0.09 lei/act si am luat un pret md de 0.065 lei/act). Participand la maj de capital in aceste conditii, vei ajunge la un pret mediu de 0.143 lei/act, iar JCF vine sa le cumpere cu 0.1001 lei? Cel putin teoretic, el le va putea vinde relativ usor cu un profit de 10% (0.11 lei/act), iar tu tb sa mai astepti vreo 10 ani si sa mai participi si la alte majorari de capital pentru a putea sa le vinzi macar fara pierderi la 0.143.
Cel mai echitabil e sa fie anulate actiunile (DP) nesubscrise in prima faza, asa cum s-a stabilit la ultima AG, sau sa se ofere spre subscriere, la un pret de cel putin 0.11, tuturor celor care au subscris in prima etapa de subscriere. Ulterior, intr-o a 3-a etapa s-ar putea oferi prin plasament privat, dar la un pret de cel putin 0.143 lei/act.
Altfel este bataie de joc in cel mai pur stil romanesc si daca stiam cum se sucesc lucrurile le vindeam toate inainte de data de ref pentru red CS.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Petrica în data de 09.09.2015, 09:15)
Tot teoretic vorbind, de unde stii ca dupa incheierea celor 3 etape pretul pe piata al actiunilor BCC nu va fi, spre exemplu 0.1500 sau 0.2500 roni (sau orice alt pret)?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de shyne în data de 09.09.2015, 09:42)
Momentan pretul de pe bursa este la 0,129 lei, tu le-ai cumparat la 0,04-0,09 lei, de ce nu este convenabil?
1.3. Daca JFC cumpara la 0.143 (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Axa în data de 09.09.2015, 09:45)
cele 25-30% mai sunt sanse poate sa atinga 0.15, dar daca le ia 0.1001 ...
Banca ar castiga /pierde in/din capitalizare o suma care nu este de loc neglijabila. In plus, este vorba de echitabilitate si de protejarea celor care au detinut actiunile inainte de reducerea CS si care cred ca nu toti le aveau cumparate la 0.035 lei pe actiune.
1.4. Pretul ala e o himera (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2015, 09:47)
Si dupa reducerea capitalului pretul o sa fie tot ala, numai ca o sa ai cu vreo 65% mai putine actiuni
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de shyne în data de 09.09.2015, 10:03)
Am inteles. Credeam ca a operat deja reducerea de capital... oricum pretul pe bursa va creste ft mult, mai ales daca achizitiile JC vor continua. Din moment ce posibila fuziune cu Nexte a adus pretul la 0,09, acum in mod logic ar trebui sa depaseasca acest pret.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de alex în data de 09.09.2015, 10:07)
O sa fie niste miscari destul de mari. Speram sa fie si in favoarea noastra.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de Axa în data de 09.09.2015, 10:16)
Daca JFC cumpara 25% sau chiar mai multe actiuni la 0.1 lei nu trebuie sa te astepti prea curand la miscari de pret "in favoarea noastra". El va continua eventual sa cumpere, dar tot in jurul acelui pret.
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de alex în data de 09.09.2015, 11:10)
Vedem dupa ce actiunile revin la tranzactionare....
2. bcc
(mesaj trimis de nicu - agnita în data de 09.09.2015, 18:48)
cind revin la tranzactionare ?
3. Intrebare
(mesaj trimis de Carmen2017 în data de 10.09.2015, 14:32)
La ce pret ar fi bine de vandut BCC-urile?Va multumesc.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de rafael în data de 11.09.2015, 09:47)
Eu vreau sa vind actiunile BCC la 1 RON.....