CARDINALUL FRANCESCO MONTERISI: "Vă transmit felicitări din partea Papei Francisc"

T.C.
Internaţional / 1 decembrie 2018

Papa Francisc (Sursa foto: Twitter)

Papa Francisc (Sursa foto: Twitter)

Cardinalul Francesco Monterisi, arhipreotemerit al Bazilicii Papale San Paolo fuori le Mura, a transmis, la manifestările organizate la Cluj cu ocazia Zilei Naţionale, felicitările Papei Francisc adresate românilor.

"Sunt onorat să particip la acest moment aniversar al Zilei Naţionale a României, ca reprezentant al Pontifului roman Papa Francisc, episcopul Romei, aici, la Cluj, în anul aniversării unui secol de la marele eveniment de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. Aici, în capitala culturală a Transilvaniei, prin aportul elitelor intelectuale formate la primele şcoli universitare, sub binecuvântarea celor două biserici româneşti naţionale, cea ortodoxă, română, şi cea greco-catolică, unitatea naţională a devenit o stare de spirit ce a înscris România pe tărâmul statelor naţionale europene. Astfel, visul de veacuri al românilor din cele trei provincii, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, ca unitate devine realitate la Alba Iulia, vechea cetate romană, iar actul este citit public de acela care urma să devină prin mărturia sa de credinţă până la jertfa supremă primul cardinal al neamului românesc, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu", a spus cardinalul Monterisi.

El şi-a exprimat speranţa ca profeţia episcopului Iuliu Hossu să devină realitate.

"Tot acolo la Alba Iulia a avut loc simbolicul gest de îmbrăţişare între episcopul ortodox Miron Cristea, viitorul patriarh, şi episcopul Iuliu Hossu, viitorul cardinal, care a rostit memorabilele cuvinte: "Precum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi, frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români'. La acest ceas aniversar, fie ca această profeţie a îmbrăţişării între români să devină cât mai curând realitate (...). În spiritul bucuriei care ne uneşte, ca fraţi de gintă latină, permiteţi-mi să vă transmit cordiale felicitări din partea Papei Francisc şi să vă urez tuturor La mulţi ani sfinţi şi binecuvântaţi. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze întreaga Românie!", a mai spus cardinalul Francesco Monterisi.

La ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României au mai participat, printre alţii, prefectul Ioan Aurel Cherecheş, primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, episcopul greco-catolic de Cluj, Florentin Crihălmeanu, parlamentari.

De asemenea, a avut loc o slujbă religioasă şi o ceremonie militară, depuneri de coroane, defilarea cu trupe şi tehnică militară şi de intervenţie, precum şi o survolare a pieţei Avram Iancu cu aeronave militare, elicoptere IAR-330 Puma şi avioane MIG -21 Lancer, informează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb