AGA PENTRU MAJORAREA CAPITALULUI SOCIAL Acţionarul majoritar al Patria Bank vizează conversia în acţiuni a unei datorii de 4,35 milioane de euro

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 februarie 2018

Acţionarul majoritar al Patria Bank vizează conversia în acţiuni a unei datorii de 4,35 milioane de euro

Printre principalii acţionari ai EEAF se regăsesc BERD şi Fondul European de Investiţii

Acţionarii Patria Bank (PBK) au fost convocaţi, pe 12 martie, să decidă majorarea capitalului social cu maxim 60,53 milioane de lei, la 287,66 milioane de lei, inclusiv prin conversia unui împrumut de 4,35 milioane de euro, acordat băncii de EEAF Financial Services, în 2016, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

EEAF Financial Services BV este acţionarul majoritar al Patria Bank, cu un procent de 76,2%, în timp ce Ilie Carabulea are un pachet de 10,8%.

EEAF Financial Services BV este un fond de capital privat administrat de Axxess Capital, ai cărui principali investitori sunt instituţii precum BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii) şi alte instituţii importante la nivel european.

Majorarea capitalului Patria Bank se realizează pentru susţinerea planurilor de dezvoltare ale băncii, conform convocatorului AGA.

Patria Bank a înregistrat o pierdere de peste 26,3 milioane lei, în primele nouă luni din 2017, în scădere cu 26%, comparativ cu perioada similară din 2016.

"Patria Bank va reveni pe profit din cel de-al patrulea trimestru din acest an (n.r. 2017)", a declarat, în iulie 2017, preşedintele Consiliului de Administraţie al Patria Bank, Horia Manda.

Patria Bank şi Banca Carpatica au fuzionat, începând cu 1 mai 2017, după ce au primit aprobarea prealabilă din partea Băncii Naţionale a României, pe 29 noiembrie 2016.

La finalul lunii ianuarie 2016, Ilie Carabulea renunţase la controlul Băncii Carpatica (BCC), după ce a vândut, alături de alţi patru acţionari, 20% din bancă, pentru 23,1 milioane de lei (5,1 milioane de euro), către Nextebank (devenită Patria Bank, deţinută, în proporţie de 98%, de EEAF Financial Services BV).

Ulterior, Patria Bank a ajuns să deţină 64,16% din acţiunile BCC, după încheierea ofertei publice derulate în martie 2016 pentru cumpărarea titlurilor deţinute de acţionarii minoritari, în cadrul căreia a achiziţionat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei. Ilie Carabulea rămăsese, anterior fuziunii, cu un pachet de 18,46% din acţiunile BCC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb