ZIARUL BURSA

19 februarie 2018
Ediţia din 20.12.2024
DIICOT a început urmărirea penală in rem, în cazul Romcab

LA CEREREA UNUI ACŢIONAR, DIICOT a început urmărirea penală in rem, în cazul Romcab

ADINA ARDELEANUCompanii / 19 februarie 2018

Cercetările sunt legate de prezentarea cu intenţie de situaţii financiare inexacte ori de informaţii nereale 

Sebastian Vlădescu: "O anchetă este singura soluţie care să arate unde sunt banii, eu ştiu că mi-am făcut treaba"

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem (asupra faptelor), în cazul "Romcab" (MCAB), potrivit unui răspuns transmis de procurori lui Valentin Stănescu, acţionar al companiei. Acesta a depus, vara trecută, o plângere penală împotriva administratorilor emitentului - Zoltan Prosszer, Sebastian Vlădescu şi alţi directori, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, precum prezentarea de date neadevărate asupra condiţiilor societăţii în comunicările adresate publicului, prezentarea cu rea credinţă a unei situaţii financiare inexacte, în vederea ascunderii situaţiei reale, manipularea pieţei de capital, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat.

"Cred că sistemul bancar este în zona de profitabilitate fiscală"

SERGIU OPRESCU, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A BĂNCILOR: "Cred că sistemul bancar este în zona de profitabilitate fiscală"

A consemnat EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 19 februarie 2018

Sistemul bancar este pe profit de trei ani şi probabil că, în această perioadă, mare parte din pierderile înregistrate în anii anteriori au fost recuperate, ne-a spus Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi preşedinte executiv Alpha Bank. Domnia sa ne-a spus, într-un interviu, că băncile care activează pe piaţa autohtonă au respectat întocmai legea noastră fiscală, care presupune deducerea pierderilor din ultimii şapte ani. Sergiu Oprescu ne-a răspuns întrebărilor legate de afirmaţiile făcute anul trecut de Guvernul Tudose, potrivit cărora băncile nu au plătit impozit pe profit în ultimii ani, menţionând că, în opinia sa, sectorul bancar a intrat, în 2017, în zona de profitabilitate fiscală.

Zero Hedge: Rusia preia controlul în sectorul petrolier din Siria

Zero Hedge: Rusia preia controlul în sectorul petrolier din Siria

Internaţional / 19 februarie 2018

Rusia va avea, în baza unui acord-cadru de cooperare în domeniul energiei, semnat la sfârşitul lunii ianuarie, drepturi exclusive de a produce petrol şi gaze în Siria, anunţă Zero Hedge.

Publicaţia precizează că acordul depăşeşte în mod semnificativ aria producţiei de ţiţei, stipulând modalităţi de reabilitare a platformelor şi infrastructurii deteriorate, sprijin consultativ în domeniul energiei şi instruirea unei noi generaţii de petrolişti sirieni. Totuşi, principalul aspect internaţional şi piesa-cheie a acestei mişcări este consolidarea finală şi necondiţionată a intereselor ruseşti în Orientul Mijlociu, scrie sursa citată.

"Steven van Groningen s-a retras din Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei"

SURSE:  "Steven van Groningen s-a retras din Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei"

RAMONA RADUBănci-Asigurări / 19 februarie 2018

Steven van Groningen, preşedintele executiv al Raiffeisen Bank România, s-a retras din Colegiul Consultativ al Consiliul Concurenţei, conform unor surse apropiate situaţiei.

Potrivit informaţiilor, Steven van Groningen şi-a manifestat de mai mult timp dorinţa de a se retrage din Colegiul Consultativ al instituţiei, iar mandatul domniei sale ar fi urmat să expire, oricum, în câteva luni.

"Viaţa locuitorilor din cartierul Greenfield, dată peste cap din cauza închiderii drumului din pădurea Băneasa"

CITITORII NE SCRIU: "Viaţa locuitorilor din cartierul Greenfield, dată peste cap din cauza închiderii drumului din pădurea Băneasa"

RAMONA RADUCompanii / 19 februarie 2018

Accesul în cartierul Greenfield, dezvoltat de "Impact Developer&Contractor" în zona Băneasa, din nordul Capitalei, se desfăşoară cu greutate, de peste un an de zile, după ce unul dintre cele două drumuri care făceau legătura dintre cartier şi şoselele principale a fost închis, ca urmare a demersurilor făcute de Fundaţia Eco-Civica, în vederea salvării pădurii.

