ROMCIM achiziţionează două unităţi de producţie de beton în judeţul Iaşi
M.P.Miscellanea / 16 aprilie
A.D.Miscellanea / 16 ianuarie
Consiliul Concurenţei analizează achiziţia de către Romcim SA a două unităţi de producere a betoanelor Liebherr, care aparţin BCC Agregate Betoane SRL din judeţul Iaşi,potrivit comunicatului remis redacţiei.
George MarinescuPolitică / 29 ianuarie 2024
Eduard Hellvig, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI), şi Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), i-au atacat astăzi pe cei doi lideri ai AUR, Claudiu Târziu şi George Simion.
G.D.Internaţional / 29 martie 2023
Statele Unite au anunţat ieri o creştere a preţurilor la vizele de turism, de afaceri, pentru studenţi, lucrători sezonieri şi investitori şi care va intra în vigoare începând cu data de 30 mai, transmite EFE, conform Agerpres.
J.P.Piaţa de Capital / 27 octombrie 2021
ALSER FOREST prima companie din domeniul forestier care a sunat clopotelul la BVB in luna iunie a acestui an continua procesul de finantare al companiei prin intermediul pietei de capital, conform unui comunicat remis redacţiei.
J.P.Piaţa de Capital / 29 iulie 2021
ALSER FOREST anunţa investitorii ca la primele şase luni ale anului 2021 a realizat venituri in valoare de 14,2 milioane lei, dubland astfel valoarea acestora realizata la iunie 2020, conform unui comunicat remis redacţiei.
G.U.Miscellanea / 18 februarie 2021
Vlad DobreaZiarul BURSA #Internaţional / 20 februarie 2020
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 septembrie 2019
A.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 aprilie 2018
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 martie 2018
Acţionarii Patria Bank (PBK) au aprobat, ieri, la AGA, majorarea capitalului social social cu suma de maxim 60.538.661,1 lei, la maxim 287.660.392,4 lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
A.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 februarie 2018
Patria Bank (simbol bursier PBK) a raportat pentru anul 2017 o pierdere netă de 42 milioane de lei faţă de nivelul bugetat de 20 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
D.I.Internaţional / 11 februarie 2018
D.IRevista Presei / 27 ianuarie 2018
• ADEVARUL
A.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 august 2017
Ilie Carabulea a solicitat instanţei să oblige Patria Bank să îi plătească 40,66 milioane de lei, sumă aferentă acţiunilor răscumpărate de bancă, reiese dintr-un raport al instituţiei transmis de Patria Bank.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 iulie 2017
Patria Bank va reveni pe profit din cel de-al patrulea trimestru din acest an, banca fiind încă în restructurare, a declarat, joi, preşedintele Consiliului de Administraţie al Patria Bank, Horia Manda, într-o conferinţă de presă.
Willy HomnerRevista Presei / 14 iulie 2017
• ADEVARUL
ALEXANDRA CISMARUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 mai 2017
ALEXANDRA CISMARUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 mai 2017
A.C.Bănci-Asigurări / 3 mai 2017
Bogdan Merfea este noul director general al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), care fuzionat la 1 mai cu Patria Bank, potrivit unui comunicat al băncii transmis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
MINA IRINAZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 aprilie 2017
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 martie 2017
A.A.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 martie 2017
Planurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) să fuzioneze cu Patria Bank au fost date peste cap de instanţele de judecată, întârzierea fiind mai mare decât speraseră oficialii băncilor.
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.3833 |
![]() | 5.2813 |
![]() | 5.8304 |
![]() | 464.4611 |
convertor valutar
»=Dan Nicolaie
Andrei Iacomi