Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul Societăţii Carfil SA, subsidiară a companiei naţionale Romarm SA, va semna vineri, la BSDA 2024, un acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare şi civile - Periscope Aviation, informează agerpres.
Acordul va fi semnat în prezenţa ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului Ştefan-Radu Oprea şi a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, potrivit sursei.
"Acest acord marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile. Proiectul vine ca răspuns la cererea tot mai mare de astfel de echipamente din diverse industrii, cu accent deosebit pe domeniul apărării", se menţionează în comunicat.
Societatea Carfil SA, cu o istorie de peste 100 de ani în producţia de armament şi muniţie pentru artilerie, se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României, transmite sursa.
Periscope Aviation reprezintă divizia de drone a Chartis Federal, fiind cea mai recentă investiţie a companiei americane, renumită pentru inovaţia sa în sistemele UAV tactice de înaltă performanţă, adaugă sursa citată.