Veniturile profesorilor, motiv de scandal

Veniturile profesorilor, motiv de scandal

O.D.Cultură / 19 februarie 2018

Prevederile Codului Fiscal au afectat direct mii de angajaţi din educaţie. Potrivit calculelor făcute de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, angajaţii din educaţie aflaţi în concediu medical pierd aproximativ 20 % din venit, din cauza noii formule de calcul. De asemenea, există plângeri că salariile cadrelor didactice au întârziat din nou.

Profitul Transelectrica a scăzut cu 90%, în 2017

PE FONDUL SCĂDERII TARIFELOR DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE Profitul Transelectrica a scăzut cu 90%, în 2017

A.I.Companii / 19 februarie 2018

Operatorul de transport de energie electrică Trans­electrica (TEL) a înregistrat, în anul trecut, un profit net de 26 de milioane de lei, în scădere cu 90% faţă de cel obţinut în 2016, de 272 milioane de lei, evoluţie determinată, în principal, de scăderea tarifelor de transport al energiei electrice şi a tarifelor din serviciul de sistem tehnologic, se arată în raportul companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

SEC a blocat vânzarea Chicago Stock Exchange către chinezi

SEC a blocat vânzarea Chicago Stock Exchange către chinezi

A.V. Internaţional / 19 februarie 2018

Autoritatea de reglementare a pieţei de capital din SUA, Securities and Exchange Commission (SEC), a blocat, săptămâna trecută, vânzarea Chicago Stock Exchange (CHX) către un grup format din mai mulţi investitori chinezi, considerând că lipsa de informaţii cu privire la potenţialii cumpărători ar afecta capacitatea de monitorizare în mod adecvat a bursei, după preluare.

Construcţia mediatică a urii

CRISTIAN PÎRVULESCUEditorial / 19 februarie 2018

CRISTIAN PÎRVULESCU

Realitatea, sau ceea ce mulţi cred că ar fi "realitate", este o ficţiune ca oricare alta. Iar aşa zisa actualitate mediatică, prin care "realitatea" este comunicată şi actualizată, este un proces de construcţie a "realităţii" deloc neutru. Nici faptul divers, aparent banal, precum un accident de circulaţie, odată mediatizat nu devine un element într-o naraţiune despre "dezordinea" socială. Ceva ce este prin definiţie întâmplător, accidental, trece printr-un proces care îl decupează, izolează, pentru a-l insera apoi insidios într-un context politic. Pentru că, inevitabil, mediul, chiar şi cel mai anodin, este prin însăşi natura sa, unul politic.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 19 februarie 2018

MACRO NEWSLETTER 19 februarie 2018

Internaţional / 19 februarie 2018

Producţia industrială din SUA a înregistrat un declin neaşteptat în ianuarie 2018, cu o rată lunară de 0,1%, după o creştere de 0,4% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 3,7%, de la 3,4% în luna anterioară. Producţia din...

PIAŢA MONETARĂ Dobânzile overnight au stagnat

DRAGOŞ IONIŢĂBănci-Asigurări / 19 februarie 2018

Dobânzile overnight pe termen foarte scurt au stagnat în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii. Astfel, BNR a afişat, în prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 1,33%,...

PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a depreciat la 4,6595 lei

DRAGOŞ IONIŢĂBănci-Asigurări / 19 februarie 2018

Euro a scăzut, vineri, faţă de leu, cu 0,3 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6595 lei/euro. Pe pieţele externe, vineri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,24 dolari, în depreciere cu 0,50%...

Rulajul rămâne peste media acestui an

BVB Rulajul rămâne peste media acestui an

VLAD DOBREAPiaţa de Capital / 19 februarie 2018

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat ultima zi de tranzacţionare a săptămânii trecute în creştere, cea mai mare apreciere, dintre indicii bursei, de 1,19%, fiind marcată de BET-NG.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo